cepuire sf [At: MDA ms / P: ~pu-i~ / Pl: ~ri / E: cepui] 1 Împreunare cu cepuri (17) a două bucăți de lemn Si: cepuit¹ (1), (Mar) cepurire (1), cepurit¹ (1). 2 Lucrare de cepuri (18) cu rindeaua Si: cepuit¹ (2), (Mar) cepurire (2), cepurit¹ (2). 3 Curățare de ramuri a unui arbore Si: cepuit¹ (3), (reg) cepurire (3), cepurit¹ (3), cihuire, ciuhuit¹, ciungăvire, ciungăvit¹, crenguire, crenguit¹, dărâmare, dărâmat¹.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – Din cep.

cepuíre s. f. Tăierea crăcilor pomilor; cepuit ◊ „Celelalte operațiuni, cum ar fi cepuirea, cojirea, fasonarea materialului lemnos pe tipodimensiuni, potrivit sortimentelor prevăzute în plan, legarea în snopi a crăcilor și a cojilor, au loc «jos» [...] în depozitele de preindustrializare.” Sc. 28 III 74 p. 5 (din cepui; LTR)

cepui vt [At: DDRF / P: ~pu-i / Pzi: ~ésc / E: cep] 1 A împreuna cu cepuri (17) două bucăți de lemn Si: (Mar) cepuri (1). 2 A face cepuri (18) cu rindeaua Si: (Mar) cepuri (2). 3 A curăța un arbore de ramuri Si: (reg) cepuri (3), a ciuhui, a ciungăvi, a crengui, a dărâma.

CEPUÍ, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.

cepuíre s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. cepuírii; pl. cepuíri

cepuí (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă

cepuí, cepuiesc, vb. tranz. – 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).