cancelarie sf [At: RUSSO, S. 70 / V: ~anie, ~nțe~, canțelerie, cănțălare, cănțelerie / A: ~lerie, ~nțelerie, cănțălerie, ~țălerie, cănțelărie / Pl: ~ii / E: it cancellaria] 1-2 Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 3 Aparatul administrativ auxiliar al cancelariilor (1) unor șefi de state.

CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria.

CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar al cancelariilor unor șefi de state. – După it. cancellaria.

CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. Birou sau secție a unei instituții publice destinată lucrărilor administrative. Cancelaria școlii. ◊ Om de cancelarie = birocrat, conțopist. – Pronunțat: -ri-e. – Variantă: (regional) cănțelărie (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26) s. f.

CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. ♦ (Reg.) Birou în care își exercită funcția un liber-profesionist. – It. cancellaria.

CANCELÁRIE s.f. Birou sau secție a unei instituții, destinată lucrărilor administrative. [Pron. -ri-e, pl. -ii, gen. -iei. / < it. cancellaria].

CANCELÁRIE s. f. 1. birou, secție a unei instituții administrative. ◊ sală într-o școală, loc de adunare a cadrelor didactice. 2. serviciu în cadrul reprezentanțelor diplomatice și consulare. (< it. cancelleria, rus. kanceliariia)

CANCELÁRIE ~i f. 1) Secție a unei instituții destinată lucrărilor administrative. 2) Local unde își exercită funcțiile o asemenea secție. [Art. cancelaria; G.-D. cancelariei; Sil. -ri-e] /<it. cancellaria

cancelarie f. 1. funcțiunea cancelarului; 2. biuroul cancelarului și funcționarii săi; stil de cancelarie, arid și lipsit de eleganță.

*cancelárie f. (formă latinizată din canțilérie, formă veche saŭ populară azĭ, ca și maĭ populara cănțălărie, d. rus. kancelĕáriĭa, care vine d. it. cancelleria, ĭar asta d. lat. cancelli, gratiĭ, parmaclîc, îngrăditură, de unde „biuroŭ, cancelarie”. Cancelli, sing. cancellus, e dim. din cancer, rac, adică „picĭoare de rac”. Fr. chancellerie, germ. kanzlei. V. cancer). Bĭuroŭ, cabinet, camera de lucru a unuĭ funcționar (azĭ maĭ mult despre camera de lucru a directorilor de școală).

canțelárie sf vz cancelarie

canțelérie sf vz cancelarie

CĂNȚELĂRÍE s. f. v. cancelarie.

cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)

cancelárie s. f. (sil. -ri-e), art. cancelária (sil. -ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (sil. -ri-i-)

cancelarie

cancelarie, -riei gen. a.

CANCELÁRIE s. (IST.) (înv.) calem, grămăticie, scriitorie. (~ în vechile instituții administrative.)

CANCELÁRIE s. v. birou.

cancelarie s. v. BIROU.