2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

chitui vt [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: chit3] A acoperi ceva cu chit3.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a acoperi, a fixa, a netezi cu chit. A chituit geamul.Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.

CHITUÍ vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / < chit].

A CHITUÍ ~iésc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita. corectat(ă)

CHIȚĂÍ, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.

A CHIȚĂÍ pers. 3 chíțăie intranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi

chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].

chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.

chíțăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.

chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, 3 sg. chituiește, imperf. 1 chituiam; conj. prez. 1 sg. să chituiesc, 3 să chituiască

chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, imperf. 3 sg. chituia; conj. prez. 3 să chituiască

chituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chituiáscă

chitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, conj. chituiască)

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie

chițăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chíțăie, imperf. 3 sg. chițăiá

Intrare: chitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chitui
  • chituire
  • chituit
  • chituitu‑
  • chituind
  • chituindu‑
singular plural
  • chituiește
  • chituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chituiesc
(să)
  • chituiesc
  • chituiam
  • chituii
  • chituisem
a II-a (tu)
  • chituiești
(să)
  • chituiești
  • chituiai
  • chituiși
  • chituiseși
a III-a (el, ea)
  • chituiește
(să)
  • chituiască
  • chituia
  • chitui
  • chituise
plural I (noi)
  • chituim
(să)
  • chituim
  • chituiam
  • chituirăm
  • chituiserăm
  • chituisem
a II-a (voi)
  • chituiți
(să)
  • chituiți
  • chituiați
  • chituirăți
  • chituiserăți
  • chituiseți
a III-a (ei, ele)
  • chituiesc
(să)
  • chituiască
  • chituiau
  • chitui
  • chituiseră
cvitui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: chițăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițăi
  • chițăire
  • chițăit
  • chițăitu‑
  • chițăind
  • chițăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chițăie
(să)
  • chițăie
  • chițăia
  • chițăi
  • chițăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chițăie
(să)
  • chițăie
  • chițăiau
  • chițăi
  • chițăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițcăi
  • chițcăire
  • chițcăit
  • chițcăitu‑
  • chițcăind
  • chițcăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chițcăie
(să)
  • chițcăie
  • chițcăia
  • chițcăi
  • chițcăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chițcăie
(să)
  • chițcăie
  • chițcăiau
  • chițcăi
  • chițcăiseră
ghițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chiții
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chitui, chituiescverb

  • 1. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A chituit geamul. DLRLC
    • format_quote Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276. DLRLC
etimologie:
  • Chit + sufix -ui. DEX '09 DEX '98

chițăiverb

  • 1. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. DLRLC
    • format_quote Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42. DLRLC
etimologie:
  • Chiț + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.