catarcă sf vz catargă²

catarg² sn vz catargă¹

catargă² sf [At: PAMFILE, I. C. 155 / V: catarcă, căt~ / Pl: ~rge / E: ns cf targă] (Îvp) Sanie mică pe care o trage omul, cu lemne, din pădure Si: (reg) cioaclă, huriște.

catargă¹ sf [At: PRAV. 331 / V: ~rg sn, catăr~, cater~ / Pl: ~rge / E: gr ϰάτερυου] 1 (Îvp) Corabie. 2 (Spc) Galeră. 3 (Pex) Muncă silnică pe galeră.

catărgă sf vz catargă¹

catârcă sf [At: ȘINCAI, HR. II, 232 / Pl: â~ce / E: catâr + -că] 1 Femela catârului (1). 2 (Înv) Prostituată de mahala.

catergă sf vz catargă¹

cătarcă sf vz catargă²

cătargă sf vz catargă²

†CATARGĂ (pl. -ge) sf. 1 ⛵ ‡ Galeră: sosind cu cătărgile supt Țarigrad VARL.; Rob la Turci pe marea aibă, Să-mi tragi ziua la ~; Să-mi tragi catarga pe uscat și noaptea cu fier legat TOC. ¶ 2 ‡ Pedeapsă cu trimiterea la galere: nice boiarii nice feciorii lor nu se vor certa cu catarga sau cu ocna PRV.-MB. ¶ 3 Trans. CĂTARGĂ, CĂTARCĂ, sanie mai mică cu care oamenii își aduc lemne din pădure în timpul iernii VIC. [gr.-biz. κάτεργου].

‡CATERGĂ = CATARGĂ 1 2: îi certa cu caterga în toată viața lor PRV.-LP..

CATÎR sm., CATÎRCĂ (pl. -ce) sf. 🐒 1 Animal mamifer infecund, corcitură de măgar și iapă; capul seamănă cu al măgarului, cu urechile ceva mai scurte ; gîtul e scurt și greabănul adîncit; copitele sînt mari, dar aduc cu ale măgarului; animalul acesta, deși foarte îndărătnic, aduce mari foloase în locurile muntoase (🖼 984): obicinuia să călărească prin oraș pe o mușcoaie sau catîrcă (ODOB.) ¶ 2 Spinare de catîr, defect al conformațiunii calului (numit și „spinare de crap”) care are spinarea convexă și sdruncină foarte mult pe călăreți ¶ 3 De rasă amestecată, corcitură [tc.].

CATÎRCĂ, catirce, s. f. Femela catîrului. În grajd de piatră intra, Pe catîrcă mi-o lua Și pe ea că-ncăleca. PĂSCULESCU, L. P. 259.

CATÎRCĂ, catîrce, s. f. Femela catîrului. – Din catîr + suf. -că.

CATÂRCĂ ~ce f. Femela catârului. /catâr + suf. ~că

catargă f. Tr. sanie mai mică cu care oamenii săraci își aduc lemne în timp de iarnă. [Vorbă identică cu cea precedentă].

catárgă f., pl. e și cătărgĭ (mgr. kátergon, de unde și vsl. katrŭga, turc. kadyrga, rus. kátorga, galeră). Vechĭ. Galeră. Azĭ. Btș. Prepeleac.

prepeleác și -eág n., pl. ece, ege (rut. [Cihac] prypýlĭaka). Par saŭ ramură înfiptă în pămînt în care se pun oalele la scurs. Scară fixă compusă dintr’un stîlp străbătut de niște bețe care servesc ca trepte. Turn de lemn de observat hoțiĭ la o vie (numit și catargă). Prăjină ramificată la un capăt cu care se culeg poamele pe care nu le poțĭ ajunge cu mîna (V. caĭer). Bețișor pe care înșirĭ niște poame orĭ niște florĭ. Stîlp ramificat în prejuru căruĭa se clădește claĭa ca să stea fînu maĭ înfoĭat, și așa să se păstreze maĭ bine. – Și perp-. V. sărciner.

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

catargă (-ge), s. f. – Galeră. – Mr. catregă. Gr. ϰάτεργον (Murnu 11); cf. sl. katruga, sb. katarka, rus. kátorga, tc. kedirga. – Der. catergar, s. m. (ocnaș de galeră; golan, vagabond), din ngr. ϰατεργάρις „ocnaș pe galeră” (mr. cătărgar), cf. Gáldi 162.

CATARGĂ s. v. galeră.

CATÂRCĂ s. (ZOOL.) (reg.) mulă, (înv.) mâșcoaie, (înv., în Ban.) mazgă.

catargă s. v. GALERĂ.

CATÎRCĂ s. (ZOOL.) (reg.) mulă, (înv.) mîșcoaie, (înv., în Ban.) mazgă.

catargă s.f. 1. (înv.) corabie cu condamnați la muncă silnică; galeră. 2. (reg.) sanie mică, cioaclă.