CANIȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Acanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis. corectat(ă)

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi în largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

caniș sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr caniche] 1 Specie de câini cu părul creț. 2 Animal din această specie.

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne^[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectat(ă)

câne sm vz câine

ciocrac sm [At: H III, 118 / E: Ciocrac (o parte din Șcheii Brașovului) csnp] Nume al unui câine ciobănesc.

lup sm [At: CORESI, EV. 195/24 / Pl: ~i / E: ml lupus] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). 2 (Pop; îe) ~ îmbrăcat în piele de oaie sau ~ în pielea oii Se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. 3 (Pop; îe) A intrat ~ul în coșar Se spune cuiva ca îndemn pentru a se feri de hoți. 4 (Pop; îe) A da oile în paza ~ului A lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. 5 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în (sau la) stână A trăi rău. 6 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în pădure A trăi fericit. 7 (Reg; îe) A se arunca cum se aruncă ~ii la miei A se repezi la cineva cu toată puterea și cu toată cruzimea. 8 (Pop; îe) A avea urechi de ~ A auzi bine. 9 (Pop; îe) A avea peri de ~ A fi dușmănit de toți. 10 (Pop; îe) A închide ~ul în stână A-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. 11-12 (Pfm; îe) A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) ~ul A înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. 13 (Pop; îe) A avea foamea ~ului sau a fi (a veni) cu nouă (sau cu șapte) ~i A fi înfometat. 14 (Pfm; îe) A se bate ~ii la gura cuiva Se spune despre cineva care mănâncă cu multă lăcomie. 15 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa) ca din gura ~ului A salva un lucru aproape pierdut. 16-17 (Îae) A (se) salva dintr-o situație foarte grea. 18 (Pop; îe) A se duce (ca) pe gura ~ului A dispărea cu repeziciune. 19 (Pop; îe) A-i mirosi a urmă de ~ A bănui. 20 (Pop; îe) A se arunca în gura ~ului A se expune primejdiilor. 21 (Pop; îe) A se linge ~ul pe bot A fi frig afară într-un anotimp nepotrivit. 22 (Îe) Vorbești de ~ și ~ul la ușă Se spune atunci când se vorbește despre cineva care tocmai sosește. 23 (Pfm; îlav) De când era ~ul cățel (și măgarul vițel) sau de când ~ii albi Foarte demult. 24 (Îs) Foame de ~ Foame foarte mare. 25 (Îcs) De-a ~ul (și sau cu) oile Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 26 Blană de lup (1) lucrată de argăsitor. 27 (Fig) Om hrăpăreț și crud. 28 (Îc) Câine-~ Câine ciobănesc german. 29 (Pop) Flăcău mascat cu un cap de lup (1). 30 (Fig; îs) ~ bătrân Om cu experiență. 31 (Îas) Om șiret și răutăcios. 32 (Iht; îc) ~ul-bălții Știucă (Esox lucius). 33 (Zlg; îc) ~-de-mare Specie de focă. 34 (Fig; îac) Marinar cu experiență. 35 (Îae) Pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus). 36 (Iht; îae) Lavrac (Morone labrax). 37 (Îae) Pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinții puternici (Anarchichas lupus). 38 (Orn; îc) ~ul-vrăbiilor Sfrâncioc (Lanius excubitor). 39 (Ent; îc) ~ul-albinelor Gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 40 Buștean susținut de o capră (24) deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 41 (Tex; îs) ~ amestecător Mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. 42 (Tex; îs) ~ bătător Mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. 43 (Tex; îs) ~ destrămător Mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesuturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. corectat(ă)

CAVE CANEM (lat.) = Păzește-te de cîine. Inscripție la o casă din Pompei, întrebuințată cînd vrei să-i spui cuiva să fie atent.

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

CÎINE PE CÎINE NU SE MUȘCĂ (pr.) = Corb la corb nu-și scoate ochii. Cei care sînt la fel se înțeleg între dînșii.

CÎINEȘTE adv. 1 Ca un cîine: la cîtăva vreme iar m’am pomenit cu ea, bătută ~ (BR.-VN.) ¶ 2 Ⓕ Cu răutate, fără milă: se poate ~ ¶ 3 Cîine- ~ 👉 CÎINE.

CÎINIȘOR sm. dim. CÎINE.

FRUNZĂ (pl. -ze) sf. 🌿 1 Foaie de arbore: mila de la bărbat ca frunza de plop uscat ZNN.; ~ de brad; ~ verde, începutul caracteristic al celor mai multe cîntece populare; a cînta, a zice din ~, a cînta ținînd o frunză între buze: venea cîntînd din ~ ISP.; în ~-l învăță a zice moș Gligor RET.; a umbla (de) frunza frăsinelului 👉 FRĂSINEL; a tăia cîinilor ~ CÎINE 1; a trăi ca frunza pe apă 👉 APĂ 19; cîtă ~ și iarbă sau ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți, în cantitate enormă ¶ 2 FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA = BUBERIC; ~-DE-POTCĂ, plantă, numită și „iarba-drumurilor”, cu frunzele de un frumos verde lucitor (Chenopodium murale) (🖼 2221); FRUNZA-TĂIETURII = VINDECEA; FRUNZA-VOINICULUI¹, plantă, numită și „brîncuță”, cu flori mici galbene, poporul o socotea odinioară ca bună pentru a vindeca tusea și stingerea glasului (Sisymbrium officinale) (🖼 2222); – FRUNZA-VOINICULUI² = USTUROIȚĂ [lat. *frondea].

HOMO HOMINI LUPUS (lat.) = Omul este lup pentru alt om. Omul adesea aduce rău semenului său cît și o fiară.

LUPUL PĂRUL SCHIMBĂ, NU HIREA (Miron Costin) = Se zice de un om rău la suflet.

NĂRAV (pl. -vuri) sn. 1 †Deprindere, obiceiu, fel de a se purta: greu și foarte’ncet... se desrădăcinează obiceiurile și ~urile vechi (CAR.); cîte puțintel cîte puțintel, se face om cu ~ bun și desăvîrșit, de bună treabă și lui și și altora (ȚICH.) ¶ 2 Deprindere rea, obiceiu rău: a prinde ~, a se învăța cu ~; Și un ~ rău cu sine trage pe un altul mai rău (PANN); om bun, dar cu ~ul dracului (ZNN.); (P): ~ul din fire n’are lecuire; (P): lupul își schimbă părul, dar ~ul ba 👉 LUP1; calul e cu ~, are deprinderi, apucături rele, se poticnește, se sperie, svîrle cu picioarele, trîntește călărețul, etc. [vsl. nravŭ].

OAIE sf. 1 🐑 Gen de mamifere rumegătoare care se cresc pentru laptele, carnea și lîna lor (Ovis aries) (🖼 3370): lapte de ~; carne de ~; blînd ca oaia; rasele de oi mai răspîndite la noi în țară sînt „țurcana”, „țigaia”, „stogoșa” și „spanca” 👉 TAB. LXV; în spec. poartă acest nume partea femeiască a animalului, după ce a împlinit doi ani, spre deosebire de partea bărbătească, numită berbece; înainte de această vîrstă i se zice mia, apoi noatină și în urmă mioară (👉 ac. cuv.); (P): umblă să scoață două piei după o oaie (PANN); tunde oaia, dar nu-i lua și pielea; a suge de la două oi, a trage foloase din două părți: o ~ rîioasă molipsește turma întreagă; a se lua ca oile una după alta, a imita, a urma orbește pe altul; cînd o ~ a dat în rîpă (sau de mal), dau toate după ea; omul este ca oaia, lesne se ia după altul (PANN); mai multe piei de miei decît de oi, mai mulți tineri mor decît bătrîni; e șiret (sau viclean sau deștept) ca oaia sau ca oaia (cu jug), se zice în mod ironic despre cineva care e prost de dă în gropi; F a o face de ~, a o face boacănă, a lucra prostește, a face o prostie; F prea e de ~!, prea e din cale afară prostia făcută; F parcă te trezești la oi, se zice cuiva care se poartă ca un bădăran; 👉 ACĂȚA II 3, LUP1 ¶ 2 Carne de oaie ¶ 3 pl. ⛪ Poporeni, creștinii în raport cu preotul lor ¶ 4 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = DEGETAR2; ȚÎȚA-OII² = CIUBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri [lat. ovem].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

UȘĂ, UȘE (pl. uși) sf. 💒 Deschizătură dreptunghiulară făcută într’un zid, într’un perete, pe unde se intră în casă, într’o odaie, sau se iese de acolo: a intra, a ieși pe ~; Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelei (EMIN.); pe pragul ușii; a nu încăpea pe ~ (de gras ce e); a da pe cineva pe ~ afară; a-i arăta ușa, a-i spune să plece, a da afară: împăratul, nici una nici alta, ci-i trage o palmă și-i arată ușa (MERA); a cerși pe la ușile oamenilor; a umbla din ~ în ~, a ajunge la ușa străinilor (ALECS.), a ajunge să cerșească; după ~, afară (înaintea ușii); (P): nepoftitul are scaun după ~ (ZNN.); acei (medici și avocați) cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice (I.-GH.); dinaintea ușii lui, dinaintea casei lui; cînd mături dugheana, să nu mături din fund spre ușă, că dai mușteriii afară (GOR.); beția este ușa tuturor răutăților (PANN); 👉 LUP1 ¶ 2 În spec. Dreptunghiul, oblonul de lemn sau de fier care se învîrtește în țîțîni spre a astupa această deschizătură sau a lăsa liberă trecerea printr’însa: a deschide, a închide, a încuia, a descuia ușa; cînd ușa se deschide singură, are să-ți vină cineva (GOR.); unge așa, să nu scîrție; cînd îți scîrție ușa dimineața, îți intră norocul în casă (GOR.); ~ într’un canat, în două canaturi (🖼 5201); ~ cu geamuri (🖼 5202); ~ secretă, de fier; a sta cu ușile închise, încuiate; a bate la ~; a sparge ușa; a trînti ușa (de perete); F a intra cu ușa’n casă, a spune lucrurile pe șleau, fără înconjur; Ⓕ F ~ de biserică, om fără cusur, sfînt, poamă bună: nici tu nu ești vre-o ușă de biserică! (CIAUȘ.); 👉 BORDEIU1, STRÎNGE I 6 ¶ 3 ⛪ Uși împărătești 👉 ÎMPĂRĂTESC6 ¶ 4 Intrare; ușa cortului: Sara după spate de după ușa cortului (auzi) aceasta (PAL.); 👉 CORT2; ușa strungii, deschizătura prin care intră și ies oile din strungă [lat. vulg. pl. *ustia (sg. *ustium= clas. ostium), aplicată mai întîiu ușii în două canaturi; comp. și gr. θύρα, germ. Thüre, etc.].

CANIȘ s. m. Specie de câini cu părul creț. – Din fr. caniche.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

CÎINE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîinele în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

CÎNE s. m. v. cîine.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

CÎiNE, cîini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. (Canis domesticus). ♦ Expr. A trăi ca cîinele cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză la cîini = a trîndăvi. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. Nu e nici cîine, nici ogar = nu are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gălăgie nu e primejdios. Viață de cîine = viață grea, lipsită de satisfacții. Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. ♦ Fig. Nume dat unui om rău, hain. 2. Compuse: cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); cîinele-mic = numele unei constelații boreale, situată între Hydra și Orion; cîinele-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare (Acanthias vulgaris); cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig chitinos la unul dintre capete. [Pr. și: (reg.) cîne] – Lat. canis.

CANIȘ s.m. Specie de cîini cu părul creț. V. pudel. [< fr. caniche].

CANIȘ s. m. câine de agrement cu părul creț, cu aspect frumos. (< fr. caniche)

câine s. m. în sint. s. între câine și lup ◊ „Lansarea cărții «Între câine și lup» de Emil Hurezeanu.” ◊ Rev. 22 7/96 p. 15. ◊ „[...] acest titlu [...] reprezintă traducerea expresiei franțuzești «entre chien et loup», expresie ce desemnează un anumit moment al zilei, punctul ei final. Totuși, nu este vorba despre un punct în adevăratul sens al cuvântului, ci despre un moment, o trecere. Ne aflăm în fluxul temporal, iar ceea ce se vizează prin acest titlu este o perioadă de tranziție.” ◊ Rev. 22 8/96 p. 14.

câine-explorator s. m. Câine folosit în diverse explorări ◊ „În Canada [...] câinii vor fi folosiți pentru explorarea unor zăcăminte de minerale utile. În prezent, o echipă de biologi face experiențe cu un grup de asemenea câini-exploratori.” Sc. 13 XI 72 p. 4 //din câine + explorator//

lup tânăr sint. s. (de obicei la pl.; pol., ec.) Tânăr strălucit și ambițios (mai ales în lumea politică, a afacerilor etc.) ◊ „Un răspuns din ce în ce mai tăios se insinuează din partea «lupilor tineri» ai FSN, adepții ex-premierului Roman.” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 2. ◊ „Au participat tinerii lupi [...] și alții.” R.lit. 46/95 p. 9 (varianta tânăr lup, după fr. jeunes loups; PR 1966, DMC 1967; T. Slama-Cazacu în R.lit. 35/93 p. 12)

tânăr lup v. lup tânăr

CANIȘ m. 1) Rasă de câini cu părul creț, folosită mai ales la vânătoarea pe baltă. 2) Câine din această rasă. /<fr. caniche

CÂINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit și folosit la pază, vânătoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziție bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relații rele; a se dușmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăiește foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situații de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ◊ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelație boreală în care intră și Sirius. ~le-Mic constelație boreală între Hydra și Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică și culoare albastră-cenușie. /<lat. canis

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

câine m. 1. animal domestic din familia carnivorelor digitigrade; 2. fig. (termen de dispreț) om rău (câinele fiind considerat ca tipul răutății): câinele de tată-său Pop.; 3. porecla ce Turcii dau creștinilor: om făr’de-lege, un câine creștin Bot.; 4. nume a două constelațiuni; 5. Mold. (sens tehnic) masă de tras doage; 6. nume de animale: câine tătăresc, numele bucovinean al nagâțului (pe care Tătarii l’ar fi dresat spre a descoperi pe Românii ascunși); [Mold. câne= lat. CANEM; sensul 5 face aluziune la imaginea animalului culcat pe labele sale] ║ adv. câine-câinește, cu mare greutate: a o duce câine-câinește.

câne m. Mold. Tr. V. câine.

lup m. 1. cuadruped sălbatic și carnivor din genul câinelui; lupul vrăbiilor, sfrancioc; 2. blană de lup; 3. fig. om crud. [Lat. LUPUS].

cîĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.

cîne (est) și cîĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă.

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar.

lup m. (lat. lŭpus, lup, vgr. lýkos, scr. vrĭka-s, vsl. vlŭkŭ, got. vulf-s, germ. wolf; [it. lupo], sic. lupu, pv. lop, fr. loup, cat. llob, sp. pg. lobo). Un animal sălbatic care seamănă foarte mult cu cînele (numaĭ că e maĭ mare) și care atacă maĭ ales turmele de oĭ. Blană de lup: manta blănită cu lup. Un bir plătit cu blănĭ de lup (?): scutește de iliș, sulgiŭ, unt și lup (Xen. 3, 193). Lupu vrăbiilor, sfrancĭoc. Lup de mare (fr. loup de mer), 1. un fel de focă, 2. marinar bătrîn. A mînca ca lupu, a mînca cu mare lăcomie. A urla cu lupiĭ, a te afla într’o societate de răĭ și a face de nevoĭe ca eĭ. A scăpa ca din gura lupuluĭ, a scăpa dintr’un mare pericul. A trăi ca lupu’n pădure, a trăi la largu tăŭ, fericit, Prov. Lupu păru-șĭ schimbă, da năravu ba. V. nărav.

caniș s. m., pl. caniși

câine s. m., art. câinele; pl. câini, art. câinii

lup (animal sălbatic; rasă de câini) s. m., pl. lupi, art. lupii

caniș s. m., pl. caniși

câine s. m., pl. câini

lup s. m., pl. lupi, art. lupii

caniș s. m., pl. caniși

câine s. m., pl. câini

lup s. m., pl. lupi

cîine

câne.

cîine (cîini), s. m. – 1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. Lat. canis (Pușcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. și spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuși sînt numeroși scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s. f. (haită de cîini); cîiner, s. m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s. f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoșie, s. f. (răutate, cruzime). Cf. L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.

lup (lupi), s. m. – Animal sălbatic asemănător cu un cîine (Canis lupus). – Mr., megl., istr. lup. Lat. lŭpus (Pușcariu 1001; Candrea-Dens., 1028; REW 5173), cf. it. (lupo), sicil. lupu, prov. lop, fr. loup, cat. llob, sp., port. lobo. – Der. lupan, adj. (roșcat); lupan, s. m. (lupușor; nume de animale domestice cu părul roșcat); lupesc, adj. (de lup); lupește, adv. (ca lupii); lupărie, s. f. (loc plin cu lupi); lupei, s. m. (lup mic); lupoaică, s. f. (femela lupului); lupoaie (var. lupariță), s. f. (plantă, Orobanche ramosa). Lupare, pe care Bogrea, Dacor., IV, 830, îl derivă dintr-un lat. *lupalis, pare un cuvînt suspect.

lup v. Wolf.

CÎINE (lat. canis) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor (Canis familiaris). Este unul dintre primele animale domesticite de om. În prezent există mai mult de 300 de rase de c., foarte diferite ca aspect și ca folosire (ex. c. de pază, c. ciobănesc, c. lup etc.). Longevitatea maximă: 20 ani. ◊ Câine enot v. enot. 2. (IHT.) Câine-de-mare = rechin din Marea Neagră, cu corpul de c. 1 m lungime, de culoare albăstră-cenușie (Acanthias vulgaris). Nu e periculos pentru om. 3. (ZOOL.) Cîinele-babei = larvă mare și păroasă a unor fluturi de noapte.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele. – Horațiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare folosește armele de care dispune.

HOMO HOMINI LUPUS EST (lat.) omul e lup pentru om – Plaut, „Asinaria”, 2, 4, 88. Cuvinte reluate de Bacon, Hobbes și de alți gânditori moderni pentru a ilustra degenerarea relațiilor dintre oameni, atunci când acțiunile lor sunt dirijate de un egoism rapace.

LUPUS IN FABULA (lat.) lupul din fabulă – Terențiu, „Adelphoi”, act. IV, scena 1. Persoană care își face apariția tocmai în momentul când se discută despre ea: vorbești de lup și lupul la ușă.

RÂUL CÂINELUI, râu, afl. stg. al Vedei, pe terit. com. Buzescu (jud. Teleorman); 84 km. Izv. din N. C. Găvanu-Burdea, din arealul com. Siliștea Nouă.

CYNOGLOSSUM L., TURBAREA CÎINELUI, CINOGLOSUM, fam. Boraginaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 85 specii, erbacee, vivace, se cultivă și ca anuale sau bienale. înflorește vara. Flori mici, violete-strălucitoare, roșii sau albe. Frunze verzi-albicioase, acoperite cu un puf fin, cele superioare lanceolate, sesile și puțin amplexicaule, cele inferioare eliptice, pe o tulpină dreaptă, ramificată, păroasă (peri cenușii). Rădăcină cărnoasă, fusiformă. Fruct format din nucule ovate.

a da cu căciula-n câini expr. (pop.) 1. a fi beat. 2. a se comporta fără a ține seama de normele sociale.

a intra în gura lupului expr. a avea de înfruntat o posibilă primejdie.

a mânca ca un lup / ca un spart / de parcă ar fi spart expr. a mânca cu poftă, cu lăcomie, mestecând și înghițind rapid.

a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.

a se avea precum câinele cu pisica expr. a se certa întruna, a nu se înțelege deloc

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni.

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea.

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile.^[1]

câine roșu expr. (intl.) procuror.

Câinii Roșii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo București. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo București.

flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.

lup îmbrăcat în piele de oaie expr. om șiret / rău / ipocrit.

lup moralist expr. (livr.) persoană care critică la alții defectele pe care el însuși le are.

lupii! interj. (adol., glum.) uite / trece o fată frumoasă!

o vreme să nu dai un câine afară din casă expr. vreme rea.

plin de noroc ca și câinele de purici expr. foarte norocos.

porc de câine expr. ticălos, nemernic, nelegiuit.

viață de câine expr. viață foarte grea.

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

LUP s. 1. (ZOOL.; Canis lupus) (Olt., Ban. și Transilv., eufemistic) spurc. 2. (ZOOL.) lupul-preriilor v. coiot. 3. (IHT.) lup-de-mare v. lavrac. 4. lupul-vrăbiilor v. sfrâncioc.

lup s.m. I (zool.) 1 Canis lupus; <reg.; eufem.> spurc, <eufem.> pădurar. 2 (art.) lupul-preriilor = Canis latrans; coiot. II (iht.) lup-de-mare = Morone labrax; lavrac, șalău-de-mare (v. șalău¹); (art.; pop.) lupul-bălții v. Știucă (Esox lucius); (reg.) lup-de-pește v. Avat (Aspius aspius). III (ornit.) 1 (art.) lupul-vrăbiilor = Lanius excubitor; berbecel, sfrâncioc, sfrâncioc-coțofănesc, sfrâncioc-mare, sfrâncioc-păsăresc, sfrâncioc-popesc, <pop.> lupul-vrăbiei, lupul-vrăbiilor-mare, <reg.> berbecuț, capra-dracului (v. capră), gheoș, supăsărel, șoimuț, tăcăitoare, țăcăitoare, țărculice, țărcuță, uliu-mic, <latin.; înv.> laniu; (pop.) lup-păsărel = (art.) lupul-ciorii = lupul-păsărilor = lupul-vrăbiilor = lupul-vrăbiilor-cu-spinarea-roșiatică = lupul-vrăbiilor-roșiatic v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roșiatic. Sfrâncioc-roșu (Lanius collurio); (art.: pop.) lupul-vrăbiei = lupul-vrăbiilor-mare v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor. Sfrâncioc. Sfrâncioc-coțofănesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor); lupul-vrăbiilor-cel-mic = lupul-vrăbiilor-mic v. Sfrâncioc-mic (Lanius minor); (art.; reg.) lupul-albinelor v. Albinar. Albinărel. Furnicar¹. Prigoare. Viespar (Merops apiaster); lupul-păsărilor v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). IV (bot.; reg.) 1 v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). 2 v. Clocotici (Rhinanthus alpinus). 3 v. Linariță (Linaria vulgaris). 4 lup-vânăt. v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). V (reg.) 1 (la pl. lupi; anat.; la animalele carnivore) v. Canin. Colț. Dinte. Dinte canin. 2 (țes.) v. Răritură. 3 (tehn.) v. Menghină.

CÎINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) cîinele-babei = (reg.) molie, mîța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) cîinele-mare= (pop.) dulăul (art.); cîinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

LUP s. 1. (ZOOL.; Canis lupus) (Olt., Ban. și Transilv., eufemistic) spurc. 2. (IHT.) lup-de-mare (Morone labrax) = lavrac, șalău-de-mare. 3. (ORNIT.) lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor) = berbecel, sfrîncioc, (reg.) berbecuț, șoimuț, țăcăitoare, capra-dracului.

CÎINE. Subst. Cîine, cîne (reg.); cățea, cățelușă (dim.), cotei, coteicuță (dim.); cățel, cățeluș (dim.), cățelan, cățelandru, cuțulache (fam.), cuțu, cuțulan (rar), griv (pop.), grivei (reg.). Dulău, zăvod; cîine sălbatic, dingo; cîine ciobănesc; cîine de vînătoare; cîine dresat; cîine polițist; cîine-lup; caniș; dog, buldog, boxer, mops; ogar, ogarcă (pop.); cocker; copoi, copoiaș (dim.), căpău (reg.), capaucă (reg.); poanter, pointer; fox, foxterier; prepelicar, barbet, brac; bernardin; saint-bernard; doberman; dalmațian; molos; baset, boldei, boldeică; setter; șpiț; pechinez; terier, șoricar; pudel. Javră, păhaie (depr.), potaie. Jigodie, jigărie (pop.), jiganie, cotarlă, șarlă (reg.). Haită de cîini. Ogărime. Rasă canină. Pedigriu. Adj. Cîinesc, de cîine, canin; ogarnic (rar), ogăratic (rar), copoiesc (rar). Vb. A lătra, a hămăi, a chefni, a bate (reg.), a zăpăi (reg.), a țăhni (reg.); a mîrîi, a hîrîi, a chelălăi, a scheuna, a țilăi (reg.). A mușca. A se gudura; a da din coadă; a face sluj. A urla a pustiu. Adv. Cîinește, ogărește (rar). V. animale carnivore, glasuri de animale.

Dente lupus, cornu taurus petit (lat. „Lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele”) – Versul 52 din satira I, cartea a doua, de Horațiu. Sensul e foarte limpede: fiecare se luptă cu armele pe care natura i le-a dăruit, fiecare se apără cu argumentele sale, specifice. LIT.

Hier liegt der Hund begraben (germ. „Aici e îngropat cîinele!”) vezi: Hic iacet lepus. FOL.

Homo homini lupus (lat. „Omul e lup pentru om”) – Poetul latin Plaut a fost acela care, acum peste două mii de ani, în versul 405 din comedia sa Asinaria (act. II, sc. 4) a sintetizat în aceste cuvinte-care au ajuns vestite pretutindeni – lăcomia sălbatică, nepotolită, ce tranfiormă pe unii oameni în fiare față de semenii lor. Latinii i-au asemuit cu lupii, indienii îi compară cu panterele, iar noi spunem despre asemenea indivizi că se mănîncă între ei ca cîinii. Versul întreg era: Lupus est homo homini, non homo, dar uzul l-a rezumat în trei cuvinte. Numeroși scriitori și ginditori: Bacon, Hobbes, Balzac, Gorki, Sadoveanu etc. au ilustrat această cugetare a lui Plaut prin momente și exemple caracteristice vieții unor societăți și epoci. Dar îndeosebi acest adevăr brutal a fost și mai este oglindit în regimul unde exploatarea omului de către om nu-i altceva decît traducerea în faptă a lui homo homini lupus. Seneca i-a opus principiul umanitar de viață: homo res sacra homini (Omul e ceva sfînt pentru om). LIT.

Lupul moralist (sau: Lup în piele de oaie) – Expresia e plastic ilustrată în fabula cu același titlu a lui Grigore Alexandrescu. Lupul, ajuns împărat, auzind că în ținutul său sînt mulți prigonitori, porunci să se strîngă obșteasca adunare și începu o lecție de morală:
„Gîndiți-vă la suflet, și luați de la mine
Pildă a face bine”.
Dar lupul purta tocmai o manta din pielea jupuită de pe oaie. Și atunci:
„Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat:
- Ne poate fi iertat
Să vă-ntrebăm smerit de vreți a ne-arăta
De unde-ați cumpărat postavul de manta?”

Astfel expresia „lupul moralist” se aplică acelor oameni care – aidoma lupului din fabulă – îi condamnă pe alții pentru fapte pe care ei înșiși nu pregetă să le săvîrșească. LIT.

Lupus in fabula (lat. „Lupul în fabulă”) – replică din comedia Adelfi de Terențiu (act. IV, sc. 1). Acest termen latin e strămoșul zicalei noastre: vorbești de lup și lupul la ușă.

Tenere lupum auribus (lat. „A ține lupul de urechi”) – replică din comedia Formio de Terențiu (act. III, sc. 3). A ajuns proverb și înseamnă a te afla într-o mare încurcătură. LIT.

lup, lupi, s.m. – 1. (zool.) Mamifer carnivor (Canis lupus). ♦ (onom.) Lup, Lupan, Lupănescu, Lupașcu, Lupău, Lupean, nume de familie (566 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Lupan (422 de persoane), frecvent în zona Groși-Baia Mare. Lupi, poreclă pentru locuitorii din Blidari (Bilțiu-Dăncuș, 2005), Sat Șugatag (Papahagi, 1925) („pentru ce-s mai apucători, mai pribegi”), Șurdești și Vărai; Lupuțu, poreclă în Borșa (ALRRM, 1969); Lupuc, poreclă în Lăpuș (Birdaș, 1994). 2. Menghina tâmplarului (ALR, 1956: 543; Chioar). – Lat. lupus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

lup, -i, s.m. – 1. Mamifer carnivor (Canis lupus). Lupi, poreclă pentru locuitorii din Șugatag: „pentru ce-s mai apucători, mai pribegi” (Papahagi 1925). Poreclă pentru locuitorii din Blidari (T.B. Dăncuș). Lupuțu, poreclă în Borșa (ALR 1969). Lupuc, poreclă în Lăpuș (Birdaș 1994). 2. Menghina tâmplarului (ALR 1956: 543; Chioar). – Lat. lupus.