CHIRIÁȘ, -Ă, chiriași, -e, s. m. și f. Persoană, instituție, organizație etc. care folosește o locuință, un sediu etc. în temeiul unui act de închiriere. [Pr.: -ri-aș] – Chirie + suf. -aș.

chiriáș, ~ă smf [At: PANN, A. / V: (reg) ~iéș / P: ~ri-aș / Pl: ~i, ~e / E: chirie + -aș] 1-2 Persoană (sau instituție) care ia cu chirie o locuință, sediul unei instituții, unui magazin etc. 3 (Reg) Persoană care face un drum într-o căruță sau într-o trăsură luată cu chirie.

CHIRIÁȘ, -Ă, chiriași, -e, s. m. și f. Persoană sau instituție, organizație etc. care ia cu chirie o locuință, sediul unei instituții, unui magazin etc. [Pr.: -ri-aș] – Chirie + suf. -aș.

CHIRIÁȘ, -Ă, chiriași, -e, s. m. și f. Persoană care ia cu chirie o locuință. V. locatar. Se șoptise, în sobor, că Salomia găsise chiriașă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 164. Simt că m-apasă păreții, Eu sînt chiriaș trecător. TOPÎRCEANU, B. 61. – Pronunțat: -ri-aș. – Variantă:(Mold.) chiriéș (CREANGĂ, P. 107) s. m.

CHIRIÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană (fizica sau juridică) care închiriază o locuință. [Sil. -ri-aș] /chirie + suf. ~aș

chiriáș, -ă s. (d. chirie). Locatar care ĭa casa cu chirie.

chiriáșă (-ri-a-) s. f., art. chiriáșa, g.-d. art. chiriáșei; pl. chiriáșe

chiriáșă s. f. (sil. -ri-a-), art. chiriáșa, g.-d. art. chiriáșei; pl. chiriáșe

chiriaș, f. chiriașă, pl. m. chiriași, f. chiriașe

CHIRIÁȘ s. locatar, (prin Transilv.) salău, (înv., în Mold.) chirigiu. (~ într-o casă de locuit.)

CHIRIAȘ s. locatar, (prin Transilv.) salău, (înv., în Mold.) chirigiu. (~ într-o casă de locuit.)