2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota.

CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota.

capotare sf [At: DEX2 / Pl: ~tări / E: capota] 1 Răsturnare a unui vehicul care se dă peste cap prin ridicarea părții din spate. 2 Prăbușire a unui avion cu botul în pământ. 3 (Fig) Cedare.

CAPOTÁRE s.f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei; capotaj. [< capota].

CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter.

CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter.

capota vi [At: DEX2 / Pzi: ~tez / E: fr capoter] 1 (D. autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate. 2 (D. avioane) A se prăbuși, intrând cu botul în pământ. 3 (Fig) A ceda.

CAPOTÁ, capelez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule sau avioane) A se răsturna, intrînd cu botul în pămînt.

CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Fr. capoter.

CAPOTÁ vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se răsturna (intrând cu partea din față în pământ). [< fr. capoter].

CAPOTÁ vb. intr. 1. (despre autovehicule) a se răsturna, dându-se peste cap; (despre avioane) a se prăbuși, cu botul în pământ. 2. (fig.) a suferi un eșec. (< fr. capoter)

A CAPOTÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre automobile) A se accidenta, răsturnându-se peste capotă. 2) (despre avioane) A se prăbuși, intrând cu partea anterioară în pământ. /<fr. capoter


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii

capotáre s. f., g.-d. art. capotării

capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză

capotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. capoteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CAPOTÁRE s. (rar) capotaj. (~ a unui vehicul.)

CAPOTARE s. (rar) capotaj. (~ a unui vehicul.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CAPOTARE accident aviatic care constă în izbirea botului aeronavei de sol la aterizare sau răsturnarea acesteia.

Intrare: capotare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capotare
  • capotarea
plural
  • capotări
  • capotările
genitiv-dativ singular
  • capotări
  • capotării
plural
  • capotări
  • capotărilor
vocativ singular
plural
Intrare: capota
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • capota
  • capotare
  • capotat
  • capotatu‑
  • capotând
  • capotându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • capotea
(să)
  • capoteze
  • capota
  • capotă
  • capotase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • capotea
(să)
  • capoteze
  • capotau
  • capota
  • capotaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

capotare

  • 1. Acțiunea de a capota și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: capotaj

etimologie:

  • vezi capota
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

capota

  • 1. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. figurat A suferi un eșec.
    surse: MDN '00

etimologie: