3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.

caiá sf [At: POLIZU / Pl: ~iele / E: tc cayar] (Pop) Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale Si: (dep) câi3 (3).

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. Murgul ți-l potcovești Cu potcoave de argint... Caiele de sîrmă groasă, Să ție la piatră deasă. ȘEZ. I 9.

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. – Comp. tc. kayar „potcoavă cu ghimpi”.

CAIÁ caiéle f. Cui cu ajutorul căruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tracțiune. [Sil. ca-ia] /<turc. kayar

caia f. cuiul de potcoavă la cismă sau la piciorul calului: cioboaie cu călcâiul potcovit cu caiele [Origină necunoscută].

caĭá f. (poate d. germ. keil, cuĭ, pl. keile, de unde caĭele, caĭa, dacă nu maĭ degrabă d. turc. kaĭar, potcoavă cu colțĭ). Cuĭ de potcoavă.

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

i2 [At: CORES1, PS. 300 / Pzi: ~iesc / E: каютиѩсѧ] 1 vr A regreta. 2 vr A recunoaște că a greșit. 3 vt (Rar) A compătimi pe cineva.

căi1 c [At: BIBICESCU, P. P. 461 / E: nct] (Reg) Căci.

căiesc, ~ească a [At: ȘEZ. VIII, 112 / Pl: ~ești / E: cai (pil cal) + -esc] 1 Privitor la cal. 2 Specific calului. 3 Care aparține calului. 4 Care provine de la cal.

cấi2, ~e a [At: DA ms / Pl: ~ / E: nct] 1 (Ban) Ciung. 2 (Cu compliniri introduse prin „de”) Lipsit de.

cấi1 sn [At: I. CR., ap. CADE / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg) Partea dinapoi a copitei calului. 2 (Reg; dep) Fiecare dintre capetele din spate ale tălpilor saniei. 3 (Reg; dep) Cui ce se bate pe potcoavă ca să nu alunece Cf caia. 4 (Reg; șîs â~ul mâinii) Parte proximală a palmei (care corespunde călcâiului).

CĂÍ, căiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau prin conj. «că», «pentru că») A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște o greșeală făcută. Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. 2. Tranz. (Rar) A compătimi, a plînge pe cineva; a căina. Iar pe drum cine trecea... Tot pe Badiul mi-l căia. TEODORESCU, P. P. 549.

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen).

A SE CĂÍ mă ~iésc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati

căì v. 1. a plânge pe cineva, a-i părea rău de ceva; 2. a se întrista cugetând la o greșală comisă, a simți o sinceră părere de rău. [Slav. KAĬATI].

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c’am făcut asta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele

arată toate definițiile

Intrare: caia
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caia
  • caiaua
plural
  • caiele
  • caielele
genitiv-dativ singular
  • caiele
  • caielei
plural
  • caiele
  • caielelor
vocativ singular
plural
Intrare: căi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • căiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căiesc
(să)
  • căiesc
  • căiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • căiești
(să)
  • căiești
  • căiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • căiește
(să)
  • căiască
  • căia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • căiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • căiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • căiesc
(să)
  • căiască
  • căiau
  • i
  • iseră
Intrare: câi
câi adjectiv
adjectiv (A122)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • câi
  • câiul
  • câiu‑
  • câie
  • câia
plural
  • câi
  • câii
  • câi
  • câile
genitiv-dativ singular
  • câi
  • câiului
  • câi
  • câii
plural
  • câi
  • câilor
  • câi
  • câilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caia

  • 1. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Murgul ți-l potcovești Cu potcoave de argint... Caiele de sîrmă groasă, Să ție la piatră deasă. ȘEZ. I 9.
      surse: DLRLC

etimologie:

căi

  • 1. A-i părea cuiva rău, a recunoaște că a greșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: regreta 3 exemple
    exemple
    • Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367.
      surse: DLRLC
    • Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332.
      surse: DLRLC
    • I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31.
      surse: DLRLC

etimologie: