cement¹ sn vz ciment

cemént² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr cément] 1 (Chm) Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2 (Med; îs) ~ dentar Material folosit în opturația provizorie a cariilor și în fixarea unor proteze.

CEMENT, cementuri, s. n. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. – După fr. cément.

CEMENT s.n. 1. Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2. Substanță care acoperă rădăcina dintelui. [< fr. cément].

CEMENT¹ s. n. 1. praf cu care se cementează piesele de oțel. ♦ ~ dentar = material în obturația cariilor și la fixarea unor proteze. 2. substanță la rădăcina dintelui. (< fr. cément)

CEMENT n. 1) Aliaj care servește la cementarea pieselor de oțel. 2) biol. Substanță care face legătura între celule. /<fr. cément

*cemént n., pl. e (lat. caementum, bloc de peatră cĭoplit. V. ciment). Materie (cărbune, cărămizĭ pisate ș. a.) cu care se învelește un corp metalic ca să-l facĭ oțel, să separĭ auru de argint ș. a. Tartru dentar.

CIMENT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: ciment] – Din it. cimento, fr. ciment.

ciment sn [At: PONI, CH. 201 / A: cim~ / V: cem~, țamentru^[1], țâmen^[2], țem~, țim~ / Pl: ~uri / E: fr ciment, it cimento] 1 Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, se întărește. 2 (Fig) Legătură trainică. 3 (Reg; îf țâmen) Pământ argilos, frământat cu picioarele, utilizat în construirea caselor. 4 (Îs) ~ hidraulic Amestec de calciu, nisip și pulbere de lavă care se întărește în contact cu apa. 5 (Îs) ~ metalurgic Ciment (1) care include în compoziție zgură (de furnal). 6 (Îs) ~ roman Produs obținut din calcinarea mamelor cu un conținut mare de argilă și care, în contact cu aerul sau apa, se întărește repede. 7 (Îs) ~ portland Produs obținut prin arderea (până la vitrifiere) a unui amestec omogen de calcar și argilă, după un anumit dozaj, și a cărui rezistență este de cinci ori mai mare decât a cimentului (6). 8 Amestec fluid și dens de ciment (1) cu apă, cu diverse întrebuințări în construcție. 9 Podea de ciment (1). 10 (Îs) ~ dentar Material special asemănător cu cimentul (1), folosit în lucrările dentare.

țement sn vz ciment

țimen^[1] sn vz ciment

țiment² sn vz ciment

țimint^[1] sn vz ciment

* CIMENT¹ sbst. 1 Un fel de var obținut din calcar și argilă arse împreună, în cuptoare; se întărește ca piatra cînd se amestecă cu apă și constitue astfel o tencuială trainică; e mult întrebuințat la construcții și la lucrările hidraulice ¶ 2 Ⓕ Tot ce slujește să unească, să strîngă în mod trainic: patriotismul este ~ul cetățenilor ¶ 3 🫀 Substanță care reunește diferitele celule ale aceluiași țesut [fr.].

* CIMENT² sbst. 1 🫀 Materie osoasă care acopere sau numai rădăcina, sau rădăcina și coroana dinților animalelor; la om, cimentul acopere numai dentina rădăcinii (👉 DINTE) ¶ 2 🔧 Praf de cărbuni de lemn care se presară pe drugi de fier ce urmează a fi transformați în oțel [fr. cément].

*ȚIMENT = CIMENT [germ. Zement].

CIMENT, (rar) cimenturi, s. n. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. [Acc. și ciment] – Din it. cimento, fr. ciment.

CIMENT s. n. Pulbere obținută prin amestecul unor materii minerale (calcaruri argiloase, calcaruri marnoase, zguri etc.) calcinate și care în contact cu apa se petrifică, transformîndu-se într-o masă omogenă; servește în construcție la prepararea betonului, la legarea cărămizilor etc. Au folosit cimentul și betonul pentru a ridica platforme moderne. BOGZA, C. O. 270.

CIMENT s. n. Pulbere obținută prin amestecul unor materii minerale calcinate și care în contact cu apa se întărește; servește la lucrările de construcții. – It. cemento (fr. ciment)

CIMENT s.n. 1. Praf fin, obținut prin calcinarea unui amestec de calcar și argilă, care se pietrifică prin amestecarea cu apă. 2. Material care leagă între ele fragmente de roci detritice. [Pl. -turi. / cf. it. cimento, fr. ciment, lat. caementum – pietriș].

CEMENT²(O)- elem. „cement dentar”. (< fr. cémen-to/o/-, cf. lat. cementum, pietriș)

CIMENT s. n. 1. material de construcție, pulbere fină obținută prin măcinarea clincherului, care se petrifică prin amestecarea cu apă. 2. material natural, liant între fragmentele ce formează rocile detritice. (< fr. ciment, it. cimento)

CIMENT ~uri n. Substanță pulverulentă, obținută prin măcinarea clincherului, întrebuințată în lucrările de construcție ca liant. ~ artificial. /<it. cimento, fr. ciment

ciment n. 1. amestecătură de cărămidă pisată cu var pentru tencuiala unei zidiri; 2. fig. legătură trainică: toleranța religioasă, e cimentul societăților.

*cimént n., pl. e și urĭ (fr. ciment, d. lat. caementum. V. cement). Pulbere fină compusă din cărămidă și alte materiĭ amestecate cu var și din care se face o tencuĭală foarte rezistentă. Fig. Legătură solidă: solidaritatea tuturor cetățenilor e cimentu patriiĭ. Ciment roman, compus din diverse petre și care se întărește răpede în aer și’n apă.

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (met.) s. n., pl. cementuri

ciment (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. cimenturi

ciment (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. cimenturi

ciment s. n., pl. cimenturi

ciment

ciment, -turi.

ciment s. n. – Material de construcție în formă de pulbere fină. It. cimento. Sec. XIX. – Der. cimenta, vb.

ciment, (engl.= cement) liant al corpusculilor petrografici din rocile sedimentare, format prin precipitarea chimică direct din soluțiile interstițiale care circulă libere prin pori (c. timpuriu) sau în urma substituției unui liant (c. târziu, c. secundar). C. îmbracă variate aspecte texturale (c. amorf, c. cristalizat etc.) sau structurale (c. bazal, care înglobează granulele fără a permite contactul între ele; c. de pori, care ocupă spațiul dintre granulele ce vin în contact unele cu altele; c. de atingere, dezvoltat numai la contactul dintre granule). După habitusul cristalelor care-l alcătuiesc, c. poate fi: mozaic (din cristale izometrice), druzic (în care cristalele tind să devină prismatice, alungite, cu depărtare față de claste), fibros acicular (cu dezvoltarea centripetă în goluri față de claste). După compoziția mineralogică, c. poate fi silicios, carbonatic, sulfatic, fosfatic, oxidic etc. C. este un liant caracteristic gresiilor litice și gresiilor cuarțoase. V. și matrice

CEMENTO- „cement dentar”. ◊ L. cementum „pietriș” > fr. cemento-, engl. id. > rom. cemento-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă care participă la formarea cementului dentar; ~cit (v. -cit), s. n., celulă care face parte din structura cementului dentar; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de distrugere a cementului dentar; ~id (v. -id), s. m., matrice formată dintr-un țesut nemineralizat; ~liză (v. -liză), s. f., resorbție patologică a cementului dentar din zona radiculară; ~plast (v. -plast), s. n., cavitate săpată în masa cementului dentar, în care se află plasate cementoblastele.

CEMENT (< fr.) s. n. 1. Agent folosit în operația de cementare; amestec de cementare. 2. (ANAT.) Substanță dură care intră în structura dinților. ♦ C. intercelular = substanță care leagă celulele între ele. 3. (În stomatologie) Substanță utilizată pentru obturarea spațiilor cariate. 4. (MED. VET.) Boală contagioasă provocată de un virus la purceii de 8-10 săptămîni.

CIMÉNT (< fr.) s. n. Material de construcție sub formă de pulbere fină, fabricat prin măcinarea clincherului și utilizat ca liant hidraulic; amestecat cu apă face priză după un anumit timp (se întărește), căpătînd consistența pietrei. ♦ C. Portland = liant hidraulic obținut prin măcinarea clincherului Portland cu adaos de gips pentru reglarea timpului de priză.