3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărare sf [At: PSALT. SCH. 391 / V: ~aire, calare / Pl: ~rări / E: ml carraria] 1 (Iuz) Drum pentru care (1). 2 Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul Si: potecă, trecătoare, (pop) plai, (reg) călicuță (1-2), hățaș. 3 (Pgn) Drum. 4 (Îlav) Pe toate ~rările Pretutindeni. 5 (Pfm; îe) A umbla pe două ~rări A se clătina în mers. 6 (Pfm; îae) A fi beat. 7-8 (Pfm; îe) A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~a (sau cărările) A opri pe cineva să facă sau să continue un drum. 9 (Pfm; îe) A-și îndrepta ~rările A apuca într-o direcție. 10 (Pfm; îe) A-i scurta cuiva ~rările A omorî. 11 Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. 12 (Trs) Strungăreață. 13 (Fig) Călătorie.

CĂRÁRE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CĂRÁRE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CĂRÁRE, cărări, s. f. 1. Drum îngust, bătătorit de oameni, pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum în general. V. potecă. Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L., 67. Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare. pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strimte. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea; a opri pe cineva din drum, a-l sili să se întoarcă. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. A-i scurta cuiva cărările = a omorî (pe cineva). Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a porni, a apuca (într-o direcție). Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235. A umbla pe două cărări = a umbla clătinîndu-se, a fi beat. Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25. 2. Dunga sau linia obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG.

CĂRÁRE, cărări, s. f. 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe două cărări = a umbla clătinându-se, a fi beat. (Reg.) A tăia (sau a închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a închide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a apuca într-o direcție. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî. 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap. – Lat. carraria.

CĂRÁRE ~ări f. Drum îngust pe care se merge pe jos; potecă. ◊ A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~ările a-i închide cuiva calea. A-i scurta cuiva ~ările a-l omorî pe cineva. A umbla pe două ~ări a umbla clătinându-se datorită consumului de alcool. Pe toate ~ările peste tot. [G.-D. cărării] /

cărare f. 1. drum mic și foarte îngust; 2. dungă sau despărțirea părului în creștetul capului; 3. fig. cale: ceasornicul urmează lunga timpului cărare EE. [Lat. vulg. CARRARIA, lit. drum de care].

1) căráre f., pl. cărărĭ (lat. carraria, it. carraja, vfr. charriere, pv. carriera, sp. carrera, pg. carreira. V. cărare). Drum de trecut cu picĭoru, fie pe munte, fie pe cîmp orĭ într’o grădină ș. a.: îmĭ place maĭ mult să merg pe cărare de cît pe drumu carelor. Dungă făcută cu peptenele în păr, în peptănătură: a-țĭ face cărarea. Fig. A merge pe doŭă cărărĭ, a fi beat. A scurta cuĭva cărările, a-l face să nu maĭ vie pe undeva. V. potecă, colnic, pîrtie.

2) căráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a căra o dată.

cărá [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un obiect, de obicei o povară, o încărcătură) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (cu ajutorul unui vehicul sau al unui animal de povară). Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. Să cărăm fin pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. ◊ Absol. Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Lucrarea se face sau se subînțelege că se face cu brațele, cu spinarea etc.) Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a depune eforturi fără rezultat. ◊ (Prin analogie, subiectul este un animal) Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. 2. Tranz. A transporta în cantități mari. Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. ◊ (Poetic) După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. ◊ (Transportul se face cu forța sau pe furiș, cu scopul însușirii unor bunuri străine) Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Absol. (Familiar) Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. ◊ Expr. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) sau (absol.) a căra în cineva = a bate pe cineva foarte tare. Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. 3. Tranz. (Rar, cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. ◊ Expr. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, împins, tîrît oarecum fără voie (de obicei la o acțiune rea). Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Refl. (Rar, despre oameni) A se duce dintr-un lcc în altul (pe jos sau cu un mijloc de locomoție). Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. ♦ (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu un ton amenințător) A pleca cît mai repede; a se cărăbăni, a o șterge. La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

A SE CĂRÁ mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare

A CĂRÁ car tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare

cărà v. 1. a duce cu carul, a transporta: a căra pietre; 2. fig. a lua cu ghiotora: cu lingura tot câram PANN; 3. fam. a da palme sau pumni: începu să-i care; 4. a pleca, a-și lua catrafusele: cară-te! [Lat. *CARRARE (din carrus)].

3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căráre s. f., g.-d. art. cărắrii; pl. cărắri

căráre s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări

cărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cáră

cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre

arată toate definițiile

Intrare: Cărare
Cărare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cărare
Intrare: cărare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărare
  • cărarea
plural
  • cărări
  • cărările
genitiv-dativ singular
  • cărări
  • cărării
plural
  • cărări
  • cărărilor
vocativ singular
plural
Intrare: căra
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căra
  • cărare
  • cărat
  • căratu‑
  • cărând
  • cărându‑
singular plural
  • ca
  • cărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • car
(să)
  • car
  • căram
  • cărai
  • cărasem
a II-a (tu)
  • cari
(să)
  • cari
  • cărai
  • cărași
  • căraseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • care
  • căra
  • cără
  • cărase
plural I (noi)
  • cărăm
(să)
  • cărăm
  • căram
  • cărarăm
  • căraserăm
  • cărasem
a II-a (voi)
  • cărați
(să)
  • cărați
  • cărați
  • cărarăți
  • căraserăți
  • căraseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • care
  • cărau
  • căra
  • căraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărare

  • 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: potecă diminutive: cărăruță 4 exemple
    exemple
    • Dis-de-dimineață, prin negură, primele plutoane plecară spre cărările întortocheate și prăpăstioase ale munților. DUMITRIU, V. L. 67.
      surse: DLRLC
    • Printre crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte. EMINESCU, O. I 209.
      surse: DLRLC
    • figurat În gîrla nisipoasă și galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziș, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44.
      surse: DLRLC
    • figurat Luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Ocolești pe după moară... și umbli așa pe o cărare, pe lîngă stuh. SADOVEANU, N. F. 54.
        surse: DLRLC
      • Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191.
        surse: DLRLC
      • figurat Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială Pe toate cărările = în tot locul, la tot pasul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pretutindeni un exemplu
      exemple
      • Dac-ar sta cineva să-și facă samă de toate cele... apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți, pe toate cărările. CREANGĂ, P. 235.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nu-l vedeai umblînd pe două cărări. DELAVRANCEA, S. 25.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Într-acolo deci și dînsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme. ISPIRESCU, L. 215.
        surse: DLRLC
    • 1.6. expresie A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: omorî un exemplu
      exemple
      • Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva să-ți iasă vro dihanie, ceva, înainte și să-ți scurteze cărările. CREANGĂ, P. 199.
        surse: DLRLC
  • 2. Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cu părul lins și cu cărarea aleasă drept în creștetul capului. DELAVRANCEA, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

căra

  • 1. tranzitiv A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: duce (vb.) transporta 14 exemple
    exemple
    • Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363.
      surse: DLRLC
    • Să cărăm fîn pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258.
      surse: DLRLC
    • absolut Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158.
      surse: DLRLC
    • absolut Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291.
      surse: DLRLC
    • Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259.
      surse: DLRLC
    • Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57.
      surse: DLRLC
    • Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36.
      surse: DLRLC
    • Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150.
      surse: DLRLC
    • prin analogie Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119.
      surse: DLRLC
    • Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249.
      surse: DLRLC
    • Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96.
      surse: DLRLC
    • poetic După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106.
      surse: DLRLC
    • Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78.
      surse: DLRLC
    • absolut familiar Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) sau (absolut) a căra în cineva = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate 4 exemple
      exemple
      • Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43.
        surse: DLRLC
      • Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG.
        surse: DLRLC
      • Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101.
        surse: DLRLC
      • Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84.
        surse: DLRLC
    • 1.3. rar (Cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul.
      surse: DLRLC sinonime: plimba un exemplu
      exemple
      • Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. expresie A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG.
          surse: DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se duce dintr-un loc în altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51.
      surse: DLRLC
    • De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8.
      surse: DLRLC
    • Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308.
      surse: DLRLC
    • 2.1. familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cărăbăni pleca 4 exemple
      exemple
      • La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7.
        surse: DLRLC
      • Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356.
        surse: DLRLC
      • Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231.
        surse: DLRLC
      • Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.
        surse: DLRLC

etimologie: