căutare avansată
12 definiții pentru „ceangău”   declinări

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiară stabilită prin regiunea Bacău.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắu (ceangắi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Ceangăi m. pl. nume ce se dă în Moldova Ungurilor sau Săcuilor, așezați din timpul lui Alexandru cel Bun (1401-1432) la granița din spre Ardeal, pe lângă Trotuș, Șiret și Prut: în număr de vr’o 50.000 suflete, ei formează, sate de agricultori prin județele Bacău și Roman. [Ung. CSZANGÓ, lit. rău sunător (la ureche, aluziune la graiul lor cel aspru].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ceangắu, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANGĂU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ceangắu, ceangăi, (ceangă), s.m. – (reg.) 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu, 2002). 2. (pentru var. ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg., 1960). 3. Populație de etnie maghiară stabilită în Moldova în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. – Din magh. csángó „care sună prost” (Șăineanu, Cihac, DLRM, DEX, MDA).
Sursa: DRAM 2015 (2015) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink