15 definiții pentru celt (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

celt, ~ă smf [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: fr Celtes] 1 Persoană care făcea parte dintr-o veche populație europeană care locuia în Galia (de unde s-a extins și în alte regiuni) Si: gal1. 2-3 a Celtic (1-2).

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal1. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal1. 2. Adj. Celtic. – Din fr. Celtes.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o veche populație europeană care a locuit la început în Galia.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni). – După fr. celte.

CELT ~tă (~ti, ~te) m. și f. ist. Persoană care făcea parte din triburile răspândite în Europa apuseană și centrală. /<fr. Celte

Celți pl. neam mare indo-european care în sec. III a. Cr. ocupa o mare parte a Europei centrale. El coprindea pe Gali, Britani, Caledoni și Hiberni. Azi numără 3 ½ mil., răspândiți in Bretania, Scoția și Irlanda.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celt s. m., adj. m., pl. celți; f. sg. céltă, pl. célte

céltă/céltică (limbă) s. f., g.-d. art. céltei/célticei

céltă (persoană) s. f., pl. célte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CELT s., adj. 1. s. gal. 2. adj. v. celtic.

CELT s., adj. 1. s. gal. 2. adj. celtic, galic. (Trib ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÉLTĂ (CÉLTICĂ) s. f. (după fr. celte, celtique): limbă indo-europeană vorbită în mileniul I î.e.n. de triburi indo-europene așezate pe teritoriile de azi ale Franței, Belgiei, Elveției, Britaniei și Irlandei, în nordul Spaniei și Italiei, în regiunea cursului superior și mijlociu al Dunării (unele chiar pe teritoriul țării noastre). A fost prima limbă indo-europeană vorbită în Britania, fiind adusă de celți prin anul 700 î.e.n. și devenind substrat al limbii engleze. Limba irlandeză, moștenitoarea acesteia în insula Eire, păstrează foarte bine structura gramaticală și vocabularul limbii c. Limbi celtice sunt și scoțiana, britanica (cimrică și galeză) și bretona; de aceeași sorginte este și dialectul din insula Man.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CELT, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și s. f. (la m. pl.) Triburi indo-europene, care formau în milen. 1 î. Hr. majoritatea populației din Europa apuseană și centrală; sînt creatorii culturii La Tène. În sec. 5-3 î. Hr., triburi celtice au migrat spre E și SE (și în România). ♦ Persoană care aparținea acestei populații. 2. Adj. Celtic.

Intrare: celt (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • celt
  • celtul
  • celtu‑
plural
  • celți
  • celții
genitiv-dativ singular
  • celt
  • celtului
plural
  • celți
  • celților
vocativ singular
  • celtule
  • celte
plural
  • celților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

celt celtă

etimologie: