2 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CANEÁ s. f. v. cana.

canea a, sf [At: TDRG / V: ~na1, ~ne / Pl: ~ele / E: refăcut din canele (pll canelă)] 1-2 Cep de lemn sau de metal fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas.

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, în formă de tub și prevăzut la un capăt cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. – Variantă: caná s. f.

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, prevăzut la un capăt cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Ngr. kanélla.

CANEÁ ~éle f. Țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul. [Art. caneaua; G.-D. canelei] /<ngr. kanélla

caneá f., pl. ele (din pl. canele pin anal. cu nuĭa, vergea). Sud. Est. Canelă.

CANÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caneá s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kinacăneală”.

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kinacăneală”.

caná2 sf [At: POLIZU / Pl: cănele / E: tc kyna, bg кана] (Înv) Căneală.

canéle sfp [At: BORZA, D. / E: ns cf cană1] (Bot; reg) Belșiță (Canna indica),

căni2 vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~nésc / E: nct] (Reg) A înviora.

căní1 vtr [At: CREANGĂ, P. 111/ Pzi: ~nésc / E: ns cf tc kina] (Pop) 1-2 A (-și) vopsi (în negru) mai ales părul. 3-4 A (se) murdări cu cărbune sau cu funingine.

căní3 vt [At: ȚIPLEA, P. P. 75 / Pzi: ~nésc / E: nct] (Trs) A atinge pe cineva cu mâna, făcându-i semn.

CANÁ s. f. v. canea.

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păr, la barbă etc.) A vopsi, a boi (mai ales cu negru). Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95. A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai îrmdt roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. A vopsi (în negru) părul, lâna etc. – Din căneală.

A CĂNÍ ~ésc tranz. pop. (mai ales părul) A vopsi în negru. /cf. turc. kina

canà f. cep gros și găurit de butoiu. [Gr. mod. KANÉLA (din it. cannella)].

arată toate definițiile

Intrare: cana / canea
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cana
  • canaua
plural
  • canale
  • canalele
genitiv-dativ singular
  • canale
  • canalei
plural
  • canale
  • canalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canea
  • caneaua
plural
  • canele
  • canelele
genitiv-dativ singular
  • canele
  • canelei
plural
  • canele
  • canelelor
vocativ singular
plural
Intrare: căni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căni
  • cănire
  • cănit
  • cănitu‑
  • cănind
  • cănindu‑
singular plural
  • cănește
  • căniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cănesc
(să)
  • cănesc
  • căneam
  • cănii
  • cănisem
a II-a (tu)
  • cănești
(să)
  • cănești
  • căneai
  • căniși
  • căniseși
a III-a (el, ea)
  • cănește
(să)
  • cănească
  • cănea
  • căni
  • cănise
plural I (noi)
  • cănim
(să)
  • cănim
  • căneam
  • cănirăm
  • căniserăm
  • cănisem
a II-a (voi)
  • căniți
(să)
  • căniți
  • căneați
  • cănirăți
  • căniserăți
  • căniseți
a III-a (ei, ele)
  • cănesc
(să)
  • cănească
  • căneau
  • căni
  • căniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cana / canea canea

  • 1. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

  • Refăcut din canele (pluralul lui canelă, rar „canea” din limba neogreacă kanélla, limba bulgară kanela).
    surse: DEX '09 DEX '98

căni

  • 1. popular A vopsi (în negru), mai ales părul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95.
      surse: DLRLC
    • A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111.
      surse: DLRLC
    • Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.
      surse: DLRLC

etimologie: