CEPUIT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

cepuit², ~ă a [At: DA / P: ~pu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cepui] 1 (D. bucăți de lemn) Îmbinat² cu cepuri (17) Si: cepurit² (1). 2 (D. trunchiuri) Curățat² de crengi Si: cepurit² (2).

cepuit¹ sn [At: I. APOLZAN, U. 19 / P: ~pu-it / Pl: ~uri / E: cepui] 1-3 Cepuire (1-3).

CEPUIT s. n. Tăiere a crăcilor de pe trunchiurile de rășinoase, pentru o mai ușoară sortare și manipulare a trunchiurilor. – Din cep.

CEPUIT n. Tăiere a crengilor de pe trunchiurile copacilor pentru a ușura sortarea și manipularea lor. [Sil. -pu-it] /Din cep

CEPUI, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.

cepui vt [At: DDRF / P: ~pu-i / Pzi: ~esc / E: cep] 1 A împreuna cu cepuri (17) două bucăți de lemn Si: (Mar) cepuri (1). 2 A face cepuri (18) cu rindeaua Si: (Mar) cepuri (2). 3 A curăța un arbore de ramuri Si: (reg) cepuri (3), a ciuhui, a ciungăvi, a crengui, a dărâma.

cepuit (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) (rar) s. n. corectat(ă)

cepuit (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuit s. n.

cepui (a ~) (a pune cepuri; a curăța arbori) (reg., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiesc, 3 sg. cepuiește, imperf. 1 cepuiam; conj. prez. 1 sg. să cepuiesc, 3 să cepuiască

cepui (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiesc, imperf. 3 sg. cepuia; conj. prez. 3 să cepuiască

cepuit, -ă, cepuiți, -te, adj. 1. (ref. la un recipient) Astupat, închis cu dop. 2. (ref. la grinzi) Îmbinate cu cuie de lemn. – Din cepui (MDA).

cepuit, -ă, cepuiți, -te, adj. – 1. (ref. la un recipient) Astupat, închis cu dop. 2. (ref. la grinzi) Îmbinate cu cuie de lemn. – Din cepui (MDA).

cepui, cepuiesc, v.t. 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).

cepui, cepuiesc, vb. tranz. – 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).