16 definiții pentru „cacofonie”   declinări

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație de sunete neplăcute auzului. În propoziția «Tata mi te-a dat ca dar» avem un exemplu de cacofonie. ♦ (Muz.) Întîlnire de sunete discordante, lipsă de armonie.

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete. ♦ (Muz.) Întâlnire de sunete discordante; lipsă de armonie. – Fr. cacophonie (< gr.).

cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile

cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile

CACOFONÍE s. (LINGV.) (rar) cacofonism. (A folosit o ~)

CACOFONÍE s.f. Întâlnire de sunete care impresionează neplăcut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsă de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rău, phone – sunet].

CACOFONÍE s. f. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism. (< fr. cacophonie, gr. kakophonie)

CACOFONÍE ~i f. 1) Asociație sau repetare neplăcută de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cacophonie

cacofonie f. amestec neplăcut de sunete sau de vorbe.

*cacofoníe f. (vgr. kakophonia, d. kakós, răŭ, și phoné, voce. V. eŭ- și sin-fonie). Amestec neplăcut de sunete orĭ de cuvinte, ca: să se suĭe sus și să strige. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuĭe să fie contra spirituluĭ limbiĭ. Așa, dacă zicĭ biserica catolică, tactica cavaleriiĭ nu e cacofonie, cum cred ignoranțiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CACOFONÍE s. (LINGV.) (rar) cacofonísm. (A comis o ~.)

CACOFONÍE s. f. (< fr. Cacophonie, cf. gr. kakos „rău” + phone „sunet”) asociație de sunete, neplăcute auzului, care trebuie evitate; disonanță. Astfel: „Stancu cu Nicu au copilărit împreună”; „Zicea că cortul nu e bine întins”; „Stanca cu copilul au rămas acolo” etc.

CACO- „urît, greșit, defectuos”. ◊ gr. kakos „rău” > fr. caco-, it. id., engl. id., germ. kako- > rom. caco-.~chilie (v. -chilie), s. f., stare patologică a sucului gastric; ~colie (v. -colie1), s. f., stare anormală a fierii; ~epie (v. -epie), s. f., pronunție greșită; ~fazie (v. -fazie), s. f., vorbire incorectă, cu deformarea și substituirea cuvintelor; ~fonie (v. -fonie1), s. f., asociație dezagreabilă de sunete sau de cuvinte; ~gen (v. -gen1), adj., (despre plante) care prezintă structură genetică nefavorabilă; sin. cacogenic; ~genic (v. -genic), adj., cacogen*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Dezvoltare anormală a unei structuri sau formații anatomice. 2. Incapacitatea plantelor la hibridație; ~geuzie (v. -geuzie), s. f., senzație falsă de gust dezagreabil; ~grafie (v. -grafie), s. f., ortografiere greșită; ~lalie (v. -lalie), s. f., vorbire defectuoasă; ~logie (v. -logie1), s. f., construcție gramaticală greșită; ~melie (v. -melie), s. f., deformație congenitală a picioarelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., 1. Creștere patologică. 2. Structură sau formație anatomică defectuoasă; ~pragie (v. -pragie), s. f., deviere de la normal a funcțiilor nutritive; ~stomie (v. -stomie), s. f., miros dezagreabil al gurii; ~trofie (v. -trofie), s. f., nutriție defectuoasă.