calificat, ~ă a [At: V. ROM., 1950, nr. 11, 59 / Pl: ~ați, ~e / E: califica] 1 (D. oameni) Care are sau care cere pregătire specială într-un domeniu de activitate. 2 (D. infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate Si: calificabil (2).

CALIFICAT, -Ă, calificați, -te, adj. 1. Care are o calificare specială, care a dobîndit știința și experiența necesară pentru îndeplinirea cu succes a unei munci într-o specialitate. Cadrele calificate reprezintă fondul de aur al economiei noastre – un fond care trebuie gospodărit cu grijă, cu mult spirit de răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2681. ◊ Muncitor calificat = muncitor care a dobîndit o pregătire de producție (recunoscută oficial) în cadrul unei anumite specialități. Electrificarea țării va cere un mare număr de muncitori calificați, tehnicieni și ingineri. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 501. Muncă calificată = muncă pentru a cărei îndeplinire se cere o pregătire specială. Normele învechite duc la nivelarea, la ștergerea diferenței dintre munca calificată și necalificată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2598. Echipă calificată = echipă care și-a cîștigat dreptul de a lua parte la o anumită competiție sportivă. 2. (Jur., în expr.) Furt calificat = furt săvîrșit în condiții speciale, prevăzute precis de codul penal (de pildă în timpul nopții, într-o casă locuită, prin efracție etc.). Furtul calificat se pedepsește mai aspru decît furtul simplu.

CALIFICAT, -Ă, calificați, -te, adj. 1. Care are sau cere o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. 2. (În expr.) Furt calificat = furt săvîrșit în anumite condiții prevăzute de lege, într-un anumit loc și de către anumite persoane (și care agravează pedeapsa). – V. califica.

CALIFICAT, -Ă adj. 1. Care are sau cere pregătire specială într-un anumit domeniu. 2. (Jur.; despre infracțiuni) Săvîrșit în împrejurări speciale. [Cf. fr. qualifié].

CALIFICAT, -Ă adj. 1. care are sau cere pregătire specială într-un anumit domeniu. 2. (despre infracțiuni) săvârșit în împrejurări speciale. (< fr. qualifié)

CALIFICAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CALIFICA și A SE CALIFICA. 2) (despre infracțiuni) Care este comis în circumstanțe agravante; săvârșit în împrejurări speciale. Crimă ~tă. /v. a (se) califica

calificat a. se zice, în procedură, de un furt săvârșit în circumstanțe agravante.

*calificát, -ă adj. Îndreptățit, care merită să: om calificat. Furt calificat, comis în circumstanțe agravante (ca efracțiunea, sărirea garduluĭ ș. a.), în opoz. cu furt simplu.

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

califica [At: COD. PEN. R. P. R. 15 / Pzi: ~ific / E: fr qualifier, lat qualificare ] 1 vt A atribui unei ființe sau unui obiect o anumită calitate. 2 vtr A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea acestei pregătiri). 3 vr A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc.

cualifica v vz califica

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. A dobîndi un nivel adecvat de pregătire într-un domeniu de activitate, împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri. Se califică la locul de muncă, urmînd și cursurile școlii de calificare de pe șantier. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2659. 2. Refl. A obține dreptul de a concura la o competiție sportivă. Echipa s-a calificat pentru finala cupei R.P.R. de fotbal. 3. Tranz. A arăta existența unei anumite calități la o ființă sau la un lucru; a caracteriza printr-un cuvînt, printr-o denumire.

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobîndi sau a ajuta să dobîndească un nivel adecvat de pregătire într-un domeniu de activitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă. 3. Tranz. A arăta că o ființă sau un lucru are o anumită calitate; a caracteriza printr-un cuvînt. – Fr. qualifier (lat. lit. qualificare).

CALIFICA vb. I. 1. tr., refl. A dobîndi sau a da cuiva posibilitatea să dobîndească o calificare, un titlu într-un anumit domeniu etc. 2. tr. A fi admis să concureze la o competiție sportivă. 3. tr. A atribui o calitate unei ființe sau unui lucru; a arăta calitatea unui lucru sau a unei persoane; a caracteriza. [P.i. calific. / cf. fr. qualifier].

CALIFICA vb. I. tr., refl. a dobândi, a ajuta pe cineva să dobândească o calificare, un titlu etc. II. refl. a fi admis să concureze la o competiție sportivă. III. tr. a atribui o calitate unei ființe, unui lucru; a caracteriza. (< fr. qualifier, lat. qualificare)

A CALIFICA calific tranz. 1) A face să se califice. 2) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a face; a taxa; a eticheta. /<lat. qualificare, fr. qualifier

A SE CALIFICA mă calific intranz. 1) A obține calificare; a căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a se specializa. 2) A obține dreptul de a concura la o etapă superioară a unei competiții (sportive, culturale etc.). /<lat. qualificare, fr. qualifier

calificà v. a arăta calitatea unei persoane sau unui lucru.

*calífic, a -á v. tr. (mlat. qualífico, -áre). Arăt calitatea uneĭ persoane saŭ unuĭ lucru. Atribuĭ un titlu, un epitet: l-a calificat de „erudit”.

calificat adj. m., pl.calificați; f. sg. calificată, pl. calificate

califica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. calific, 2 sg. califici, 3 califică; conj. prez. 1 sg. să calific, 3 să califice

califica (a ~) vb., ind. prez. 3 califică

califica vb., ind. prez. 1 sg. calific, 3 sg. și pl. califică

califica (ind. prez. 3 sg. și pl. califică)

calific.

CALIFICAT adj. v. autorizat.

Calificat ≠ necalificat

CALIFICA vb. a face, a numi, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.)

CALIFICA vb. a face, a numi, (fig. si fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.)

A se califica ≠ a se descalifica