chiondorâș av [At: PANN, P. V. II, 106 / V: ~ruș, (sst) ~ros / E: (în)chiondorî + -âș] (Mun; fam; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) 1 Urât. 2 Încruntat. 3 Cruciș. 4 Chiorâș.

CHIONDORẤȘ adv. (Pop. și fam.) Chiorâș, încruntat, posomorât. Se uită chiondorâș. [Var.: chiondorúș adv.] – [În]chiondora + suf. -âș.

CHIONDORẤȘ adv. (Reg.) Chiorâș, încruntat, posomorât. Se uită chiondorâș. [Var.: chiondorúș adv.] – [În]chiondora + suf. -âș.

CHIONDORẤȘ adv. Chiorâș, încruntat, posomorât. [Var.: chiondorúș adv.] – Din [în]chiondorî + suf. -âș.

chiondorâș adv. chiorâș: se uita la dânsul tot chiondorâș ISP. [Compromis între sinonimele chiomb și chiorâș].

chiondorúș av vz chiondorâș

CHIONDORÎ́Ș adv. (în legătură cu verbele «a se uita», «a privi» etc.) Chiorîș, încruntat, posomorit, cu răutate. Finica se uită chiondorîș la oameni. STANCU, 18. Bătrînele prea sînt de tot, prea dau pilde rele, prea se ocolesc, prea bombăne, prea se uită chiondorîș. DELAVRANCEA, T. 148. Frații lui Țugulea începuse a se uita la el cam chiondorîș. ISPIRESCU, L. 320. – Variantă: chiondorúș (PANN, P. V. II 106) adv.

CHIONDORÚȘ adv. v. chiondorîș.

chĭondorî́ș (Munt.) și condorî́ș (Trans. Olt.) adv. (ung. kondoros, încrețit, d. kondor, vsl. kondrĭ, creț. Cp. cu scapăr). Ponciș, chĭorîș: a te uĭta chĭondorîș. Adj. Uĭtătură chĭondorîșă.

chiondorấș (pop., fam.) adv.

chiondorâș adv.

chiondorîș.

CHIONDORÂȘ adv. v. sașiu.

CHIONDORÎȘ adv. chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, strîmb, (pop.) pieziș, spanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)

chiondorîș adv. – Chiorîș, cu ochii încrucișați. Origine necunoscută. Aparține fără îndoială aceleiași familii a lui chiomb; și, avînd în vedere vb. închiorcoșa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresivă. În fonetismul său a înfluențat probabil tc. kandiriș „acțiune și mod de a convinge”, sau, după Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „încrețit”; după Șeineanu, I, 115, ar trebui să se gîndească la contaminarea lui chiomb cu chiorîș. – Der. chiondoreală, s. f. (încruntare); (în)chiondora (var. (în)chiondorî), vb. (a se încrunta). Acest ultim cuvînt este fără îndoială identic cu încondura, vb. (a se umfla în pene, a se împăuna, a se fuduli), cuvînt care s-a referit probabil la început la păun (după Șeineanu, II, 145, de la condur „pantof”; împotrivă Graur, BL, VI, 153).