15 definiții pentru calabalâc calabalic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık.

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime. Calabalâc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik.

CALABALÂC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva. /<turc. kalabalik

calabalâc n. 1. gloată, lume multă: una din roabele se străcură prin calabalâcul de dogari Isp.; 2. tapaj: bărbatul meu va face un calabalâc NEGR.; 3. bagaje, catrafuse: te au încărcat cu tot calabalâcul în spinare Isp. [Turc. KALABALYK, mulțime].

CALABALÍC s. n. v. calabalîc.

CALABALÎ́C, calabalîcuri, s. n. 1. Obiecte de tot felul în dezordine (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. Se întoarse către șosea și rîse... ținîndu-și mereu calabalîcurile subsuoară. DUMITRIU, V. L. Țin foarte mult să se știe că calabalîcul meu, afară de ogheal, saltea și pernă... se mai alcătuia și dintr-o ghitară. HOGAȘ, DR. II 46. Între o mulțime de mobile stricate și calabalîcuri grămădite, văzui, într-un unghi, un morman de cărți și hîrtii. BĂLCESCU, O. I ♦ 317. Fig. (Glumeț) Bagaj de cunoștințe. Dee, răspundeam eu după un moment de trudă înadins a memoriei mele, cu scotocirea, parcă greoaie, prin calabalîcul sărăcăcios al latineștii mele. HOGAȘ, DR. II 120. 2. Gloată, lume multă. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură prin calabalîc și le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. De multe ori am dormit pe scîndură în odaia cîrciumii, cu destul calabalîc de copii. GOLESCU, Î. 172. 3. Scandal, sfadă, ceartă. – Variantă: calabalíc (NEGRUZZI, S. III 23, ȘEZ. II 151) s. n.

calabalîc n., pl. urĭ (turc. ghalebelik, pop. kalabalyk, mulțime). Vechĭ. Mulțime, gloată. Azĭ. Fam. Dezordine, zbucĭum, zarvă: nu-mĭ place să văd calabalîc pin casă. Bagaj: cu calabalîcu’n spinare. V. agîrlîc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri

calabalâc s. n., pl. calabalâcuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALABALÂC s. v. bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot.

CALABALÂC s. v. boarfe (pl.).

calabalîc s. v. BAGAJ. BALAMUC. GĂLĂGIE. GLOATĂ. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. MULȚIME. NOROD. PLEBE. POPOR. PROSTIME. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. VULG. ZARVĂ. ZGOMOT.

CALABALÎC s. boarfe (pl.), bulendre (pl.), catrafuse (pl.), troace (pl.), țoale (pl.), (reg.) bodroanțe (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dănănaie. (Ia-ți ~ și pleacă!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calabalîc (calabalấcuri), s. n.1. Cortegiu, alai. – 2. Catrafuse, bagaje. – 3. Zgomot, murmur. – Mr. călăbălîche, megl. calbalǫc. Tc. kalabalik (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 643); cf. ngr. ϰαλαμπαλίϰι sau χαλαμπαλίϰι, bg. kalabalŭk, sb. kalabaluk. Sensurile 1 și 3 par înv.

Intrare: calabalâc
calabalâc substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calabalâc
  • calabalâcul
  • calabalâcu‑
plural
  • calabalâcuri
  • calabalâcurile
genitiv-dativ singular
  • calabalâc
  • calabalâcului
plural
  • calabalâcuri
  • calabalâcurilor
vocativ singular
plural
calabalic substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calabalic
  • calabalicul
plural
  • calabalicuri
  • calabalicurile
genitiv-dativ singular
  • calabalic
  • calabalicului
plural
  • calabalicuri
  • calabalicurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

calabalâc calabalic

  • 1. familiar Obiecte felurite (în dezordine).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Se întoarse către șosea și rîse... ținîndu-și mereu calabalîcurile subsuoară. DUMITRIU, V. L.
      surse: DLRLC
    • Țin foarte mult să se știe că calabalîcul meu, afară de ogheal, saltea și pernă... se mai alcătuia și dintr-o ghitară. HOGAȘ, DR. II 46.
      surse: DLRLC
    • Între o mulțime de mobile stricate și calabalîcuri grămădite, văzui, într-un unghi, un morman de cărți și hîrtii. BĂLCESCU, O. I 317.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Bagaje cu care călătorește sau se mută cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: agărlâc catrafuse
    • 1.2. figurat glumeț Bagaj de cunoștințe.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Dee, răspundeam eu după un moment de trudă înadins a memoriei mele, cu scotocirea, parcă greoaie, prin calabalîcul sărăcăcios al latineștii mele. HOGAȘ, DR. II 120.
        surse: DLRLC
  • 2. Lume multă.
    surse: DLRLC sinonime: gloată 2 exemple
    exemple
    • Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură prin calabalîc și le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353.
      surse: DLRLC
    • De multe ori am dormit pe scîndură în odaia cîrciumii, cu destul calabalîc de copii. GOLESCU, Î. 172.
      surse: DLRLC

etimologie: