2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CANÁF, canafuri, s. n. (Rar) Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.

canaf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 197/1 / V: ~ac, căn~, cănac / Pl: (sm) ~i, (sn) ~e, ~uri[1] / E: mg kanaf] 1 sm Ciucure. 2 sn (Pan) Sfichiul cozii boului. 3 sn (Îf ~ac, cănac) (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. corectată

  1. ~e, (sn) ~uri → (sn) ~e, ~uri Ladislau Strifler

CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.

CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. Pisica cu canaf la ureche torcea somnoroasă în colț. SADOVEANU, O. V 422. Un șnur cu canafuri în loc de cravată. VLAHUȚĂ, O. A. 211. ◊ Fig. între grajdurile căzute, se răsfățau la soarele de toamnă minunate canafuri roșii ale unor plante fantastice. SADOVEANU, Z. C. 95. – Pl. și: (s. m.) canafi. – Variante: canác, canace (ODOBESCU, S. III 545), s. n., cănác, cănaci (V. ROM. martie 1952, 127, RETEGANUL P. V 71), s. m.

CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf.

CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf

CANAF s.n. (Mold.) Ciucure. Cănafe sau săcșori de lastră. N. COSTIN. Macatul cu canafuri de mărgăritariu. TI 1771, 94r. Etimologie: magh. kanaf.

canaf n. 1. ciucure: fes cu canafuri; 2. sfichiul coadei. [Ung. KANAF, fibră (din nemț. Knauf).

canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

canaf (rar) s. n. / s. m., pl. canafuri/canafi

canáf s.n. / s.m., pl. canáfuri / canáfi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CANAF s. ciucure, (pop.) motocel, (înv. și reg.) peleș, (reg.) fringhie, roit, tuftur, țarțam, țurțur, (Transilv.) boit, (prin Transilv. și Maram.) șalang, (Olt.) țorțoloș, (înv.) piuscul, săgeac. (Căciuliță cu ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

canáf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cănác, cănaci, s.m. – (reg.) Ciucure, ciucalău, canaf: „Nici ai vaci cu coarne largi, / Numa pipa cu cănaci” (Papahagi, 1925: 228; Săcel). ♦ (onom.) Canac, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui canaf (< magh. kanaf „fibra” < germ. Knauf „capitel de coloană, mâner de sabie”, Scriban, Șăineanu) (MDA).

Intrare: canaf
canaf1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canaf
  • canaful
  • canafu‑
plural
  • canafuri
  • canafurile
genitiv-dativ singular
  • canaf
  • canafului
plural
  • canafuri
  • canafurilor
vocativ singular
plural
canaf2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canaf
  • canaful
  • canafu‑
plural
  • canafi
  • canafii
genitiv-dativ singular
  • canaf
  • canafului
plural
  • canafi
  • canafilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canac
  • canacul
plural
  • canace
  • canacele
genitiv-dativ singular
  • canac
  • canacului
plural
  • canace
  • canacelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cănac
  • cănacul
plural
  • cănaci
  • cănacii
genitiv-dativ singular
  • cănac
  • cănacului
plural
  • cănaci
  • cănacilor
vocativ singular
plural
Intrare: cănaf
cănaf
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

canaf, canafurisubstantiv neutru
canaf, canafisubstantiv masculin

  • 1. rar Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ciucure
    • format_quote Pisica cu canaf la ureche torcea somnoroasă în colț. SADOVEANU, O. V 422. DLRLC
    • format_quote Un șnur cu canafuri în loc de cravată. VLAHUȚĂ, O. A. 211. DLRLC
    • format_quote figurat Între grajdurile căzute, se răsfățau la soarele de toamnă minunate canafuri roșii ale unor plante fantastice. SADOVEANU, Z. C. 95. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.