14 definiții pentru calabalâc

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık.

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime. Calabalâc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik.

calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri

CALABALÂC s. v. bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot.

CALABALÂC s. v. boarfe (pl.).

CALABALÂC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva. /<turc. kalabalik

calabalâc n. 1. gloată, lume multă: una din roabele se străcură prin calabalâcul de dogari Isp.; 2. tapaj: bărbatul meu va face un calabalâc NEGR.; 3. bagaje, catrafuse: te au încărcat cu tot calabalâcul în spinare Isp. [Turc. KALABALYK, mulțime].

CALABALÎ́C, calabalîcuri, s. n. 1. Obiecte de tot felul în dezordine (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. Se întoarse către șosea și rîse... ținîndu-și mereu calabalîcurile subsuoară. DUMITRIU, V. L. Țin foarte mult să se știe că calabalîcul meu, afară de ogheal, saltea și pernă... se mai alcătuia și dintr-o ghitară. HOGAȘ, DR. II 46. Între o mulțime de mobile stricate și calabalîcuri grămădite, văzui, într-un unghi, un morman de cărți și hîrtii. BĂLCESCU, O. I ♦ 317. Fig. (Glumeț) Bagaj de cunoștințe. Dee, răspundeam eu după un moment de trudă înadins a memoriei mele, cu scotocirea, parcă greoaie, prin calabalîcul sărăcăcios al latineștii mele. HOGAȘ, DR. II 120. 2. Gloată, lume multă. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură prin calabalîc și le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. De multe ori am dormit pe scîndură în odaia cîrciumii, cu destul calabalîc de copii. GOLESCU, Î. 172. 3. Scandal, sfadă, ceartă. – Variantă: calabalíc (NEGRUZZI, S. III 23, ȘEZ. II 151) s. n.

calabalîc (calabalấcuri), s. n.1. Cortegiu, alai. – 2. Catrafuse, bagaje. – 3. Zgomot, murmur. – Mr. călăbălîche, megl. calbalǫc. Tc. kalabalik (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 643); cf. ngr. ϰαλαμπαλίϰι sau χαλαμπαλίϰι, bg. kalabalŭk, sb. kalabaluk. Sensurile 1 și 3 par înv.

calabalîc n., pl. urĭ (turc. ghalebelik, pop. kalabalyk, mulțime). Vechĭ. Mulțime, gloată. Azĭ. Fam. Dezordine, zbucĭum, zarvă: nu-mĭ place să văd calabalîc pin casă. Bagaj: cu calabalîcu’n spinare. V. agîrlîc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

calabalâc s. n., pl. calabalâcuri

calabalîc s. v. BAGAJ. BALAMUC. GĂLĂGIE. GLOATĂ. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. MULȚIME. NOROD. PLEBE. POPOR. PROSTIME. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. VULG. ZARVĂ. ZGOMOT.

CALABALÎC s. boarfe (pl.), bulendre (pl.), catrafuse (pl.), troace (pl.), țoale (pl.), (reg.) bodroanțe (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dănănaie. (Ia-ți ~ și pleacă!)

Intrare: calabalâc
calabalâc substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calabalâc
  • calabalâcul
  • calabalâcu‑
plural
  • calabalâcuri
  • calabalâcurile
genitiv-dativ singular
  • calabalâc
  • calabalâcului
plural
  • calabalâcuri
  • calabalâcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)