13 definiții pentru ceai

CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

CEAI, (II) ceaiuri, s. n. I. Arbust exotic, cultivat pentru frunzele lui ( Thea chinensis); frunzele uscate ale acestei plante, care se vînd în comerț. 1. Băutură preparată prin opărirea frunzei or uscate ale acestei plante. Căpitanul de port... ‘se oprrise la cafeneaua lui Stamati, să-și bea, ca de obicei, ceaiul de dimineață. BART, E. 294. Adusese ceai și ciubuce. NEGRUZZI, S. I 74. ♦ Timpul (de dimineață) cînd se ia această băutură; băutul ceaiului. 2. (Adesea determinat prin «de mușețel», «de tei» etc.) Băutură obținută prin opărirea, dar mai ales prin fierberea unor plante (medicinale), ca mușețelul, izma, florile de tei, siminichia, sunătoarea etc.; tizană. 3. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care de obicei se servește ceai. A da un ceai. A invita la ceai.Ceai dansant = reuniune într-un cadru mai larg, la care se servește ceai și se dansează. V. serată, petrecere. Ar rămîne toată vremea preocupați cai mustrarea că se desfată la un ceai dansant. C. PETRESCU, V. 171.

CEAI, (2, 3) ceaiuri, s. n. 1. Arbust exotic, cultivat pentru frunzele lui (Thea chinensis); frunzele uscate ale acestui arbust, care se vând în comerț. 2. Băutură obținută prin opărirea frunzelor uscate ale ceaiului (1). 3. Băutură obținută prin fierberea (frunzelor sau a florilor) unor plante medicinale. 4. Timpul (de dimineață) când se bea ceaiul (2). 5. Reuniune (între prieteni sau într-un cadru mai larg), în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Rus čaj.

ceai2 (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceai (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceái (ceáiuri), s. n.1. Arbust cultivat pentru frunzele lui din care se prepară o băutură cu efect excitant (Thea sinensis). – 2. Infuzie de ceai, sau de alte plante. – 3. Reuniune la care se oferă o ceașcă de ceai. – Mr. ciae. Tc. çay (Roesler 607; Șeineanu, II, 120); Miklosich, Slaw. El., 52; Ronzevalle 75). Este cuvînt chinezesc (čă) care a trecut și în rus. čai (DAR crede că rom. provine din rus.), cf. ngr. τσάι, bg., sl., cr., ceh. čaj. Der. ceaină, s. f. (rar, Mold., salon de ceai), din rus. čajnyi; ceainărie, s. f. (salon de ceai); ceainic, s. n., derivat din rus. čajnik.

CEÁI ~uri n. 1) Arbust cu frunze persistente, cultivat pentru frunzele lui, care sunt folosite la prepararea unei băuturi tonice. 2) Produs alimentar obținut din frunzele uscate și special prelucrate ale acestui arbust. ~ verde. ~ presat. 3) Băutură aromată excitantă și tonică preparată prin macerarea sau decocția acestui produs alimentar (sau a unor plante medicinale). ~ tare. ~ slab. 4) Masa când se servește această băutură; micul dejun. 5) Întrunire colegială, la care se servește această băutură. ◊ ~ dansant serată organizată, la care se servește și ceai. [Monosilabic] /<rus. țaj

ceáĭ n., pl. urĭ (rus. čaĭ, d. turc. čaĭ, care vine d. chinezescu čâ). Un copăcel din orientu Asiiĭ dintr´ale căruĭ frunze se prepară o băutură ferbinte [!] foarte obișnuită în Rusia și Anglia (thea chinensis). Frunzele uscate ale acesteĭ plante. Băutura preparată din ĭa [!]. Recepțiune la care se oferă maĭ ales ceaĭ: ministru a dat un ceaĭ parlamentar.

ceaiu n. 1. arbust din China și Japonia, ale cărui frunze servă la prepararea unei băuturi calde (Thea chinensis); 2. frunzele-i culese și uscate: ceaiu mandarin; 3. băutură făcută dintr’însele; 4. prânz sau serată la care se bea ceaiu. [Rus. ČAĬ].


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ceai, ceaiuri s. n. 1. petrecere dansantă între tineri. 2. vin.

Intrare: ceai
ceai
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ceai ceaiul
plural ceaiuri ceaiurile
genitiv-dativ singular ceai ceaiului
plural ceaiuri ceaiurilor
vocativ singular
plural