chiriarh sm [At: PRAV., ap. DA ms / P: ~ri-a~ / Pl: ~i / E: ngr ϰυριάρχης] (Înv) 1-3 Episcop (1-3). 4-6 Mitropolit (1-3).

chiriarhie sf [At: PRAV., ap. DA ms / S: chiriarchie / P: ~ri-a~ / Pl: ~ii / E: ngr ϰυριάρχία] (Înv) 1 Episcopie. 2 Mitropolie.

‡ CHIRIARH sm. ⛪ Episcop (cu eparhie) [gr.-biz. ].

‡ CHIRIARHIE sf. ⛪ Autoritatea superioară, episcopală; demnitatea episcopului: i-a luat chiriarhia puterea de predicator (CRG.) [gr.-biz.].

CHIRIARH, chiriarhi, s. m. (Învechit) Episcop. – Pronunțat: -ri-arh.

CHIRIARHIE, chiriarhii, s. f. (Învechit) Demnitatea de episcop; autoritatea, puterea unui episcop. I-au luat chiriarhia [popii Duhu] puterea de predicator. CREANGĂ, A. 137. – Pronunțat: -ri-ar-.

CHIRIARH, chiriarhi, s. m. (Înv.) Ierarh conducător al unei eparhii, mitropolii, patriarhii ; arhiereu în funcție. [Pr.: -ri-ar] – Ngr. kyriarhis.

CHIRIARHIE, chiriarhii, s. f. (Înv.) Demnitatea de chiriarh ; (cu sens colectiv) conducerea superioară a bisericii. [Pr.: -ri-ar] – Ngr. kyriarhia.

chiriarh m. episcop, mai ales cu eparhie (în opozițiune cu arhiereu). [Gr. mod.].

chiriarhie f. demnitate episcopală: i-a luat chiriarhia puterea de predicator CR.

chiriárh m. (ngr. [d. vgr.] kýriárhis, d. kýrios, domn, stăpîn, și arhí, comandament). Șeful bisericiĭ.

chiriarhíe f. (vgr. kyriarhia). Suveranitatea bisericească. Localu saŭ sediu acesteĭ suveranitățĭ.

chiriarh (desp. -ri-arh) s. m., pl. chiriarhi

chiriarhie (desp. -ri-ar-) s. f., art. chiriarhia, g.-d. art. chiriarhiei; pl. chiriarhii, art. chiriarhiile (desp. -hi-i-) corectat(ă)

chiriarh (înv.) (-ri-arh) s. m., pl. chiriarhi

chiriarhie (înv.) (-ri-ar-) s. f., art. chiriarhia, g.-d. art. chiriarhiei; pl. chiriarhii, art. chiriarhiile

chiriarh s. m. (sil. -ri-arh), pl. chiriarhi

chiriarhie s. f. (sil. -ri-ar-), art. chiriarhia, g.-d. art. chiriarhiei; pl. chiriarhii, art. chiriarhiile

chiriarh, -hi.