13 definiții pentru ceangău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceangắu sm [At: MARIAN, NU. 268 / Pl: ~ắi / E: mg csángó] 1-2 (Urmaș de) colonist maghiar din Moldova și din regiunea sud-estică a Transilvaniei de religie catolică. 3 (Îvr) Vagabond.

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiară stabilită prin regiunea Bacău.

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.

ceangắŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.

Ceangăi m. pl. nume ce se dă în Moldova Ungurilor sau Săcuilor, așezați din timpul lui Alexandru cel Bun (1401-1432) la granița din spre Ardeal, pe lângă Trotuș, Șiret și Prut: în număr de vr’o 50.000 suflete, ei formează, sate de agricultori prin județele Bacău și Roman. [Ung. CSZANGÓ, lit. rău sunător (la ureche, aluziune la graiul lor cel aspru].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ceangắu (ceangắi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ceangắu, ceangăi, (ceangă), s.m. – (reg.) 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu, 2002). 2. (pentru var. ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg., 1960). 3. Populație de etnie maghiară stabilită în Moldova în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. – Din magh. csángó „care sună prost” (Șăineanu, Cihac, DLRM, DEX, MDA).

ceangắu, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CEANGĂU (< magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.

Intrare: ceangău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceangău
  • ceangăul
  • ceangău‑
plural
  • ceangăi
  • ceangăii
genitiv-dativ singular
  • ceangău
  • ceangăului
plural
  • ceangăi
  • ceangăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)