CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană¹, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CĂPRIȚĂ, căprițe, s. f. 1. Diminutiv al lui capră (I 1); căprișoară. 2. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capră + suf. -iță.

capriciu sn [At: ALECSANDRI, T. 543 / V: (înv) ~ris, ~riț, ~riță sf, ~rițiu, ~riție sf / Pl: ~ii / E: fr caprice, it capriccio] 1 Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare Si: (pfm) chef, fantezie, arțag, toană, hachiță, băzdâc, (reg) farafastâc, părțag. 2-4 Gust ciudat, neașteptat, schimbător. 5 Dragoste subită și trecătoare. 6 (Muz) Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta Cf fantezie.

capris sn vz capriciu

capriț sn vz capriciu

capriță sf vz capriciu

capriție sf vz capriciu

caprițiu sn vz capriciu

căpriță sf [At: DAMÉ, T. 182 / Pl: ~țe / E: capră + -iță] 1-2 (Șhp) Capră (5) (mică) Si: căprișoară (1-2), căpruță (1-2). 3 Pui de sex feminin al caprei Si: (pop) iadă, țuguie, vătuie. 4-5 (Pop) Oaie (sau vacă) de culoare cafenie care seamănă la coarne cu caprele. 6-7 Capră (16, 28). 8 Plantă erbacee alburie, cu flori verzi, care crește prin locuri sărate și la malul mării Si: lobodă (Atriplex litoralis). 9 (Bot; reg) Lobodă (Atriplex rosea). 10 (Bot) Lobodă sălbatică (Atriplex tatarica). 11 (Bot) Știr creț (Amaranthus crispus). 12-14 (Bot) Caprifoi (1-3). 15 (Bot) Lobodă (Chenopodium album). 16 (Bot) Lobodă (Salicornia herbacea). 17 Buberic (Scrofularia nodosa). 18 (Mdv) Boală a vitelor provocată de iarba cu același nume și care se manifestă prin umflarea splinei.

*CAPRICIU (pl. -icii), *CAPRIȚIU (pl. -ții). *CAPRIȚ (pl. -țuri) sn. 1 Dorință extravagantă, încăpățînată, care-i abate cuiva, hotărîre pe care o ia cineva pe neașteptate și fără motiv, toană: se deprinsese a-l crede obligat să-i facă toate caprițiile VLAH.; îi împlinea cele mai mici caprițuri de copilă NEGR.¶ 2 Bun plac, voie arbitrară, mendre [fr.].

*CAPRIȚ... 👉 CAPRICIU ...

CĂPRIȚĂ sf. 1 🐒 dim. CAPRĂ 1: Căprița după dînsul pe-o laviță sărea DON. ¶ 2 🌿 Plantă alburie ce seamănă cu loboda; crește prin locuri sărate și pe malul mării (Atriplex litoralis) (🖼 862).

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană¹, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CĂPRIȚĂ, căprițe, s. f. 1. Diminutiv al lui capră (I 1); căprișoară. 2. Plantă erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capră + suf. -iță.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fantezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capriț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n.

CĂPRIȚĂ, căprițe, s. f. Diminutiv al lui capră (I). Căprița se apropie zburdînd mereu. CARAGIALE, O. I 335. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Cînd cad în prada lupilor Se apăr din cornițe. BOLINTINEANU, O. 128.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust schimbător, neașteptat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter ritmic pronunțat (și cu un tempo viu). [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio).

CĂPRIȚĂ, căprițe, s. f. Diminutiv al lui capră (I).

CAPRICIU s.n. 1. Dorință trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală, ritmică și cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriț, caprițiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].

CAPRIȚ s.n. v. capriciu.

CAPRIȚIU s.n. v. capriciu.

CAPRICIU s. n. 1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)

CAPRICIU ~i n. 1) Dispoziție de moment neașteptată și, adesea, stranie, manifestată cu încăpățânare; naz; toană; moft. ◊ ~ile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziție muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizație. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio

căpriță f. alt nume dat lobodei (care crește pe malul apelor).

capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ.

*capriț-, V. caprici-.

căpríță f., pl. e. Capră mică. Un fel de lobodă albicĭoasă (átriplex litoralis) care place foarte mult vitelor și din care ele mănîncă pînă ce se unflă și mor. (Ca să se evite asta, vita trebuĭe să fie silită să alerge pînă ce se mistuĭe puțin căprița mîncată).

capriciu (desp. ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (desp. -ci-i-)

căpriță (desp. că-pri-) s. f., g.-d. art. căpriței; pl. căprițe

capriciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (-ci-i-)

căpriță (că-pri-) s. f., g.-d. art. căpriței; pl. căprițe

capriciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (sil. -ci-i-)

căpriță s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. căpriței; pl. căprițe

capriț (= capriciu) s. n., pl. capriții

capriciu

capriciu, -cii.

capriciu (capricii), s. n. – Dorință trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. It. capriccio, de unde și ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj.

capriciu (< it. capriccio din capra „capră”), piesă ale cărei formă, scriitură și, eventual, conținut sunt dictate de libera fantezie a compozitorului și nu de reguli. În sec. 16, termenul se aplica uneori madrigalelor* se prezentau particularități insolite în structura metro-ritmică sau în text (umoristic, satiric). În sec. 17-18, servea drept titlu variațiunilor (3) pe teme* de largă circulație sau fugilor* libere pentru clavecin* (Frescobaldi, Froberger, d’Anglebert) și chiar pieselor cu caracter programatic (Bach, C. despre plecarea fratelui iubit). Adesea, c. se apropie ca stil de canzona*. În literatura pentru vl., c. tinde să devină o piesă de virtuozitate și chiar un studiu* (Locatelli), trăsătură ce va fi continuată mai târziu de Paganini, Rode, Kreutzer. În schimb, în muzica pentru pian a compozitorilor clasici și romantici ca Mozart, Brahms, Reger, c. are mai ales accepțiunea inițială, de piesă în formă liberă. Se reia și ideea prelucrării* (pentru pian și orch.) a unor teme cunoscute (ca ale lui Gluck de către Saint-Saëns) sau a unor melodii pop. (Glinka, Rimski-Korsakov, Ceaikovski, Rahmaninov). Echiv. fr. caprice.

CAPRICII farafastâcuri, fartiții, fasoane, fițe, gărgăuni, mofturi, nazuri.

CAPRICIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, grațiozități (pl.), maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pârțag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decât un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)

CĂPRIȚĂ s. v. brâncă.

CAPRICIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă. zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafas, tîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)

căpriță s. v. BRÎNCĂ.

CAPRICIU. Subst. Capriciu, ciudățenie, toană, bîzdîc (fam.), chef, moft, nacafa (înv. și reg.), trăsnaie, trăsneală, aiureală (fam.); afectare, fandoseală (fam.), fandosire (fam.), sclifoseală (fam.), fasoleală (fam.), fasolire (fam.), izmeneală (fam.). Extravaganță, excentricitate, bizarerie (livr.), exhibiționism, exhibiție. Răsfăț, răsfățare, răsfățătură (rar), alintare, răzgîiere, răzgîială. Mofturi (fam.), fandoseli (fam.), fasoane (fig., fam.), nazuri (pop. și fam.), fițe (fam.), capricii, ifose (fam.), marafeturi (pop. și fam.), mendre (fam.), pandalii (fam.). Extravagant, sclifosit (fam.), izmenit (fam.). Adj. Capricios, nestatornic, inconsecvent, schimbător, ciudat, ciudos (înv.), cu capricii, cu ciudățenii, cu toane, cu fumuri; mofturos, moftologic (fam.), năzuros, afectat, fandosit (fam.), sclifosit (fam.), fasolit (fam.), izmenit (fam.). Extravagant, excentric, bizar (livr.), exhibiționist, trăsnit, zănatic, aiurit, fistichiu (fig.), curios, straniu, năstrușnic, fantezist. Răsfățat, alintat, răzgîiat. Vb. A fi capricios, a avea capricii, a avea hachițe, a avea (a-i umbla, a i se urca) gărgăuni la (în) cap, a avea fluturei, a avea (o) păsărică (păsărici) la cap (sub pălărie); a face mofturi, a face fasoane, a face nazuri; a se dezmierda, a se alinta, a se fandosi (fam.), a se răzgîia, a se sclifosi (fam.), a se izmeni (fam.), a se fasoli (fam.). A-i veni (cuiva) o toană (toane), a-l apuca pe cineva (a-i veni cuiva) hachițele, a-l apuca (pe cineva) pandaliile. A răsfăța, a alinta, a răzgîia, a face (cuiva) un hatîr, a lăsa (pe cineva) în doaga lui, a lăsa (pe cineva) în dodiile lui. A-și face cheful, a-și face mendrele, a-și satisface capriciile. V. afectare, ciudățenie, grandilocvență, îngîmfare, nebunie, ostentație, zăpăceală.