11 definiții pentru ceapcân
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CEAPCÂN, ceapcâni, s. m. (Reg.; adesea adjectival) Om rău, șiret, rafinat. – Din tc. çapkın.
CEAPCÂN, ceapcâni, s. m. (Reg.; adesea adjectival) Om rău, șiret, rafinat. – Din tc. çapkın.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ceapcân [At: LET. III, 256/29 / V: cia~ / Pl: ~i / E: tc çapkyn] (Îvr) 1 sm Cal buiestraș. 2-3 sm, am (Om) rău la inimă. 4-5 sm, am (Om) șiret, rafinat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEAPCÂN ~ă (~i, ~e) și substantival pop. rar Care vădește viclenie; viclean. Cal ~. /<turc. çapkin
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ceapcân a. și m. șiret, rafinat: un venetic și un ceapcân de popă CR. [Vechiu rom. ceapcân, cal ce umblă în sărite = turc. ČAPKYN, care aleargă bine: sensul metaforic se rapoartă la apucăturile șirete ale geambașilor].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEAPCĂN2, ceapcîni, s. m. (Regional, rar) Om rău la inimă; șiret, rafinat. Măi! al dracului venetic și ceapcîn de popă. CREANGĂ, A. 42. ◊ (Adjectival) Fulga bătrîn, Fur bătrîn Și om ceapcîn. TEODORESCU, P. P. 513.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEAPCÎN, ceapcîni, s. m. (Reg., adesea adjectival) Om rău, șiret, rafinat. – Tc. çapkın..
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ceapcîn, -ă s. și adj. (turc. čapkyn, alergător, zburdalnic, vagabond, ștrengar, tîlhar). Sec. 18. Cal ĭute; doĭ ceapcînĭ. Azĭ adj. Fam. Răŭ, hain: om ceapcîn.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ceapcân (rar) s. m., pl. ceapcâni
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ceapcân (rar) s. m., pl. ceapcâni
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ceapcân s. m., pl. ceapcâni
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Șeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s. f. (șiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
ceapcân, ceapcânisubstantiv masculin
-
- Măi! al dracului venetic și ceapcîn de popă. CREANGĂ, A. 42. DLRLC
- Fulga bătrîn, Fur bătrîn Și om ceapcîn. TEODORESCU, P. P. 513. DLRLC
-
etimologie:
- çapkın DEX '98 DEX '09