cil¹ sm [At: SIMIONESCU, F. R. 461 / Pl: A / E: fr cil] Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fir subțire, a bacteriilor, a infuzorilor, a algelor și a unor celule animale, servind la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism.

cil² am [At: H XIV, 359 / Pl: ~i / E: tc çil] (Buc; d. cai) În trei peri.

* CIL sm. 1 Prelungire în formă de fir a corpului unora din bacili ¶ 2 ~i vibratili, prelungiri mobile ale protoplasmei în formă de perișori pe care le au unele celule [fr.]. (🖼 1150).

CIL, cili, s. m. (Uneori determinat prin «vibratil») Prelungire plasmatică în formă de fir a unor bacterii, a unor infuzorii sau a unor celule animale, animată de mișcări ritmice; la animalele unicelulare servește ca organ locomotor, iar la organismele superioare are funcții diverse.

CIL, cili, s. m. Prelungire plasmatică în formă de fir a unor bacterii, a unor infuzori sau a unor celule animale, animată de mișcări ritmice și avînd diverse funcții. – Fr. cil.

CIL s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filiformă a celulelor (la unele bacterii, la infuzori), avînd diferite funcții. 2. Păr al pleoapei. [< fr. cil, cf. lat. cilium].

CIL s. m. 1. prelungire protoplasmatică filiformă mobilă la unele bacterii, alge, infuzori sau la unele celule din corpul metazoarelor, cu funcții diferite. 2. păr al pleoapei. (< fr. cil, lat. cilium, geană)

CIL ~i m. (la bacterii, infuzorii, alge etc.) Formație filiformă mobilă care servește la deplasarea sau la vehicularea unor secreții. ~ vibratil. /<fr. cil

cil s. m., pl. cili

cil s. m., pl. cili

cil s. m., pl. cili

CIL. 1. Cil fost sat pe Crișul Alb, r. Arad. 2. Cilea b., olt. (Sd V 305); + -ie: Cilieni s. 3. Prob. + suf. -ca, Cilca b. (16 B V 218).

cil adj. m. (reg., înv.; despre cai) în trei peri; gri.