cianoză sf [At: DA ms / P: ti-a~ / Pl: ~ze / E: fr cyanose] 1 (Med) Colorație albastră-vineție a pielii și a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări a sângelui. 2 (Chm; rar) Sulfat de cupru hidratat.

CIANOZĂ s.f. Colorare în albastru a pielii, provocată de scăderea concentrației oxigenului din sînge. [< fr. cyanose, cf. gr. kyanos – albastru].

-CIANOZĂ² elem. cian²(o)-.

CIANOZĂ¹ s. f. colorare în albastru a pielii sau a mucoaselor. (< fr. cyanose)

CIANOZĂ f. Colorație albastră a pielii sau a mucoaselor, apărută la unele boli cardiace sau pulmonare, datorită insuficienței de oxigen în sânge. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanose

cian- vz ciano block

cianoza vtr [At: DEX² / P: ci-a~ / Pzi: ~zez / E: fr cyanoser] 1-2 A deveni (sau a face să devină) cianotic (1).

CIAN- v. ciano-.

CIANO- Element de compunere savantă cu semnificația „albastru”. [Pron. ci-a-, var. cian-. / < fr. cyan(o)-, cf. gr. kyanos].

CIANOZA vb. I. tr., refl. A produce cianoză, a fi atins de cianoză. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanoser].

CIAN²(O)-, -CIAN, -CIANOZĂ elem. „albastru, violet”. (< fr. cyan/o/-, -cyane, -cyanose, cf. gr. kyanos)

CIANOZA vb. tr., refl. a deveni, a face să devină cianotic. (< fr. cyanoser)

cianoză (desp. ci-a-) s. f., g.-d. art. cianozei

cianoză (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianozei

cianoză s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianozei

cianoza (a ~) (desp. ci-a-) vb., ind. prez. 1 sg. cianozez, 3 cianozează; conj. prez. 1 sg. să cianozez, 3 să cianozeze

cianoza (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozează

cianoza vb. (sil. ci-a-), ind. prez. 3 sg. cianozează

-CIANOZĂ „albastru, albăstreală”. ◊ gr. kyanosis „culoare albastră” > fr. -cyanose, germ. -zyanose > rom. -cianoză.

CIAN-, v. CIANO. □ ~hidroză (v. -hidroză), s. f., transpirație de culoare albastră; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare a vederii în care obiectele apar colorate în albastru; ~urie (v. -urie), s. f., evacuare de urină de culoare albastră.

-CIAN „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. -cyane, engl. -cyan > rom. -cian.

CIANO- „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. cyano-, engl. id., it. ciano- > rom. ciano-. □ ~cist (v. -cist), s. n., 1. Celulă cu granule de clorofilă și amidon, care se colorează în albastru. 2. Masă de antocian, cuprinsă într-o membrană celulară; ~dermie (v. -dermie), s. f., colorare în albastru a pielii; sin. cianopatie; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge albastre, microscopice; ~fil (v. -fil₁), adj., care are afinitate pentru coloranți albaștri sau verzi; ~filă (v. -fil₂), s. f., clorofilă aproape pură, fără pigmenți de xantofilă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge albastre; ~gen (v. -gen₁), s. n., gaz incolor, otrăvitor, lacrimogen și cu miros de migdale amare; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce cianogen sau acid hidrocianic; ~geneză (v. -geneză), s. f., elaborarea cianogenului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea gradului de intensitate a culorii albastre; ~patie (v. -patie), s. f., cianodermie*; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul celular sferic, impregnat cu antocian; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere fotografică a unor desene tehnice, executate pe hîrtie de calc.

CIANÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. kyanos „albastru-închis”) s. f. Colorație albastră-vineție a pielii și mucoaselor determinată, în principal, de lipsa oxigenului din sînge. Cauzele c. pot fi tulburări de circulație, insuficiență cardiacă sau pulmonară, persistența circulației interatriale, prezența unor hemoglobine anormale etc.

CIANOZĂ s. (MED.) maladie albastră.