catârcă sf [At: ȘINCAI, HR. II, 232 / Pl: â~ce / E: catâr + -că] 1 Femela catârului (1). 2 (Înv) Prostituată de mahala.

CATÂRCĂ ~ce f. Femela catârului. /catâr + suf. ~că

CATÎR sm., CATÎRCĂ (pl. -ce) sf. 🐒 1 Animal mamifer infecund, corcitură de măgar și iapă; capul seamănă cu al măgarului, cu urechile ceva mai scurte ; gîtul e scurt și greabănul adîncit; copitele sînt mari, dar aduc cu ale măgarului; animalul acesta, deși foarte îndărătnic, aduce mari foloase în locurile muntoase (🖼 984): obicinuia să călărească prin oraș pe o mușcoaie sau catîrcă (ODOB.) ¶ 2 Spinare de catîr, defect al conformațiunii calului (numit și „spinare de crap”) care are spinarea convexă și sdruncină foarte mult pe călăreți ¶ 3 De rasă amestecată, corcitură [tc.].

CATÎRCĂ, catirce, s. f. Femela catîrului. În grajd de piatră intra, Pe catîrcă mi-o lua Și pe ea că-ncăleca. PĂSCULESCU, L. P. 259.

CATÎRCĂ, catîrce, s. f. Femela catîrului. – Din catîr + suf. -că.

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

catârcă s. f., g.-d. art. catârcei; pl. catârce

CATÂRCĂ s. (ZOOL.) (reg.) mulă, (înv.) mâșcoaie, (înv., în Ban.) mazgă.

CATÎRCĂ s. (ZOOL.) (reg.) mulă, (înv.) mîșcoaie, (înv., în Ban.) mazgă.