15 definiții pentru canțonetă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta.

canțonétă sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 89 / Pl: ~te / E: it canzonetta] 1 Mic cântec popular italian. 2 (Pex) Cântec scurt. 3 Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte.

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta.

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cîntec popular italian; p. ext. cîntec scurt, cîntecel. O canțonetă napolitană. 2. (Rar) Poezie simplă, ușoară. [Pantazi Ghica] rămine poet, deși nu rimează mai niciodată, fără ca pentru aceasta scrierile sale să rămîie mai puțin poetice și canțonetele sale mai puțin de spirit. MACEDONSKI, O. IV 89.

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. (Rar) Poezie simplă, ușoară. – It. canzonetta.

CANȚONÉTĂ s.f. 1. Poezie lirică italienească, formată din versuri scurte. 2. Mic cântec popular italian; (p. ext.) cântec scurt. 3. (Muz.) Piesă instrumentală polifonică din epoca Renașterii, asemănătoare cântecului popular. [< it. canzonetta].

CANȚONÉTĂ s. f. 1. mic cântec popular italian, de origine napolitană; (p. ext.) cântec scurt. 2. poezie lirică italiană din versuri scurte. (< it. canzonetta)

CANȚONÉTĂ ~e f. 1) Cântec popular italian. 2) Poezie lirică italiană formată din versuri scurte. 3) Cântec scurt. /<it. canzonetta

canțonetă f. compozițiune lirică cu strofe de versuri scurte: canțonete comice.

*canțonétă f., pl. e (it. canzonetta, dim. d. canzone, și fr. chansonnette, dim. d. chanson, care vine d. lat. cántio, -ónis, cîntare). Cîntecel, romanță, poezioară lirică cîntată. – Și șansonetă (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte

canțonétă s. f., pl. canțonéte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

canțonetă (< it. canzonetta; diminutiv de la canzone, „cântec”) 1. Cântec it. cu caracter cvasipopular. C. napolitană a cunoscut cea mai mare râspândire, fiind inclusă și în repertoriul marilor cântăreți. 2. În sec. 16-17, piese vocale scurte, ușoare, deseori dansante; formă a a b c c, factură simplă, ritmică viguroasă. Apar în numeroase tipărituri de epocă. Au compus c. Orazio Vecchi, Viadana, Monteverdi.

CANȚONĂ, CANȚONETĂ (< it. canzone, cîntec) Specia a poeziei lirice, medievale, compoziție polifonică axată pe o scurtă poezie profană, divizată în stanțe egale, asemănătoare oarecum madrigalului (v.). Folosită la început de trubaduri în cîntarea iubirii cavalerești, ea a trecut în literatura apuseană și italiană, atingînd perfecția în opera lui Petrarca, în poezia lui Leopardi (Canzoni), și în aceea a lui Danie Aligheri, care își intitulează canzona sau cantica fiecare din cele trei părți ale Divinei Comedii, și care, în De vulgari eloquentia, fixează limitele canzonei. În literatura italiană, canțona apare sub diferite forme, canzoni all greco (Ode în genul lui Pindar), catene și manili, în care stanțele sînt legate între ele prin încrucișarea rimelor, bargelleto, cu forme fixe. Denumirea de canțonetă a fost dată de muzicienii secolului al XVI-lea canțonelor de dimensiuni mai restrînse prin numărul redus de strofe și versuri și folosirea, în general, a șapte sau chiar mai puține silabe, precum și un stil mai puțin serios. În literatura noastră, termenul canțonetă este folosit rareori pentru cîntecul de mici proporții, prin scurtimea versurilor și a strofelor. Cultivată de poeții secolului al XIX-lea ca Iancu Văcărescu, I. Heliade Rădulescu, V. Alecsandri ș.a.

Intrare: canțonetă
canțonetă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canțone
  • canțoneta
plural
  • canțonete
  • canțonetele
genitiv-dativ singular
  • canțonete
  • canțonetei
plural
  • canțonete
  • canțonetelor
vocativ singular
plural

canțonetă

  • 1. Cântec popular italian, de origine napolitană.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 un exemplu
    exemple
    • O canțonetă napolitană.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Mic cântec popular italian
      surse: DN
    • 1.1. prin extensiune Cântec scurt.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cântecel
  • 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • [Pantazi Ghica] rămîne poet, deși nu rimează mai niciodată, fără ca pentru aceasta scrierile sale să rămîie mai puțin poetice și canțonetele sale mai puțin de spirit. MACEDONSKI, O. IV 89.
      surse: DLRLC
  • 3. muzică Piesă instrumentală polifonică din epoca Renașterii, asemănătoare cântecului popular.
    surse: DN

etimologie: