3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cest1, ceástă a [At: COD. VOR. 89/7 / V: cist / Pl: cești, céste / E: ns cf acest] (Iuz; reg; pop) 1-2 pd, ad Acest(a). 3 ad (În legătură cu cuvinte care desemnează o măsură de timp) Prezent, de față Si: acest, ăst. 4 (Îe) În ~ă dată Deocamdată. 5 (Îe) Cesta... ceasta Acesta... celălalt.

cest2 sn [At: ÎNDREPTAREA LEGII / Pl: ~uri / E: bg чест] (Înv) Una din bucățile pe care le taie din prescură preotul la proscomidie.

cest3 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr ceste] Mănușă de piele de care se serveau, în Antichitate, atleții.

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (învechit și regional; arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) aproape, în. spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu cel) Acest. Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244. Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17. P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ (Între substantivul articulat și adjectivul care-l determină; uneori cu valoare emfatică) Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69. Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57. Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144. ◊ (Înaintea unui numeral cardinal) Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51. ◊ (Cu valoare de pronume demonstrativ, înlocuiește substantivul exprimat în cele precedente, spre a evita repetarea lui) Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor.

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST1 s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cest1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cest adj. m. (antepus), g.-d. céstui, pl. cești; f. sg. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. m. și f. céstor

arată toate definițiile

Intrare: cest (adj.)
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cest
  • ceastă
plural
  • cești
  • ceste
genitiv-dativ singular
  • cestui
  • cestei
plural
  • cestor
  • cestor
Intrare: cest (s.n.)
cest2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cest
  • cestul
  • cestu‑
plural
  • cesturi
  • cesturile
genitiv-dativ singular
  • cest
  • cestului
plural
  • cesturi
  • cesturilor
vocativ singular
plural
Intrare: cesto
cesto
prefix (I7-P)
  • cesto
prefix (I7-P)
  • cest
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cest (adj.)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 8 exemple
    exemple
    • Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244.
      surse: DLRLC
    • Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17.
      surse: DLRLC
    • P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31.
      surse: DLRLC
    • Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69.
      surse: DLRLC
    • Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57.
      surse: DLRLC
    • Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144.
      surse: DLRLC
    • Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51.
      surse: DLRLC
    • Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • acest (prin afereză).
    surse: DEX '09 DEX '98

cest (s.n.)

  • 1. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: