3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

cest1, ceástă a [At: COD. VOR. 89/7 / V: cist / Pl: cești, céste / E: ns cf acest] (Iuz; reg; pop) 1-2 pd, ad Acest(a). 3 ad (În legătură cu cuvinte care desemnează o măsură de timp) Prezent, de față Si: acest, ăst. 4 (Îe) În ~ă dată Deocamdată. 5 (Îe) Cesta... ceasta Acesta... celălalt.

cest3 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr ceste] Mănușă de piele de care se serveau, în Antichitate, atleții.

cest2 sn [At: ÎNDREPTAREA LEGII / Pl: ~uri / E: bg чест] (Înv) Una din bucățile pe care le taie din prescură preotul la proscomidie.

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (învechit și regional; arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) aproape, în. spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu cel) Acest. Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244. Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17. P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ (Între substantivul articulat și adjectivul care-l determină; uneori cu valoare emfatică) Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69. Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57. Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144. ◊ (Înaintea unui numeral cardinal) Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51. ◊ (Cu valoare de pronume demonstrativ, înlocuiește substantivul exprimat în cele precedente, spre a evita repetarea lui) Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor.

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST1 s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

CEST s.n. (ȚR) Bucată de prescură. Meridele sau cesturile celea ce scoate popa la proscomidie. ÎNDREPTAREA LEGII. Din cisturile apostolilor și din cisturile ci să scot pentru vii și pentru morți n-avem poruncă să cuminecăm. ÎNV. 1702, 17r. Variante: cist (ÎNV. 1702,. 17r). Etimologie: bg. čest.

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cest1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

arată toate definițiile

Intrare: cest (adj.)
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cest
  • ceastă
plural
  • cești
  • ceste
genitiv-dativ singular
  • cestui
  • cestei
plural
  • cestor
  • cestor
Intrare: cest (s.n.)
cest2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cest
  • cestul
  • cestu‑
plural
  • cesturi
  • cesturile
genitiv-dativ singular
  • cest
  • cestului
plural
  • cesturi
  • cesturilor
vocativ singular
plural
Intrare: cesto
cesto
prefix (I7-P)
  • cesto
prefix (I7-P)
  • cest
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cest (adj.)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 8 exemple
    exemple
    • Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244.
      surse: DLRLC
    • Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17.
      surse: DLRLC
    • P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31.
      surse: DLRLC
    • Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69.
      surse: DLRLC
    • Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57.
      surse: DLRLC
    • Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144.
      surse: DLRLC
    • Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51.
      surse: DLRLC
    • Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • acest (prin afereză).
    surse: DEX '09 DEX '98

cest (s.n.)

  • 1. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: