22 de definiții pentru caretă carâtă (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carétă sf [At: NEAGOE, Înv. 118/2 / V: ~rấtă, ~rắtă / Pl: ~te / E: rs карета] Trăsură elegantă, cu patru roți, închisă (cu coș, cu uși și cu geamuri) Cf butcă, caleașcă, cupeu, droșcă, landou, rădvan.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. V. caleașcă, rădvan, cupeu. Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27. – Variantă; (Mold.) carîtă (SADOVEANU, F. J. 298, ALECSANDRI, T. 46) s. f.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Rus kareta.

CARÉTĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carâtă s.f. / < rus. kareta].

CARÉTĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)

CARÉTĂ ~e f. Trăsură de lux acoperită, cu patru roți. /<rus. kareta

caretă f. trăsură elegantă și închisă, cupeu. [It. CARRETTA].

*carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).

carấtă sf vz caretă

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÎ́TĂ s. f. v. caretă.

CARÂ s.f. v. caretă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte

carétă s. f., pl. caréte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARÉTĂ s. v. cupeu, trăsură închisă.

arată toate definițiile

Intrare: caretă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • care
  • careta
plural
  • carete
  • caretele
genitiv-dativ singular
  • carete
  • caretei
plural
  • carete
  • caretelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carâ
  • carâta
plural
  • carâte
  • carâtele
genitiv-dativ singular
  • carâte
  • carâtei
plural
  • carâte
  • carâtelor
vocativ singular
plural

caretă carâtă

  • 1. Trăsură închisă, cu patru roți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cupeu 2 exemple
    exemple
    • Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300.
      surse: DLRLC
    • La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27.
      surse: DLRLC

etimologie: