cartiruire sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: cartirui] Încartiruire.

CARTIRUIRE, cartiruiri, s. f. Acțiunea de a cartirui; activitate organizată pentru instalarea trupelor în staționare; încartiruire.

CARTIRUIRE s. f. v. încartiruire.

CARTIRUIRE s.f. Încartiruire. [< cartirui].

cartirui vt [At: DEX² / Pzi: ~esc / E: rs квартирвать] A încartirui.

încartiera v vz încartirui

încartierare sf vz încartiruire

încartirui vt [At: DA ms / V: (cscj) ~cartiera, ~cvartira / Pzi: ~esc / E: în + cartirui] A stabili locuințele trupelor și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate.

încartiruire sf [At: DA ms / V: ~cartiera~, ~cvartirare / Pl: ~ri / E: încartirui] Stabilire a locuințelor trupelor și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate.

încvartira v vz încartirui

încvartirare sf vz încartiruire

CARTIRUI, cartiruiesc, vb. IV. Tranz. A pregăti instalarea și a instala trupele într-o localitate; a încartirui.

ÎNCARTIRUI, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A cartirui.

ÎNCARTIRUIRE, încartiruiri, s. f. Cartiruire. Sosirea, încartiruirea... s-au făcut repede, nici n-am știut cînd. SADOVEANU, O. VI 271.

CARTIRUI vb. IV. v. încartirui.

CARTIRUI vb. IV. tr. A încartirui. [Pron. -ru-i, p. i. -iesc, conj. 3,6 -iască. / < cartier, după germ. einquartieren, rus. kvartirovati].

ÎNCARTIRUI vb. IV. tr. A pregăti instalarea și a instala o unitate militară într-o localitate; a cartirui. [Pron. -ru-i., p. i. -iesc. / < în- + cartirui, cf. rus. kvartirovati].

ÎNCARTIRUIRE s.f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. [< încartirui].

CARTIRUI vb. tr. a încartirui. (după rus. kvartirovati)

ÎNCARTIRUI vb. tr. a pregăti instalarea unei unități militare într-un cantonament; a cartirui. (< în- + cartirui)

A ÎNCARTIRUI ~iesc tranz. (unități militare sau militari) A instala temporar într-un cantonament; a caza; a cantona. /în + rar a cartirui

cartiruĭésc, V. încartierez.

cvartiruĭésc și fart- (d. cvartir și fartir). Forme maĭ vechĭ îld. cartiruĭesc, cartierez, așez soldațĭ în cartier, în gazdă.

*în- și incartieréz și *cartieréz v. tr. (d. cartier). Pun la cartier, daŭ la cartier: cînd o trupă n’are unde dormi, poliția o încartierează pin casele particularilor. – Forme maĭ vechĭ: încvartirez, încartiruĭesc, încvartiruĭesc, cvartiruĭesc.

cartiruire s. f., g.-d. art. cartiruirii

încartirui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, 3 sg. încartiruiește, imperf. 1 încartiruiam; conj. prez. 1 sg. să încartiruiesc, 3 să încartiruiască

încartiruire s. f., g.-d. art. încartiruirii; pl. încartiruiri

încartirui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, imperf. 3 sg. încartiruia; conj. prez. 3 să încartiruiască

încartiruire s. f., g.-d. art. încartiruirii; pl. încartiruiri

cartirui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cartiruiesc, imperf. 3 sg. cartiruia; conj. prez. 3 sg. și pl. cartiruiască

încartirui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, imperf. 3 sg. încartiruia; conj. prez. 3 sg. și pl. încartiruiască

încartiruire s. f., g.-d. art. încartiruirii; pl. încartiruiri

cartirui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cartiruiesc, conj. cartiruiască)

încartirui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, conj. încartiruiască)

încartiruesc, -uiască 3 conj.

CARTIRUIRE s. v. încartiruire.

CARTIRUIRE s.(MIL.) încartiruire. (~ trupelor.)

CARTIRUI vb. v. încartirui.

ÎNCARTIRUI vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

ÎNCARTIRUIRE s. (MIL.) cartiruire. (~ trupelor.)

CARTIRUI vb. (MIL.) a încartirui. (A ~ trupele.)

ÎNCARTIRUI vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

ÎNCARTIRUIRE s. (MIL.) cartiruire. (~ trupelor.)

încartiera, încartierez, vb. I (înv.) a da o locuință militarilor prin rechiziție; a încartirui.