5 intrări

60 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cioace sf vz acioaie

ACIOAIE s. f. (Pop.) Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

CEUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.

CIOACĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec.

CIOACĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec.

acioaie sfi [At: CUV. D. BĂTR. II, 260 / E: nct] 1-2 (Îvp) Aliaj sau metal (mai ales alamă, aramă, bronz) din care se fac sfeșnice, cădelnițe, clopote etc.

ceaucă sf vz ceucă[1] modificată

  1. Intrarea ceucă nu există în original. Posibilă trimitere spre ceuc, ~ă, sensurile încadrate sf. — Ladislau Strifler

cioa1 sf [At: PONTBRIANT, D. / V: cio1, șchioa~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa~) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de ~oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.

cioa sf [At: H II, 299 / P: cioa~ / Pl: ~age / E: nct] (Orn; reg) Ceucă (Corvus frugileus).

ACIOAIE sf. 1 Metal tare format dintr’o amestecătură de aramă și cositor, la care se adaogă adesea și zinc sau plumb, și din care se toarnă clopote, sfeșnice, statui, vase, etc.: pardoseala era de cleștar, iară învelitoarea era de ~ și de plumb (ISP.) 2 Obiect turnat din acest metal, în spec. clopot: a stat... pînă s’a stins... auiala... acioaiei (CAR.) [probabil it. acciajo].

ACIOAIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

CEUCĂ, ceuce, s. f. (Zool.) Stăncuță. – Din bg., scr. čavka.

ACIOAIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje, din care se fac acoperișuri, sfeșnice, tălăngi etc. Pardoseala era de cleștar, iar învălitoarea era de acioaie și de plumb. ISPIRESCU, L. 294. Ceardac de acioaie. TEODORESCU, P. P. 510. – Pronunțat: -ci-oa-.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. – Variante: ciocă, cioa s. f.

ACIOAIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – It. acciajo.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. – Bg., sb. čavka.

CIOACĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. – Comp. sb. čuka.

CEUCĂ ~ci f. Pasăre de talie mică, cu ciocul scurt, puțin curbat, cu coadă lungă și cu penaj negru-cenușiu; stancă. [Sil. ceu-că] /<bulg., sb. țavka

acioaie f. bronz: învelitoarea era de acioaie și de plumb ISP. [It. ACCIAJO, importat pe cale comercială (v. alamă)].

ceucă f. Mold. Tr. V. cioacă: cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele si vindirei Cr. [Serb. ČAVKA].

cioacă f. 1. cioară neagră de clopotnițe (Corvus monedula); 2. pop. poreclă dată țiganului (cf. cioară). [Slovean ČOKA].

cioacă f. 1. unealtă cu care dogarul împinge cercurile la locul lor; 2. pl. cârlige cu care se prășește vița de vie; 3. scoabă: cioacele joagărului. [V cioc!].

acĭoáĭe și acioaĭe f., pl. (it. acciajo, vechi acciaro și aciale, oțel, d. lat. pop. aciarium și aciale, care vine d. acies, ascuțiș; ven. azzale, fr. ocier, sp. acero; ngr. atzáli. V. ață, arcer, oțel). Bronz. P et Clopot. Iron. Glas de acĭoaĭe, glas pătrunzător, asurzitor: a’nceput cu glasu eĭ de acĭoaĭe. Munt. Clopoțel cu sunet supțire care se atîrnă la gîtu vitelor, maĭ ales al mînjilor (talangă). – Și cĭoaĭe (Mold. sud): o vacă purtînd o cĭoaĭe mare (Sov. 186).

1) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (cr. čoka, sîrb. bg. čavka, rus. čáĭka, d. vsl. čaĭka, čavŭka, kavŭka, rudă cu vgerm. chouch, de unde fr. choucas; ung. csóka. V. cĭovlică). Un fel de cĭoară maĭ mică care trăĭește pin orașe. – În Mold. nord și Ml. ceŭcă, pl. ĭ. Cp. cu leŭcă, leoacă. V. caŭa.

2) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (var. din cĭoaclă. Fie-care din cele doŭă lemne în care se prinde lama feresteuluĭ. (V. cĭochie). Butaș. Olt. sud. Cuĭ de lemn despicat de prins rufele pe frînghie. Gorj. Deal mic, dîmb. Un joc de arșice în care ichĭu se ascunde după petre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

acioaie (pop.) (desp. -ci-oa-) s. f., art. acioaia, g.-d. acioaie, art. acioaiei

ceucă (reg.) (desp. ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioa (reg.) s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

acioaie (pop.) (-ci-oa-) s. f., art. acioaia, g.-d. acioaie, art. acioaiei

ceucă (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioa s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

acioaie s. f. (sil. -ci-oa-), art. acioaia, g.-d. acioaie, art. acioaiei

ceucă s. f. (sil. ceu-), g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioa s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CEUCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) stancă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

cioa s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

acioaie, s. f. – Bronz (sau alt aliaj). – Var. cioaie. < It. acciaio „oțel” (Hasdeu), etimon respins de DAR, însă admis de Candrea și Scriban. Este unul din puținele cuvinte it. intrate în vechime în limba populară, probabil pe filieră comercială. Schimbarea semantică, ce constituie principala obiecție a DAR, este posibilă, dacă se are în vedere faptul că uzul popular indică prin acioaie orice aliaj, fără a fi posibilă o identificare mai exactă.

cioacă (cioace), s. f.1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui bocboacă sau al lui botbutuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc.Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f. (om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.[1]

  1. Etimonul maghiar corect ortografiat este csóka — Ladislau Strifler

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cioacă, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, înălțime, vârf de deal. 2. cârlig care ține un obiect de altul; scoabă, clobanț, cârlionț. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, țarsiță. 5. unealtă de tăiat și de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuș, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniță. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.

ceu, ceuce, s.f. Specie de cioară mică; stăncuță (Corvus monedula): „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciripti, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (DLRM, DEX, MDA).

cioa, cioace, cioci, (ciocă), s.f. (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Botă cu țurgălău: „Copiii din sat de la noi, mai demult, purtau cioci, cu care umblau a colinda” (Bilțiu, 2009: 62; vol. II). 3. Sapă cu pinten folosită în minerit. 4. Cârlig. 5. Târnăcop. 6. (înv.) Deal, vârf, pisc (sens dispărut azi). ■ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). ■ (onom.) Cioca(ș), nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

ceucă, ceuce, s.f. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < vsl. čeǐka, čavǔka (Scriban).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic, 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. 5. (înv.) Deal, vârf, pisc. ♦ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). Sens dispărut azi. ♦ (onom.) Cioca, Ciocas, Ciocaș, nume de familie (100 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

ceucă, ceuce, s.n. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea 1906: 424). – Din srb. čavka (DEX).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – 1. Botă (de sprijin); baston. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. – Et. nec. (MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se lăsa de cioace expr. a deveni serios, a fi sobru.

a se ține de cioace expr. a fi neserios, a umbla cu șmecherii.

acioaie s. f. invar. 1. metal sau aliaj fără valoare 2. bijuterie fără valoare, tinichea 3. cuțit

cioacă, cioace s. f. 1. minciună. 2. (intl.) loc de întâlnire al hoților. 3. celulă de închisoare. 4. (adol.) țigară.

Intrare: acioaie
  • silabație: a-ci-oa-ie info
substantiv feminin (F129)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acioaie
  • acioaia
plural
genitiv-dativ singular
  • acioaie
  • acioaiei
plural
vocativ singular
plural
cihoaie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ciuoaie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cioace
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ceucă
ceucă1 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: ceu-că info
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceucă
  • ceuca
plural
  • ceuci
  • ceucile
genitiv-dativ singular
  • ceuci
  • ceucii
plural
  • ceuci
  • ceucilor
vocativ singular
plural
ceucă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceucă
  • ceuca
plural
  • ceuce
  • ceucele
genitiv-dativ singular
  • ceuce
  • ceucei
plural
  • ceuce
  • ceucelor
vocativ singular
plural
cioucă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cio
  • cioca
plural
  • cioci
  • ciocile
genitiv-dativ singular
  • cioci
  • ciocii
plural
  • cioci
  • ciocilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
ceaucă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cioacă (consolă)
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
Intrare: cioacă (pasăre)
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
Intrare: cioacă (vârf)
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

acioaiesubstantiv feminin

  • 1. popular Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pardoseala era de cleștar, iar învălitoarea era de acioaie și de plumb. ISPIRESCU, L. 294. DLRLC
    • format_quote Ceardac de acioaie. TEODORESCU, P. P. 510. DLRLC
    • diferențiere învechit popular Aliaj sau metal (mai ales alamă, aramă, bronz) din care se fac sfeșnice, cădelnițe, clopote etc. MDA2
etimologie:

ceucă, ceucisubstantiv feminin

  • 1. zoologie Stancă, stăncuță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. DLRLC
    • format_quote Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. DLRLC
etimologie:

cioa, cioacesubstantiv feminin

  • 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. DEX '09 DEX '98
  • 2. argou; argotic Balivernă. DEX '09 DEX '98
    sinonime: balivernă
    • chat_bubble familiar A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. DEX '09 DEX '98
etimologie:

cioa, cioacesubstantiv feminin

  • 1. regional Vârf de munte sau de deal. DLRM
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii