2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.

CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

carént, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~nți, ~e / E: carență] (Rar) Cu lipsuri.

carență sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

carént, -ă adj. Insuficient, cu lipsuri ◊ „Apreciind regia tinerească (D. M.), strădaniile de omogenizare a imaginii (nu și sunetul, în general carent, confuz), este de salutat cu satisfacție noua rubrică «Revista literară» T.V.” Sc. 3 II 73 p. 6 (din carență, prin substituție de sufix -ent/ -ență)

CARÉNT ~tă (~ți, ~te) rar Care ține de carență; propriu carenței. /Din carență

CARÉNȚĂ ~e f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia

*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carént adj. m., pl. carénți; f. sg. caréntă, pl. carénte

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARÉNȚĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

carență s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Intrare: carent
carent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carent
  • carentul
  • carentu‑
  • carentă
  • carenta
plural
  • carenți
  • carenții
  • carente
  • carentele
genitiv-dativ singular
  • carent
  • carentului
  • carente
  • carentei
plural
  • carenți
  • carenților
  • carente
  • carentelor
vocativ singular
plural
Intrare: carență
carență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carență
  • carența
plural
  • carențe
  • carențele
genitiv-dativ singular
  • carențe
  • carenței
plural
  • carențe
  • carențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carent

  • 1. rar Cu lipsuri.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • de la carență
    surse: DEX '98 DEX '09

carență

  • exemple
    • Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare.
      surse: DN

etimologie: