2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.

CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.

căpătuit1 sn [At: ZANNE, P. II, 848 / Pl: ~uri / E: căpătui] (Îvp) 1-4 Căpătuială (1-4).

căpătuit2, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: căpătui] (Îvp) 1-2 Care și-a creat (prin mijloace necinstite) un rost o situație, Si: (pop) așezat, cu stare.

CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ Căsătorit.

CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.

căpătuí1 [At: LM / Pzi: ~iésc / E: căpătâi + -ui] 1-4 vtr A (-și) face un rost, o situație (materială). 5-6 vtr (Fam) A (se) căsători. 7-8 vtr (Rar) A (se) aproviziona. 9-10 vtr (Spc) A (se) îmbogăți. 11 vt (Rar) A oferi adăpost Si: a găzdui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Refl. (Astăzi mai ales peiorativ sau ironic) A-și face un rost, o situație; p. ext. a se căsători. Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. Tranz. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.

A SE CĂPĂTUÍ ma ~iésc intranz. A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a parveni. /capăt + suf. ~ui

A CĂPĂTUÍ ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui

căpătuì v. 1. a pune în funcțiune, a da mijloace de traiu; 2. a da la casa sa, a căsători: a căpătuit doi feciori și două fete; 3. a îngriji cu cele trebuincioase 4. a face stare, a se înavuți: s’a căpătuit. [Derivat din capăt].

căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într’o stare fericită. V. căpuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 să căpătuiáscă

căpătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpătuiáscă

căpătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiesc, conj. căpătuiască)

căpătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPĂTUÍT adj., s. 1. adj. v. bogat. 2. adj., s. v. parvenit.

CĂPĂTUÍT adj. v. căsătorit, cununat.

arată toate definițiile

Intrare: căpătuit
căpătuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătuit
  • căpătuitul
  • căpătuitu‑
  • căpătui
  • căpătuita
plural
  • căpătuiți
  • căpătuiții
  • căpătuite
  • căpătuitele
genitiv-dativ singular
  • căpătuit
  • căpătuitului
  • căpătuite
  • căpătuitei
plural
  • căpătuiți
  • căpătuiților
  • căpătuite
  • căpătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpătui
  • căpătuire
  • căpătuit
  • căpătuitu‑
  • căpătuind
  • căpătuindu‑
singular plural
  • căpătuiește
  • căpătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpătuiesc
(să)
  • căpătuiesc
  • căpătuiam
  • căpătuii
  • căpătuisem
a II-a (tu)
  • căpătuiești
(să)
  • căpătuiești
  • căpătuiai
  • căpătuiși
  • căpătuiseși
a III-a (el, ea)
  • căpătuiește
(să)
  • căpătuiască
  • căpătuia
  • căpătui
  • căpătuise
plural I (noi)
  • căpătuim
(să)
  • căpătuim
  • căpătuiam
  • căpătuirăm
  • căpătuiserăm
  • căpătuisem
a II-a (voi)
  • căpătuiți
(să)
  • căpătuiți
  • căpătuiați
  • căpătuirăți
  • căpătuiserăți
  • căpătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpătuiesc
(să)
  • căpătuiască
  • căpătuiau
  • căpătui
  • căpătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpătuit

etimologie:

  • vezi căpătui
    surse: DEX '98 DEX '09

căpătui

  • 1. A(-și) face un rost, o situație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: parveni attach_file 2 exemple
    exemple
    • Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287.
      surse: DLRLC
    • Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.
      surse: DLRLC
    • 1.1. familiar A (se) căsători.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: așeza căsători attach_file un exemplu
      exemple
      • Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Capăt + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09