2 intrări

19 definiții

CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carént adj. m., pl. carénți; f. sg. caréntă, pl. carénte

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carént, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~nți, ~/ E: carență] (Rar) Cu lipsuri.

carénță sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.

CARÉNȚĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

CARÉNT ~tă (~ți, ~te) rar Care ține de carență; propriu carenței. /Din carență

CARÉNȚĂ ~e f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia

*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

carénță s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

carént, -ă adj. Insuficient, cu lipsuri ◊ „Apreciind regia tinerească (D.M.), strădaniile de omogenizare a imaginii (nu și sunetul, în general carent, confuz), este de salutat cu satisfacție noua rubrică «Revista literară» T.V.” Sc. 3 II 73 p. 6 (din carență, prin substituție de sufix -ent/ -ență)

Intrare: carent
carent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carent carentul carentă carenta
plural carenți carenții carente carentele
genitiv-dativ singular carent carentului carente carentei
plural carenți carenților carente carentelor
vocativ singular
plural
Intrare: carență
carență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carență carența
plural carențe carențele
genitiv-dativ singular carențe carenței
plural carențe carențelor
vocativ singular
plural