cișmea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 16/3 / V: (reg) ceasmă, ceș~, cijm~, ciuș~ / Pl: ~ele / E: tc çeșmè] 1 Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care curge apa necesară gospodăriei Si: (reg) ciuciur, puț, știubei, șipot, țip. 2 (Reg) Izvor. 3 (Buc; îf ceașmă) Canal mic pe lângă casă ori la drumuri, pentru scurgerea apei. 4 (Pfm; îe) A curge ca dintr-o ~ A curge mult și continuu.

CIȘMEA, † CEȘMEA (pl. -mele) sf. Fîntînă din care curge apa adusă prin țevi sau conducte (🖼 1220): în fața bisericii ... e vestita și binecuvîntata cișmea, numită Fîntîna lui Manole (VLAH.) [tc. češmè].

CIȘMEA, cișmele, s. f. 1. Instalație prevăzută cu o pompă sau cu un robinet din care curge apa adusă prin țevi de la o conductă sub presiune, de la un rezervor sau de la un izvor. Cum însera... pornea încet către cișmea. CAMILAR, N. I 26. Ghiță Brebu poate... să se răcorească, dacă e vară, și să-și încălzească sîngele, iarna, punîndu-și capul sub cișmeaua din curte. PAS, L. II 51. Caii trecură pe la jgheab; căci nu se putea să intre în Iași cal neadăpat la cișmeaua Păcurarului. SADOVEANU, Z. C. 94. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. 2. Șipot. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Poetic) Izvor. Iar unde-mi cădea... Cișmea izvora, Cu apă curată, Trecută prin -piatră. TEODORESCU, P. P. 470.

CIȘMEA ~ele f. 1) Izvor amenajat pentru a bea apă. 2) Instalație prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care se ridică apa ce vine dintr-o conductă sau dintr-un izvor natural. În curte este instalată o ~. [Art. cișmeaua; G.-D. cișmelei; Sil. ciș-mea] /<turc. çeșme

cișmeà f. fântână artificială (în opozițiune cu izvor). [Turc. ČEȘMÈ, de unde și Mold. ceșmè].

cișmeá f., pl. ele (turc. ceșme, pers. cešme, d. cešm, ochĭ; ngr. tsesmés). Șipot, fîntînă curgătoare făcută de oamenĭ. – Mold. și ceșmea și ciușmea.

ceașmă sf vz cișmea

cijmea sf vz cișmea

ciușmea sf vz cișmea

CEȘMEA = CIȘMEA.

cĭușmeá, V. cișmea.

cișmea s. f., art. cișmeaua, g.-d. art. cișmelei; pl. cișmele

cișmea s. f., art. cișmeaua, g.-d. art. cișmelei; pl. cișmele, art. cișmelele

cișmea s. f., art. cișmeaua, g.-d. art. cișmelei; pl. cișmele

cișmea

cișmea, -mele.

cișmea (cișmele), s. f. – Fîntînă (se spune numai despre fîntînile construite artificial). – Megl. ceșmă. Tc. çeșme (Cihac, II, 560; Roesler 609; Șeineanu, II, 135; Lokotsch 402; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζεσμές, bg. češma, sb. česma.

CIȘMEA s. apă, (înv.) hazna. (~ua este instalată în curte.)

CIȘMEA s. v. apă, fântână, izvor, puț.

cișmea s. v. APĂ. FÎNTÎNĂ. IZVOR. PUȚ.

CIȘMEA s. apă, (înv.) hazna. (~ este instalată în curte.)

CIȘMEA s.f. (Mold.) Fîntînă. Și au făcut și o cișme, adecă fîntînă, în zidiul bisericii. PSEUDO-COSTIN, 26^v. Și îndată au mers la ceșme. H 1771, 87^r;cf. NECULCE; H 1779², 80^r. Variante: ceșme (H 1771, 87^r). cișme (PSEUDO-COSTIN, 26; H 1779², 80^r). Etimologie: tc. çeșme.