2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cepuire sf [At: MDA ms / P: ~pu-i~ / Pl: ~ri / E: cepui] 1 Împreunare cu cepuri (17) a două bucăți de lemn Si: cepuit1 (1), (Mar) cepurire (1), cepurit1 (1). 2 Lucrare de cepuri (18) cu rindeaua Si: cepuit1 (2), (Mar) cepurire (2), cepurit1 (2). 3 Curățare de ramuri a unui arbore Si: cepuit1 (3), (reg) cepurire (3), cepurit1 (3), cihuire, ciuhuit1, ciungăvire, ciungăvit1, crenguire, crenguit1, dărâmare, dărâmat1.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – Din cep.

cepuíre s. f. Tăierea crăcilor pomilor; cepuit ◊ „Celelalte operațiuni, cum ar fi cepuirea, cojirea, fasonarea materialului lemnos pe tipodimensiuni, potrivit sortimentelor prevăzute în plan, legarea în snopi a crăcilor și a cojilor, au loc «jos» [...] în depozitele de preindustrializare.” Sc. 28 III 74 p. 5 (din cepui; LTR)

cepui vt [At: DDRF / P: ~pu-i / Pzi: ~ésc / E: cep] 1 A împreuna cu cepuri (17) două bucăți de lemn Si: (Mar) cepuri (1). 2 A face cepuri (18) cu rindeaua Si: (Mar) cepuri (2). 3 A curăța un arbore de ramuri Si: (reg) cepuri (3), a ciuhui, a ciungăvi, a crengui, a dărâma.

CEPUÍ, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cepuíre s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. cepuírii; pl. cepuíri

cepuí (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cepuí, cepuiesc, vb. tranz. – 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).

Intrare: cepuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cepuire
  • cepuirea
plural
  • cepuiri
  • cepuirile
genitiv-dativ singular
  • cepuiri
  • cepuirii
plural
  • cepuiri
  • cepuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cepui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cepui
  • cepuire
  • cepuit
  • cepuitu‑
  • cepuind
  • cepuindu‑
singular plural
  • cepuiește
  • cepuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cepuiesc
(să)
  • cepuiesc
  • cepuiam
  • cepuii
  • cepuisem
a II-a (tu)
  • cepuiești
(să)
  • cepuiești
  • cepuiai
  • cepuiși
  • cepuiseși
a III-a (el, ea)
  • cepuiește
(să)
  • cepuiască
  • cepuia
  • cepui
  • cepuise
plural I (noi)
  • cepuim
(să)
  • cepuim
  • cepuiam
  • cepuirăm
  • cepuiserăm
  • cepuisem
a II-a (voi)
  • cepuiți
(să)
  • cepuiți
  • cepuiați
  • cepuirăți
  • cepuiserăți
  • cepuiseți
a III-a (ei, ele)
  • cepuiesc
(să)
  • cepuiască
  • cepuiau
  • cepui
  • cepuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cepuire

etimologie:

  • vezi cepui
    surse: DEX '09
  • cep
    surse: DEX '98

cepui

  • 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn.
    surse: DEX '09
  • 2. A curăța un arbore de ramuri.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Cep + sufix -ui.
    surse: DEX '09