ceangău, ceangăi, (ceangă), s.m. – (reg.) 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu, 2002). 2. (pentru var. ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg., 1960). 3. Populație de etnie maghiară stabilită în Moldova în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. – Din magh. csángó „care sună prost” (Șăineanu, Cihac, DLRM, DEX, MDA).