cianóză sf [At: DA ms / P: ti-a~ / Pl: ~ze / E: fr cyanose] 1 (Med) Colorație albastră-vineție a pielii și a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări a sângelui. 2 (Chm; rar) Sulfat de cupru hidratat.

CIANÓZĂ s.f. Colorare în albastru a pielii, provocată de scăderea concentrației oxigenului din sânge. [< fr. cyanose, cf. gr. kyanos – albastru].

CIANÓZĂ¹ s. f. colorare în albastru a pielii sau a mucoaselor. (< fr. cyanose)

-CIANÓZĂ² elem. cian²(o)-.

CIANÓZĂ f. Colorație albastră a pielii sau a mucoaselor, apărută la unele boli cardiace sau pulmonare, datorită insuficienței de oxigen în sânge. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanose

cianoza vtr [At: DEX² / P: ci-a~ / Pzi: ~zez / E: fr cyanoser] 1-2 A deveni (sau a face să devină) cianotic (1).

CIANOZÁ vb. I. tr., refl. A produce cianoză, a fi atins de cianoză. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanoser].

CIAN²(O)-, -CIÁN, -CIANÓZĂ elem. „albastru, violet”. (< fr. cyan/o/-, -cyane, -cyanose, cf. gr. kyanos)

CIANOZÁ vb. tr., refl. a deveni, a face să devină cianotic. (< fr. cyanoser)

cianóză (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianózei

cianóză s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianózei

cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză

cianozá vb. (sil. ci-a-), ind. prez. 3 sg. cianozeáză

CIANÓZĂ s. (MED.) maladie albastră.

-CIANOZĂ „albastru, albăstreală”. ◊ gr. kyanosis „culoare albastră” > fr. -cyanose, germ. -zyanose > rom. -cianoză.

CIANÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. kyanos „albastru-închis”) s. f. Colorație albastră-vineție a pielii și mucoaselor determinată, în principal, de lipsa oxigenului din sînge. Cauzele c. pot fi tulburări de circulație, insuficiență cardiacă sau pulmonară, persistența circulației interatriale, prezența unor hemoglobine anormale etc.