3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cepuit1 sn [At: I. APOLZAN, U. 19 / P: ~pu-it / Pl: ~uri / E: cepui] 1-3 Cepuire (1-3).

cepuit2, ~ă a [At: DA / P: ~pu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cepui] 1 (D. bucăți de lemn) Îmbinat2 cu cepuri (17) Si: cepurit2 (1). 2 (D. trunchiuri) Curățat2 de crengi Si: cepurit2 (2).

CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

CEPUÍT s. n. Tăiere a crăcilor de pe trunchiurile de rășinoase, pentru o mai ușoară sortare și manipulare a trunchiurilor. – Din cep.

CEPUÍT n. Tăiere a crengilor de pe trunchiurile copacilor pentru a ușura sortarea și manipularea lor. [Sil. -pu-it] /Din cep

cepui vt [At: DDRF / P: ~pu-i / Pzi: ~ésc / E: cep] 1 A împreuna cu cepuri (17) două bucăți de lemn Si: (Mar) cepuri (1). 2 A face cepuri (18) cu rindeaua Si: (Mar) cepuri (2). 3 A curăța un arbore de ramuri Si: (reg) cepuri (3), a ciuhui, a ciungăvi, a crengui, a dărâma.

CEPUÍ, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuí (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cepuít, -ă, cepuiți, -te, adj. – 1. (ref. la un recipient) Astupat, închis cu dop. 2. (ref. la grinzi) Îmbinate cu cuie de lemn. – Din cepui (MDA).

cepuí, cepuiesc, vb. tranz. – 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).

Intrare: cepuit (adj.)
cepuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cepuit
  • cepuitul
  • cepuitu‑
  • cepui
  • cepuita
plural
  • cepuiți
  • cepuiții
  • cepuite
  • cepuitele
genitiv-dativ singular
  • cepuit
  • cepuitului
  • cepuite
  • cepuitei
plural
  • cepuiți
  • cepuiților
  • cepuite
  • cepuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cepuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cepuit
  • cepuitul
  • cepuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cepuit
  • cepuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cepui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cepui
  • cepuire
  • cepuit
  • cepuitu‑
  • cepuind
  • cepuindu‑
singular plural
  • cepuiește
  • cepuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cepuiesc
(să)
  • cepuiesc
  • cepuiam
  • cepuii
  • cepuisem
a II-a (tu)
  • cepuiești
(să)
  • cepuiești
  • cepuiai
  • cepuiși
  • cepuiseși
a III-a (el, ea)
  • cepuiește
(să)
  • cepuiască
  • cepuia
  • cepui
  • cepuise
plural I (noi)
  • cepuim
(să)
  • cepuim
  • cepuiam
  • cepuirăm
  • cepuiserăm
  • cepuisem
a II-a (voi)
  • cepuiți
(să)
  • cepuiți
  • cepuiați
  • cepuirăți
  • cepuiserăți
  • cepuiseți
a III-a (ei, ele)
  • cepuiesc
(să)
  • cepuiască
  • cepuiau
  • cepui
  • cepuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cepuit (s.n.)

  • 1. Faptul de a cepui.
    surse: DEX '09 sinonime: cepuire

etimologie:

  • vezi cepui
    surse: DEX '09
  • cep
    surse: DEX '98

cepui

  • 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn.
    surse: DEX '09
  • 2. A curăța un arbore de ramuri.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Cep + sufix -ui.
    surse: DEX '09