cioci¹ sm [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg; lpl) Chică. 2 (Reg; lsg) Câine de curte.

cioci² smp [At: DA / V: ~ce, ~onci smp / E: grm Socken „ciorapi scurți”] (Reg) 1 Ciorapi de pănură albă, lungi până la genunchi, purtați de țărani în opinci. 2 (Fig; îf cioce) Om cu judecată imatură.

* CIOCI sm. pl. Trans. 👕 Ciorapi, lungi pînă la genunchi, făcuți din pănură albă de lînă, ce poartă țărancele.

cioci pl. ciorapi din postav alb de lână și lungi până la genuchi, purtați în opinci de ardelence. [it. CIOCCĬA, termen venit pe cale comercială].

cĭocĭ m. pl. (cp. cu it. ciocia, opincă, bocîncă). Trans. Cĭorapĭ țărăneștĭ femeĭeștĭ făcuțĭ din postav alb (călțunĭ).

CEUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.

ceaucă sf vz ceucă^[1] modificată

cioagă sf [At: H II, 299 / P: cioa~ / Pl: ~age / E: nct] (Orn; reg) Ceucă (Corvus frugileus).

cioaică sf vz ceucă

ciocă² sf vz ceucă

cioce sn vz cioci²

cionci smp vz cioci²

cioucă sf vz ceucă

CEAUCĂ (pl. ceuci) sf. Băn. 🐦 = CEUCĂ.

❍ CEUCĂ (pl. -ci) sf. Mold. Trans. Băn. 🐦 Cioacă: Cetatea Neamțului... străjuită de ceucele și vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într’însa (CRG.).

CEUCUȘOARĂ (pl. -re), CEUCUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐦 dim. CEUCĂ.

UMĂR (pl. -meri) sm., ‡Mold. Trans. (pl. -mere) sn. 1 🫀 Partea corpului care servește să lege de trunchiu brațele omului: ~ul drept, ~ul stîng; are un ~ mai ridicat decît celălalt; iaca ieși Reveca cu veadra pre umerul ei și pogorî la fîntînă (PAL.); umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PAL.); cu obrajii supți și plini de încrețituri, cu umerii aduși, pare de șaptezeci de ani (BR.-VN.); fata Măriilor voastre are soarele în piept... și doi luceferi în cei doi umeri (ISP.); Ⓕ: soarele pune hlămizi de argint pe umerii stîncilor (VLAH.); a da din umeri, a strînge din umeri (ca gest de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, etc.): habar n’am! răspunse el, dînd din umeri (ISP.); așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca, strîngînd cu nedumerire din umere (CRG.); a pune ~ul, a da o mînă de ajutor: și orășanul și săteanul să punem ~ul la greu, să ne scăpăm țara de’ntunerec (JIP.); Ⓟ: a îndrepta lumea cu ~ul, a voi, singur, fără ajutorul nimănui, să schimbe starea în care se află omenirea: nu ai tu alt lucru și v(r)ei să îndrepți lumea cu ~ul? (ȚICH.); ~ la ~, unul alături de altul: cît au trăit ei împreună și au muncit tot ~ la ~, n’au adus-o mai departe decît la o vacă cu vițel (SB.); uniți strînși, ~ la ~... vom putea să ne împotrivim fățiș și pieptiș năvălirii modei (ISP.); Ⓟ: a lua pe cineva peste ~ (PAMF.), a-l lua în rîs, în bătaie de joc; Ⓟ: a se uita la cineva, a privi pe cineva peste ~, a-l privi cu trufie, cu aroganță: parc’ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap și uitîndu-se peste ~ la cei ce-i vorbesc (ISP.); Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste ~ m’ar privi (EMIN.); Olten.: a se uita peste umeri (CIAUȘ.), a fi cu un picior în groapă, a-și aștepta moartea; loc. adv. (a lua, a purta, a duce, etc.) de-a ~, de-a umeri(le), pe umeri: își ia ranița în spate și pușca de-a ~ (CRG.); se întîlnește cu alt om care avea un băț mare de-a ~ și o cîrjă mică în mînă (RET.); îsi luară fie-care desăguța d’a umeri (ISP.); cum îi rîdeau ochii cînd mă zărea pe deal, întorcîndu-mă acasă cu vînatul de-a umere! (ALECS.); el se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere (EMIN.); Ercule... o înhăță d’a umerile și veni cu dînsa la Împăratul lui (ISP.) ¶ 2 🫀 Umerii obrazului, obrajilor 👉 OBRAZ I 1 ¶ 3 👕 Partea cămășii sau unei haine care acopere umerii ¶ 4 Pr. anal. 🔧= MĂSEA3 b); – = CIOACĂ²6 [lat. humĕrus].

CEUCĂ, ceuce, s. f. (Zool.) Stăncuță. – Din bg., scr. čavka.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. – Variante: ciocă, cioacă s. f.

CIOACĂ s. f. v. ceucă.

CIOCĂ s. f. v. ceucă.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. – Bg., sb. čavka.

CEUCĂ ~ci f. Pasăre de talie mică, cu ciocul scurt, puțin curbat, cu coadă lungă și cu penaj negru-cenușiu; stancă. [Sil. ceu-că] /<bulg., sb. țavka

ceucă f. Mold. Tr. V. cioacă: cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele si vindirei Cr. [Serb. ČAVKA].

céucă, V. cĭoacă 1.

ceucă (reg.) (desp. ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

ceucă (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

ceucă s. f. (sil. ceu-), g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioci s. m. pl. – Ciorapi de pînză sau de stofă. Mag. csucsa „papuc” (Cihac, II, 490); după DAR, din germ. Socken „ciorapi, șosete”. În Trans. și Munt.

CEUCĂ s. v. stăncuță.

CEUCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) stancă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

cioci¹ s.m. (reg.) 1. (la sg.) câine de curte. 2. (la pl.) chică.

cioci² s.m. pl. (reg.) ciorapi din postav alb de lână și lungi până la genunchi, purtați în opinci de ardelence.

cioci³ s.f. pl. (reg.) cârlige pentru prins rufele spălate pe sârmă sau frânghie.

cioci, ciocesc, vb. IV refl. (reg.) a se chercheli, a se îmbăta, a se afuma.

ceucă, ceuce, s.f. Specie de cioară mică; stăncuță (Corvus monedula): „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciripti, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (DLRM, DEX, MDA).

ciocă¹, s.f. v. cioacă („baston”).

ciocă², s.f. v. cioică („pui de cioară; ceucă”).

ceucă, ceuce, s.f. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < vsl. čeǐka, čavǔka (Scriban).

ciocă², s.f. – v. cioică („pui de cioară; ceucă”).

ciocă¹, s.f. – v. cioacă („baston”).

ceucă, ceuce, s.n. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea 1906: 424). – Din srb. čavka (DEX).