cauțiune sf [At: PRAVILA (1814), 20 / V: ~nie (A și: cau~) / P: ca-u-ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr caution, lat cautio] 1-2 Sumă de bani (sau obiecte) prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații Si: (rar) cauționament (1-2), (înv) cauționămănt (1-2). 3 Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și cu care se garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei Si: (rar) cauționament (3), (înv) cauționământ (3). 4 (Pex) Garanție.

CAUȚIUNE, cauțiuni, s. f. Obiect sau sumă de bani pe care cineva o dă în păstrare altuia, drept garanție că își va îndeplini o obligație luată față de acela; p. ext. garanție, chezășie. – Pronunțat: ca-u-ți-u-.

CAUȚIUNE, cauțiuni, s. f. Sumă de bani sau lucru pe care cineva îl dă în păstrare altuia, drept garanție pentru îndeplinirea unei obligații luate față de acela;p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Fr. caution (lat. lit. cautio, -onis).

CAUȚIUNE s.f. Sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; (p. ext.) garanție. ♦ (Jur.) Sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a infractorului pe timpul procesului penal. [Pron. ca-u-ți-u-. / cf. fr. caution, lat. cautio – precauție].

CAUȚIUNE s. f. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; garanție. ◊ sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal. (< fr. caution, lat. cautio)

CAUȚIUNE ~i f. 1) Obiect de valoare sau sumă de bani depusă drept garant pentru îndeplinirea de către debitor a unei obligații. 2) jur. (în unele legislații) Sumă de bani depusă pentru eliberarea temporară a infractorului pe timpul procesului penal. [Art. cauțiunea; G.-D. cauțiunii; Sil. ca-u-ți-u-] /<fr. caution, lat. cautio, ~onis

cauțiune f. 1. cel ce răspunde pentru altul; 2. garanție dată pentru execuțiunea unui angajament contractat de o altă persoană; 3. fig. asigurare, probă; supus la cauțiuni, în care nu ne putem încrede.

*cauțiúne f. (lat. căutio, -ónis. V. caut). Act legal pin care trebuĭe să împlineștĭ obligațiunile contractate de altu dacă el nu le-ar împlini, garanție. Banĭ depușĭ ca garanție: a depune o cauțiune, (fig.) onoarea luĭ e cea maĭ bună cauțiune. Om supus cauțiuniĭ, pe care nu te poțĭ baza.

cauție sf vz cauțiune

cauțiunie sf vz cauțiune

cauțiune (desp. ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiunii; pl. cauțiuni

cauțiune (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiunii, pl. cauțiuni

cauțiune s. f. (sil. ca-u-ți-u-), g.-d. art. cauțiunii; pl. cauțiuni

cauțiune (i-u)

CAUȚIUNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.), chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

CAUȚIUNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)