5 definiții pentru cepuire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cepuire sf [At: MDA ms / P: ~pu-i~ / Pl: ~ri / E: cepui] 1 Împreunare cu cepuri (17) a două bucăți de lemn Si: cepuit1 (1), (Mar) cepurire (1), cepurit1 (1). 2 Lucrare de cepuri (18) cu rindeaua Si: cepuit1 (2), (Mar) cepurire (2), cepurit1 (2). 3 Curățare de ramuri a unui arbore Si: cepuit1 (3), (reg) cepurire (3), cepurit1 (3), cihuire, ciuhuit1, ciungăvire, ciungăvit1, crenguire, crenguit1, dărâmare, dărâmat1.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – Din cep.

cepuíre s. f. Tăierea crăcilor pomilor; cepuit ◊ „Celelalte operațiuni, cum ar fi cepuirea, cojirea, fasonarea materialului lemnos pe tipodimensiuni, potrivit sortimentelor prevăzute în plan, legarea în snopi a crăcilor și a cojilor, au loc «jos» [...] în depozitele de preindustrializare.” Sc. 28 III 74 p. 5 (din cepui; LTR)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cepuíre s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. cepuírii; pl. cepuíri

Intrare: cepuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cepuire
  • cepuirea
plural
  • cepuiri
  • cepuirile
genitiv-dativ singular
  • cepuiri
  • cepuirii
plural
  • cepuiri
  • cepuirilor
vocativ singular
plural

cepuire

etimologie:

  • vezi cepui
    surse: DEX '09
  • cep
    surse: DEX '98