CEST², CEASTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

cest³ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr ceste] Mănușă de piele de care se serveau, în Antichitate, atleții.

cest¹, ceastă a [At: COD. VOR. 89/7 / V: cist / Pl: cești, ceste / E: ns cf acest] (Iuz; reg; pop) 1-2 pd, ad Acest(a). 3 ad (În legătură cu cuvinte care desemnează o măsură de timp) Prezent, de față Si: acest, ăst. 4 (Îe) În ~ă dată Deocamdată. 5 (Îe) Cesta... ceasta Acesta... celălalt.

cest² sn [At: ÎNDREPTAREA LEGII / Pl: ~uri / E: bg чест] (Înv) Una din bucățile pe care le taie din prescură preotul la proscomidie.

CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST², CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST, CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (învechit și regional; arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) aproape, în. spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu cel) Acest. Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244. Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17. P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ (Între substantivul articulat și adjectivul care-l determină; uneori cu valoare emfatică) Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69. Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57. Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144. ◊ (Înaintea unui numeral cardinal) Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51. ◊ (Cu valoare de pronume demonstrativ, înlocuiește substantivul exprimat în cele precedente, spre a evita repetarea lui) Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor.

CEST, CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST¹ s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

CEST s.n. (ȚR) Bucată de prescură. Meridele sau cesturile celea ce scoate popa la proscomidie. ÎNDREPTAREA LEGII. Din cisturile apostolilor și din cisturile ci să scot pentru vii și pentru morți n-avem poruncă să cuminecăm. ÎNV. 1702, 17^r. Variante: cist (ÎNV. 1702,. 17^r). Etimologie: bg. čest.

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).

CEST²(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)

CIST s.n. v. cest.

cest¹ (înv.) s. n., pl. cesturi

cest² (pop., înv.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. cestui, pl. cești; f. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. pl. m. și f. cestor

cest² s. n., pl. cesturi

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. cestui, pl. cești; f. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. pl. m. și f. cestor

cest s. n., pl. cesturi

cest adj. m. (antepus), g.-d. cestui, pl. cești; f. sg. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. m. și f. cestor

CEST adj. v. acest.

cest adj. v. ACEST.

cest¹, cesturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.

CEST-, v. CESTO-. □ ~ode (v. -od), s. n. pl., clasă de viermi paraziți, platelminți, în formă de panglică.

CESTO- „curea, panglică”. ◊ gr. kestos „cingătoare, brîu” > L. sav. cesto-, fr. cesto-, it. id., engl. id. > rom. cesto-. □ ~id (v. -id), adj., s. n. pl., 1. adj., În formă de cingătoare sau de panglică. 2. s. n. pl., Clasă de viermi plați, paraziți; sin. cestode.