CELTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

celtic, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr celtique] 1 Al celților (1). 2 Privitor la celți (1). 3 (Îs) Limbi ~ice Familie de limbi vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de irlandezi, bretoni etc., în vestul Europei.

CELTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite în antichitate (de vechii gali) și astăzi (de irlandezi, bretoni etc.), în vestul Europei. – Din fr. celtique.

CELTIC, -Ă, celtici, -e, adj. Care aparține celților, privitor la celți. Menhirele sînt monumente celtice. ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite în antichitate și astăzi de un număr de popoare din vestul Europei (vechii gali, azi irlandezii, bretonii etc.).

CELTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților, privitor la celți. ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite în antichitate (de vechii gali) și astăzi (de irlandezi, bretoni etc.) în vestul Europei. – Fr. celtique.

CELTIC, -Ă adj. referitor la celți, al celților. ♦ limbi ~ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza și bretona) vorbite de celți. (< fr. celtique, lat. celticus)

CELTIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține celților; privitor la celți. Limbi ~ce. /<fr. celtique

celtic a. privitor la Celți: limbă celtică.

*céltic, -ă adj. De Celt, al Celților.

celtic adj. m., pl. celtici; f. celtică, pl. celtice

celtic adj. m., pl. celtici; f. celtică, pl. celtice

celtic adj. m., pl. celtici; f. sg. celtică, pl. celtice

celtă/celtică (limbă) s. f., g.-d. art. celtei/celticei

celtică (limbă) v. celtă

CELTIC adj. celt, galic. (Populații ~.)

CELTIC adj. celt, galic. (Populații ~.)

CELTIC, -Ă adj. (< fr. celtique): în sintagma limbă celtică (v.).

CELTICĂ s. f. (după fr. celtique): v. celtă.