CIOCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla.

cioclu sm [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 193/3 / Pl: ~li / E: bg уокла Cf cioaclă] 1 (Înv) Persoană care transportă ciumații la groapă. 2 (Reg) Persoană care însoțește dricul. 3 (Buc; Mol) Gropar. 4 (Fig; reg) Om rău care produce distrugerea morală a cuiva. 5 (Spc; reg) Slujbaș corupt Cf cioclaș. 6 (Reg) Om pipernicit.

CIOCLU, ciocli, s. m. (Peior.) Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla.

CIOCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. Cioclii,. cînd treceau pe lîngă o casă bogată, nu lipseau de a arunca zdrențe rupte de la ciumați, ca să răspîndească contagiunea. GHICA, S. 56. Domnul Ciupici e cam lugubru... rîde ca un cioclu care s-ar duce singur să se îngroape. ALECSANDRI, T. I 296.

CIOCLU ~i m. Persoană care transportă morții la cimitir. /cf. bulg. țokla

cioclu m. cel ce sapă mortului groapa. [Derivat din cioaclă].

cĭóclu m. (d. cĭoaclă, care e o var. din țaclă, adică „acela care duce sicriu pe cele doŭă țacle”. D. rom. vine bg. čokla, cĭoclu). Cĭoclaș, acela care duce morțiĭ la groapă saŭ îĭ și îngroapă (gropar).

cioclu (desp. cio-clu) s. m., art. cioclul; pl. ciocli, art. cioclii

cioclu (cio-clu) s. m., art. cioclul; pl. ciocli, art. cioclii

cioclu s. m. (sil. -clu), art. cioclul; pl. ciocli, art.cioclii

cioclu, -clii pl. a.

CIOCLU s. v. gropar.

CIOCLU s. dricar.

CIOCLU s. dricar.

cioclu s. v. GROPAR.