2 intrări

Articole pe această temă:

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cartier sn [At: MAIORESCU, D. II, 87 / V: (înv) ~tir, cua~ / P: ~ti-er / Pl: ~e / E: fr quartier] 1 Parte a unui oraș, deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. 2 Locuitorii unui cartier (1). 3 (Mil) Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. 4 (Mil; îs) Marele ~ general Organul suprem de conducere a armatei (pe timp de război) în frunte cu comandantul său suprem. 5 (Mil) Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități Si: tabără. 6 (Hld) Fiecare dintre diviziunile heraldice ale unui scut, care au, de obicei o semnificație de sine stătătoare. corectată

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier.

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier.

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). O uzină trebuie să fie ea însăși frumoasă și să participe la înfrumusețarea cartierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/5. Devreme se trezește uzina în cartier. VINTILĂ, O. 19. Peste cartierele mărginașe căzuseră întîii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 91. ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. Tot cartierul s-a interesat de această întîmplare. 2. Parte a comandamentului unei mari unități compusă din personal auxiliar și mijloace de transmisiuni. 3. (Învechit, mai ales în expr.) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timpul războiului, comandantul șef și statul major al unei armate. În cetatea Oescus a venit împăratul Constantin cel Mare și a stabilit cartierul său general. GALACTION, O. I 121. – Pronunțat: -ti-er.

CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul auxiliar și mijloace de transmisiuni. ♦ (Ieșit din uz) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timp de război, comandantul-șef și statul-major al unei armate. [Pr.: -ti-er] – Fr. quartier.

CARTIÉR s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oraș care are un caracter specific, propriu; populația acestei părți a orașului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unități militare; loc unde se găsește acest comandament. ♦ Loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut împărțit în patru (sau mai multe) părți. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

CARTIÉR s. n. 1. parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unități militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război. ◊ loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. porțiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ porțiune a unei vergi, între bază și capătul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

CARTIÉR ~e n. 1) Diviziune a unui oraș care formează o unitate organică și se caracterizează prin anumite particularități specifice. ~ muncitoresc.~ satelit cartier mic, care depinde de altul mai mare. 2) Organ de conducere militară, care include personalul de deservire și mijloacele de transmisiuni. 3) Loc de cantonare a trupelor; cantonament. [Sil. -ti-er] /<fr. quartier

cartier n. 1. diviziune administrativă a unui oraș; 2. locul ocupat de un corp de trupe: cartier general, locuința, biurourile, statul major al unui general; cartier-maistru, ofițer însărcinat cu așezarea și întreținerea unui corp de trupe.

*cartiér n., pl. e (fr. quartier, d. quart, sfert. V. cart, sfert, cvartir, fartir, cvartal, pătrar, pătrat, cadril, careŭ). Diviziune a unuĭ oraș, despărțire, suburbie. Găzduire, adăpostire: a da soldațĭ la (saŭ în) cartier pin oraș. Cartieru general, sediu statuluĭ major și al generalilor în războĭ și’n manevre.

cartiér-oráș s. n. Cartier cu o mare extindere ◊ Cartier-oraș. De ce oraș? Pentru că noul cartier va fi, ca număr de apartamente, cât un oraș, de pildă cât Sibiul.” Sc. 23 II 62 p. 3. ◊ „La Suceava, numele de «Arini» definea o mahala insalubră. «Arini» este astăzi numele unui cartier-oraș, al unui spațiu urban de cea mai aleasă modernitate.” Sc. 2 IV 75 p. 2; v. și alb-argintiu (din cartier + oraș; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 232)

cartiér-satelít s. n. Cartier construit în jurul unui element central ◊ „Blocuri înalte [...] construcții înconjurate de cartiere-satelit. Sc. 21 X 62 p. 4. ◊ „Blocurile din cartierele-satelit au rămas împrăștiate printre arbori și stânci, în jurul câte unui centru social-cultural.” R.lit. 31 I 85 p. 24 (din cartier + satelit; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére

cartiér s. n. (sil. -ti-er), pl. cartiére


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARTIÉR s. (înv.) cvartal, mahala. (~ al unui oraș.)

CARTIER s. (înv.) cvartal, mahala. (~ al unui oraș.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cartiér (cartiére), s. n.1. Parte a unui oraș care formează o unitate organică. – 2. Parte din comandamentul unei mari unități. – 3. A patra parte din stema heraldică. – Var. (înv.) cvartir, cortel. Fr. quartier.Der. încartirui (var. încarti(e)ra, încvartira, Bucov., încortela), vb. (a încarzama), format pe baza germ. einquartieren.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CARTIER [cartié], Jacques (1491-1557), navigator francez. A întreprins patru călătorii către Canada (din 1534), explorînd ins. Newfoundland, țărmurile Labrador, str. Belle-isle și Cabot, G. și fl. Sf. Laurențiu, ins. Anticosti și Prince Edward.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

băiețaș de cartier expr. adolescent cu comportament antisocial.

Intrare: cartier
  • silabație: car-ti-er
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cartier
  • cartierul
  • cartieru‑
plural
  • cartiere
  • cartierele
genitiv-dativ singular
  • cartier
  • cartierului
plural
  • cartiere
  • cartierelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cartier
Cartier nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cartier
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cartier

  • 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cvartal mahala 3 exemple
    exemple
    • O uzină trebuie să fie ea însăși frumoasă și să participe la înfrumusețarea cartierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/5.
      surse: DLRLC
    • Devreme se trezește uzina în cartier. VINTILĂ, O. 19.
      surse: DLRLC
    • Peste cartierele mărginașe căzuseră întîii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 91.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Locuitorii acestei părți a orașului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Tot cartierul s-a interesat de această întâmplare.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Cartier satelit = cartier mic, care depinde de altul mai mare.
      surse: NODEX
  • 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • În cetatea Oescus a venit împăratul Constantin cel Mare și a stabilit cartierul său general. GALACTION, O. I 121.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: cantonament tabără
  • 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 3.1. Porțiune a unei vergi, între bază și capătul ei.
      surse: MDN '00
  • 4. heraldică Fiecare dintre diviziunile unui scut împărțit în patru (sau mai multe) părți.
    surse: DN

etimologie: