caisă sf [At: SLAVICI, N. II, 183 / A și: caisă / P: ca-i~ / Pl: ~se / E: ngr ] Fruct al caisului (1), de culoare galbenă-portocalie, gustos și aromat Si: (reg) apricoasă, caisină (1), garofoană, gorgeolană, jordolină, măgdălană, măndulă, tinghirea, zorzolină.

caișână sf vz caisă

căi² [At: CORES1, PS. 300 / Pzi: ~iesc / E: каютиѩсѧ] 1 vr A regreta. 2 vr A recunoaște că a greșit. 3 vt (Rar) A compătimi pe cineva.

căi¹ c [At: BIBICESCU, P. P. 461 / E: nct] (Reg) Căci.

căiesc, ~ească a [At: ȘEZ. VIII, 112 / Pl: ~ești / E: cai (pil cal) + -esc] 1 Privitor la cal. 2 Specific calului. 3 Care aparține calului. 4 Care provine de la cal.

CAISĂ (pl. -se) sf. 🌿 Fructul caisului (🖼 725).

CAISÎNĂ (pl. -ne) sf. Băn. 🌿 = CAISĂ [ung. kajszin (barack)].

CĂI (căesc) I. vb. refl. A-i părea rău de o faptă săvîrșită, a regreta: se căiră de prostia ce făcuseră ISP.; avea aerul unul vinovat care se căește VLAH.. II. vb. tr. ‼ A compătimi: unii o plîng, alții o căesc JIP. [vsl. kajati se].

CAISĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. Buzele ei desfăcute ca și caisa răscoaptă. SLAVICI, O. I 199. – Accentuat și: caisă (pronunțat cai-).

CĂI, căiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau prin conj. «că», «pentru că») A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște o greșeală făcută. Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. 2. Tranz. (Rar) A compătimi, a plînge pe cineva; a căina. Iar pe drum cine trecea... Tot pe Badiul mi-l căia. TEODORESCU, P. P. 549.

CAISĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din cais.

CĂI, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen).

CAISĂ ~e f. Fructul caisului. [G.-D. caisei; Sil. ca-i-] /<ngr. kaisi

A SE CĂI mă ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati

caisă f. fructul comestibil al caisului.

căì v. 1. a plânge pe cineva, a-i părea rău de ceva; 2. a se întrista cugetând la o greșală comisă, a simți o sinceră părere de rău. [Slav. KAĬATI].

caísă f., pl. e (ngr. kăísi, d. turc. kaĭsy, caisă, zarzără cu sîmburele dulce; bg. sîrb. kaĭsiĭa). Munt. vest. Fruct de cais orĭ de zarzăr (indiferent). Munt. est. Mold. Zarzără mare cu sîmburele dulce. – În Olt. cáisă.

căésc, V. căĭesc.

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c’am făcut asta.

caisă s. f., g.-d. art. caisei; pl. caise

căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căiesc, 3 sg. se căiește, imperf. 1 sg. mă căiam; conj. prez. 1 sg. să mă căiesc, 3 să se căiască; imper. 2 sg. afirm. căiește-te; ger. căindu-mă

caisă s. f., g.-d. art. caisei; pl. caise

!căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiește, imperf. 3 sg. se căia; conj. prez. 3 să se căiască

caisă s. f., g.-d. art. caisei; pl. caise

căi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiesc, imperf. 3 sg. căia; conj. prez. 3 sg. și pl. căiască

caisă

caisă, -se.

căesc, căiască 3 conj., căiam 1 imp.

CAISĂ s. (BOT.) (prin Transilv.) măgdălană, tinghirea.

CĂI vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.

CĂI vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.

CAISĂ s. (BOT.) (prin Transilv.) măgdălană, tinghirea.

căi vb. v. CĂINA. COMPĂTIMI. DEPLÎNGE. PLÎNGE.

CĂI vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrînge, a jeli, a jelui, a se scîrbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. (BIS.) a se pocăi, (inv.) a se spăsi.

căi (-ăesc, -it), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).

caisă, caise s. f. (er.) testicul.

Nea Caisă s. (iron.) nume generic dat unei persoane de sex bărbătesc, de al cărui nume real nu-și amintește vorbitorul.