cicoare¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 310 2/22 / V: ~ră, ~corie, țicorie / Pl: ~ori / E: ml *cichoria] 1 (Bot) Planta erbacee Cichorium intybus, cu flori albastre, trandafirii sau albe, din a cărei rădăcină se fabrică surogat de cafea. 2 Surogat de cafea din rădăcina cicorii (1). 3 (Bot; reg; îc) ~-de-iarnă Odolean (Valeriana officinalis). 4 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Andivă (Cicorium endivia). corectat(ă)

cicoare² sf [At: MARIAN, INS. 456 / V: ~ră / Pl: ~ori / E: ml *cicala] (Ent; reg) Insecta (Cicada orni) galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari, care scoate un țârâit asemănător cu al greierelui.

CICOARE, cicori, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albastre (mai rar trandafirii sau albe), din rădăcina căreia se prepară un surogat de cafea Cichorium Intybus). Pe marginile drumului se înălțau flori de cicoare, întristate, închise de căldură.. SANDU-ALDEA, U. P. 57. Frunză verde de cicoare, Cînd văzui vara cu soare, Cătat-am pădurea deasă, Ca să țin cu dînsa casă. ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ (Adesea folosit ca termen de comparație pentru culoarea albastră) Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei. SADOVEANU, N. F. 6. Ochii unui înger scump Au’albăstriii de cicoare. COȘBUC, P. I 49. ◊ Fig. ochii sclavei zării cicori albastre. MACEDONSKI, O. I 139. 2. Surogat de cafea preparat din rădăcina plantei descrise mai sus.

CICOARE¹ ~ori f. 1) Plantă erbacee medicinală cu tulpina erectă și ramificată, cu frunze adânc și neregulat crestate și cu flori albastre. 2) Surogat de cafea preparat din rădăcina acestei plante. [G.-D. cicorii; Sil. ci-coa-] /<lat. cichoria

CICOARE² ~ori f. Insectă de talie medie, cu aripi străvezii, mai lungi decât corpul, care produce un țârâit strident și monoton; cicadă. /<lat. cicala

cicoare f. plantă ale cării frunze crețe se mănâncă ca salată, iar din rădăcina-i, prăjită și pisată, se fabrică surogatul de cafea (Cichorium inthybus). [Lat CICHOREA].

cicoáre f., pl. orĭ (lat. cichoréa, cichoria, cl. cichoréum și cichórium, d. vgr. kihórion, kihóreia; it. cicórèa, cicória, de unde fr. chicorée). O plantă din familia compuselor (cichórium endivia, cicoare de grădină și cichórium intubus, cicoare ordinară). Frunzele ei se mănîncă ca salată. Din rădăcina eĭ se face surogatu de cafea, și de aceĭa „cicoare” se zice și îld. surogat de cafea. La Ch N. I, 81 ș. a. cicoară.

cicoară¹ sf vz cicoare¹

cicoară² sf vz cicoare²

cicorie sf vz cicoare¹

ciucoară sf vz cicoare¹

ciucoare sf vz cicoare¹

cicoare s. f., g.-d. art. cicorii; pl. cicori

cicoare s. f., g.-d. art. cicorii; pl. cicori

cicoare (plantă, insectă) s. f., g.-d. art. cicorii; pl. cicori

cicoare

cicoare, -cori.

CICOARE s. (ENTOM.; Cicada orni) (reg.) greier-de-toamnă.

CICOARE s. v. păpădie.

cicoare s. v. PĂPĂDIE.

CICOARE s. (ENTOM.; Cicada orni) (reg.) greier-de-toamnă.

CICOARE DE GRĂDINĂ s. v. andivă.

CICOARE DE GRĂDINĂ s. (BOT.; Cichorium endivia) andivă.

cicoare (cicori), s. f. – Insectă, greiere. – Megl. țicoari. Lat. *cĭcāla, forma vulg. în loc de cĭcāda (Pușcariu, RF, I, 270; DAR); cf. alb. kjingalë, it. cicala, prov. cigala, sp. cigarra. Rezultatul normal (*cicară) pare să fi suferit influența cuvîntului anterior. Cf. și cicăli.

cicoare (cicori), s. f. – Plantă erbacee cu flori albastre (Cichorium Intybus). Lat. *cĭchōria, pl. de la cĭchōrium (< gr. ϰιχώριον), cf. alb. koré (Pușcariu 360; Meyer 201; Candrea-Dens., 336; Philippide, II, 636; Diculescu, Elemente, 483).