2 intrări

13 definiții

cimbál sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: it cimbalo, fr cymbale] 1 Cembalo. 2 Cinel2.

CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale.

CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale.

cimbál s. m., pl. cimbále

cimbál s. n., pl. cimbále

CIMBÁL s.n. 1. Cembalo. 2. Cinel. [Cf. it. cimbalo, fr. cymbale].

CIMBÁL s. n. cinel. (< it. cimbalo, fr. cymbale)

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong.

cimbale n. pl. instrument de muzică compus din două discuri de alamă ce se lovesc unul de altul: toboșari și muscalagii cu naiul, cu dairaua, cu cimbalele, cu diblele și cu surlele OD. V. țimbală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIMBÁL s. (MUZ.) taler, talger, (înv.) chimvál.

CIMBAL subst. (țimbal, chimval) < it. cimbalo < lat. cymbalum. 1. Cimbala, fam. (Sd XVI 185; Bîr I-III); – diac (16 A IV; – C-tin (17 A II 308) zis și Cimbalovici. 2. Ciambală, C-tin, 1610 (Sd VII 369).

Intrare: cimbal
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cimbal cimbalul
plural cimbale cimbalele
genitiv-dativ singular cimbal cimbalului
plural cimbale cimbalelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cimbal
Cimbal