chiuíta sfa [At: CREANGĂ, GL. / P: chi-u~ / E: chiui] (Mol; îlav) Cu (sau de- a) ~ Foarte mult.

chiuíta (cu / de-a chiuita) (reg.) (chi-u-) loc. adv.

chiuita (cu) adv: cu nemiluita, nenumărat (CAR.).

CHIUÍTĂ s. f. (Reg.; în loc. adv.) Cu chiuita = foarte mult, cu nemiluita, nenumărat. [Pr.: chi-u-] – V. chiui.

CHIUÍTĂ s. f. (Reg.; în loc. adv.) Cu chiuita = foarte mult, cu nemiluita, nenumărat. [Pr.: chi-u-] – V. chiui.

CHIUÍTĂ s. f. (Mold., numai în loc. adv.) Cu chiuita = foarte mult, cu grămada, cu nemiluita. Ați umplut, cu chiuita, de cerneal-atîtea coale. VLAHUȚĂ, P. 86. Și doar mă și feream eu într-o părere, să nu mai dau peste vro pacoste, dar parcă naiba mă împingea, de le făceam atunci cu chiuita. CREANGĂ, A. 52. – Pronunțat: chi-u-i-.

chiuítă s. f. (sil. chi-u-)