ceapcân [At: LET. III, 256/29 / V: cia~ / Pl: ~i / E: tc çapkyn] (Îvr) 1 sm Cal buiestraș. 2-3 sm, am (Om) rău la inimă. 4-5 sm, am (Om) șiret, rafinat.

CEAPCÂN ~ă (~i, ~e) și substantival pop. rar Care vădește viclenie; viclean. Cal ~. /<turc. çapkin

ceapcân a. și m. șiret, rafinat: un venetic și un ceapcân de popă CR. [Vechiu rom. ceapcân, cal ce umblă în sărite = turc. ČAPKYN, care aleargă bine: sensul metaforic se rapoartă la apucăturile șirete ale geambașilor].

ceapchen sn vz cepchen

ceapchin sn vz cepchen corectat(ă)

cepchen sn [At: BĂLCESCU, M. V. 597 / V: ceap~, ceapchin / Pl: nct / E: tc çepken] (Trî) Haină boierească scurtă, cu mânecile desfăcute, care se purta pe umeri, peste jiletcă.

CEAPCÎN sm. 1 🐒 Cal ce aleargă bine ¶ 2 F Șiret: al dracului venetic și ~ de popă (CRG.) [tc.].

CEPCHEN (pl. -ne) sn. 👕 ‡ 1 Haină scurtă cu mînecile despicate, purtată odinioară de boieri (🖼 1063): alții cu cîte un ~ verde îmblănit numai cu șamur (ISP.) ¶ 2 Pieptar țărănesc îmblănit [tc.].

CEAPCĂN², ceapcîni, s. m. (Regional, rar) Om rău la inimă; șiret, rafinat. Măi! al dracului venetic și ceapcîn de popă. CREANGĂ, A. 42. ◊ (Adjectival) Fulga bătrîn, Fur bătrîn Și om ceapcîn. TEODORESCU, P. P. 513.

CEAPCÎN¹ s. n. v. cepchen.

CEPCHEN s. n. (Învechit) Haină boierească scurtă, cu mînecile despicate, care se purta pe umeri. Cepchen de filendreș stacojiu, numa-n fir și-n mărgăritare. ODOBESCU, S. I 132. Pe la 1823-24, cuconașii nu lăsau să le scape nici un prilej de a se îmbrăca cu poturi, cu mintean și cu cepchen. GHICA, S. 45. – Variantă: ceapcîn (BĂLCESCU, O. I 16) s. n.

CEAPCÎN, ceapcîni, s. m. (Reg., adesea adjectival) Om rău, șiret, rafinat. – Tc. çapkın..

CEPCHEN s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mînecile despicate, care se purta pe umeri. – Tc. çepken.

cepchen n. 1. od. haină boierească scurtă asemenea dulamei: îmbrăcat cu cepchen verde și blănit cu samur NEGR.; 2. azi, pieptar țărănesc îmblănit: cepchen alb cu găitanuri albastre. [Turc. cepken].

ceapcîn, -ă s. și adj. (turc. čapkyn, alergător, zburdalnic, vagabond, ștrengar, tîlhar). Sec. 18. Cal ĭute; doĭ ceapcînĭ. Azĭ adj. Fam. Răŭ, hain: om ceapcîn.

cepchén n., pl. urĭ și e (turc. čepken). Vechĭ. Un fel de dulamă pe care o purtaŭ boĭeriĭ. Azĭ. Rar. Peptar țărănesc.

ceapcân (rar) s. m., pl. ceapcâni

ceapcân (rar) s. m., pl. ceapcâni

ceapcân s. m., pl. ceapcâni

cepchen (înv.) s. n., pl. cepchene

cepchen (înv.) s. n., pl. cepchene

cepchen s. n., pl. cepchene

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Șeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s. f. (șiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

cepchen (cepchene), s. n. – (Înv.) Pieptar fără mîneci. Tc. çepken (Șeineanu, III, 34; Lokotsch 409).