2 intrări

18 definiții

chicotíre sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: chicoti] Râs înfundat.

CHICOTÍRE s. v. chicoteală.

chícot sn [At: CANTEMIR, IST. 39/16 / V: ~ihót, híhot / Pl: ~e / E: fo] 1 Râs înfundat sau cu izbucniri zgomotoase, cu hohot, de voie bună sau în batjocură. 2 Chiot. 3 (Pfm; îlv) A da ~ A striga.

chicotí vi [At: CREANGĂ, GL. / V: (reg) cic~, iho~, hiho~, hinc~ / Pzi: ~tésc / E: ns cf chioti] 1 (Uneori, complinit prin „de”, rar „în”) A râde pe înfundate. 2 A chiui. 3 (Prin apropiere de hiroti) A vorbi încet și rar.

CHICOTÍ, chicotesc, vb. IV. Intranz. A râde pe ascuns sau cu izbucniri (zgomotoase). – Din chicot.

CHICOTÍ, chicotesc, vb. IV. Intranz. A râde pe ascuns sau cu izbucniri (înfundate). – Din chicot.

CHICOTÍ, chicotesc, vb. IV. Intranz. (Uneori urmat de determinarea pleonastică «de rîs» sau, rar, «în rîs») A rîde cu izbucniri zgomotoase, cu hohote (de obicei pe ascuns sau pe înfundate). Și-nțelepții cu scufă au chicotit De cîntecul ăsta neauzit. DEȘLIU, G. 26. A chicotit în rîs și a clipit din ochi, cu gîndul la pozna voastră. PAS, Z. I 50. Elevii clasei își dădeau coate și chicoteau. SADOVEANU, N. F. 145. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte o frîntură din vorba unchiașului și, din cînd în cînd, izbucnesc în rîs cu hohote. SP. POPESCU, M. G. 24. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia și chicoteau pe socoteala mea, de răsuna prundul. CREANGĂ, A. 66. Cine chicotește aici? ALECSANDRI, T. I 190. ◊ Fig. Duduind, tractoarele Răscolesc ogoarele, Chicotesc ponoarele. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 5/3. ◊ Refl. (Rar) Cum intră în casă, începe a se chicoti și a spune de la nuntă. CREANGĂ, P. 173.

CHICOTÍ, chicotesc, vb. IV. Intranz. A râde (pe ascuns sau pe înfundate) cu izbucniri zgomotoase, cu hohote. – Din chicot.

chicotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chicotésc, imperf. 3 sg. chicoteá; conj. prez. 3 să chicoteáscă

chicotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chicotésc, imperf. 3 sg. chicoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. chicoteáscă

CHICOTÍ vb. (reg.) a hihăi, a hihoti, (ir. sau depr. fig.) a necheza.

A CHICOTÍ ~ésc intranz. A râde pe ascuns sau înfundat; a produce chicote. /Din chicot

chicotì v. Mold. a râde înfundat sau pe jumătate, din prostie sau din batjocură: Statu-Palmă chicoti AL.

chícot, chicotésc, V. hihot, hihotesc.

hihotésc și chicotésc v. tr. (rudă cu rut. hihotati, sîrb. kikotati, rus. hihikatĭ, a. î.; ung. nyihogni, germ. kichern. V. hohotesc). Fam. Rîd cu hohote: toțĭ rîdeaŭ, hihoteaŭ, strigaŭ (CL. 1910, 433). – Rar și mă chi-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHICOTÍRE s. chicot, chicoteală, chicotit, (Mold.) î́ncot, (înv.) clic. (Se aude o ~ reținută.)

CHICOTÍ vb. (reg.) a hihăi, a hihoti, (ir. sau depr. fig.) a necheza. (De ce tot ~ acolo?)

Intrare: chicoti
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chicoti chicotire chicotit chicotind singular plural
chicotește chicotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chicotesc (să) chicotesc chicoteam chicotii chicotisem
a II-a (tu) chicotești (să) chicotești chicoteai chicotiși chicotiseși
a III-a (el, ea) chicotește (să) chicotească chicotea chicoti chicotise
plural I (noi) chicotim (să) chicotim chicoteam chicotirăm chicotiserăm, chicotisem*
a II-a (voi) chicotiți (să) chicotiți chicoteați chicotirăți chicotiserăți, chicotiseți*
a III-a (ei, ele) chicotesc (să) chicotească chicoteau chicoti chicotiseră
Intrare: chicotire
chicotire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chicotire chicotirea
plural chicotiri chicotirile
genitiv-dativ singular chicotiri chicotirii
plural chicotiri chicotirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)