cemént² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr cément] 1 (Chm) Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2 (Med; îs) ~ dentar Material folosit în opturația provizorie a cariilor și în fixarea unor proteze.

CEMENT, cementuri, s. n. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. – După fr. cément.

CEMENT s.n. 1. Praf care se întinde pe suprafața unui metal pentru a fi cementat. 2. Substanță care acoperă rădăcina dintelui. [< fr. cément].

CEMENT¹ s. n. 1. praf cu care se cementează piesele de oțel. ♦ ~ dentar = material în obturația cariilor și la fixarea unor proteze. 2. substanță la rădăcina dintelui. (< fr. cément)

CEMENT n. 1) Aliaj care servește la cementarea pieselor de oțel. 2) biol. Substanță care face legătura între celule. /<fr. cément

*cemént n., pl. e (lat. caementum, bloc de peatră cĭoplit. V. ciment). Materie (cărbune, cărămizĭ pisate ș. a.) cu care se învelește un corp metalic ca să-l facĭ oțel, să separĭ auru de argint ș. a. Tartru dentar.

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. cementuri

cement (met.) s. n., pl. cementuri

CEMENT (< fr.) s. n. 1. Agent folosit în operația de cementare; amestec de cementare. 2. (ANAT.) Substanță dură care intră în structura dinților. ♦ C. intercelular = substanță care leagă celulele între ele. 3. (În stomatologie) Substanță utilizată pentru obturarea spațiilor cariate. 4. (MED. VET.) Boală contagioasă provocată de un virus la purceii de 8-10 săptămîni.