2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carență sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

CARÉNȚĂ ~e f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia

*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.

CARENȚÁ vb. tr. a priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. (< fr. carencer)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carențá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. carențeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARÉNȚĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

carență s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Intrare: carență
carență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carență
  • carența
plural
  • carențe
  • carențele
genitiv-dativ singular
  • carențe
  • carenței
plural
  • carențe
  • carențelor
vocativ singular
plural
Intrare: carența
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • carența
  • carențare
  • carențat
  • carențatu‑
  • carențând
  • carențându‑
singular plural
  • carențea
  • carențați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • carențez
(să)
  • carențez
  • carențam
  • carențai
  • carențasem
a II-a (tu)
  • carențezi
(să)
  • carențezi
  • carențai
  • carențași
  • carențaseși
a III-a (el, ea)
  • carențea
(să)
  • carențeze
  • carența
  • carență
  • carențase
plural I (noi)
  • carențăm
(să)
  • carențăm
  • carențam
  • carențarăm
  • carențaserăm
  • carențasem
a II-a (voi)
  • carențați
(să)
  • carențați
  • carențați
  • carențarăți
  • carențaserăți
  • carențaseți
a III-a (ei, ele)
  • carențea
(să)
  • carențeze
  • carențau
  • carența
  • carențaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carență

  • exemple
    • Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare.
      surse: DN

etimologie: