2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPĂTUÍRE, căpătuiri, s. f. Căpătuială. ♦ (Fam.) Căsătorie. – V. căpătui.

CĂPĂTUÍRE, căpătuiri, s. f. Căpătuială. ♦ (Fam.) Căsătorie. – V. căpătui.

căpătuire sf [At: HAMANGIU, C. C., 316 / Pl: ~ri / E: căpătui] 1-2 Asigurare a existenței (sau a viitorului cuiva) Si: căpătuială (1). 3 (Fam) Căsătorie.

CĂPĂTUÍRE s. f. Acțiunea de a se căpătui, obținere a unei situații (prin mijloace condamnabile); căpătuială. (Familiar) Căsătorie. Domnul colonel își sorbea ultimele picături din cafea, istorisind cucoanei planul făcut cu căpătuirea nepotului lor, locotenentul Cireș. BUJOR, S. 141.

CĂPĂTUÍRE s. f. Căpătuială. ♦ (Fam.) Căsătorie. – V. căpătui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.

căpătuí1 [At: LM / Pzi: ~iésc / E: căpătâi + -ui] 1-4 vtr A (-și) face un rost, o situație (materială). 5-6 vtr (Fam) A (se) căsători. 7-8 vtr (Rar) A (se) aproviziona. 9-10 vtr (Spc) A (se) îmbogăți. 11 vt (Rar) A oferi adăpost Si: a găzdui.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Refl. (Astăzi mai ales peiorativ sau ironic) A-și face un rost, o situație; p. ext. a se căsători. Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. Tranz. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.

A SE CĂPĂTUÍ ma ~iésc intranz. A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a parveni. /capăt + suf. ~ui

A CĂPĂTUÍ ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui

căpătuì v. 1. a pune în funcțiune, a da mijloace de traiu; 2. a da la casa sa, a căsători: a căpătuit doi feciori și două fete; 3. a îngriji cu cele trebuincioase 4. a face stare, a se înavuți: s’a căpătuit. [Derivat din capăt].

căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într’o stare fericită. V. căpuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpătuíre s. f., g.-d. art. căpătuírii; pl. căpătuíri

căpătuíre s. f., g.-d. art. căpătuírii; pl. căpătuíri

căpătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 să căpătuiáscă

căpătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpătuiáscă

căpătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiesc, conj. căpătuiască)

căpătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPĂTUÍRE s. v. îmbogățire.

arată toate definițiile

Intrare: căpătuire
căpătuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătuire
  • căpătuirea
plural
  • căpătuiri
  • căpătuirile
genitiv-dativ singular
  • căpătuiri
  • căpătuirii
plural
  • căpătuiri
  • căpătuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: căpătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpătui
  • căpătuire
  • căpătuit
  • căpătuitu‑
  • căpătuind
  • căpătuindu‑
singular plural
  • căpătuiește
  • căpătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpătuiesc
(să)
  • căpătuiesc
  • căpătuiam
  • căpătuii
  • căpătuisem
a II-a (tu)
  • căpătuiești
(să)
  • căpătuiești
  • căpătuiai
  • căpătuiși
  • căpătuiseși
a III-a (el, ea)
  • căpătuiește
(să)
  • căpătuiască
  • căpătuia
  • căpătui
  • căpătuise
plural I (noi)
  • căpătuim
(să)
  • căpătuim
  • căpătuiam
  • căpătuirăm
  • căpătuiserăm
  • căpătuisem
a II-a (voi)
  • căpătuiți
(să)
  • căpătuiți
  • căpătuiați
  • căpătuirăți
  • căpătuiserăți
  • căpătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpătuiesc
(să)
  • căpătuiască
  • căpătuiau
  • căpătui
  • căpătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpătuire

etimologie:

  • vezi căpătui
    surse: DEX '98 DEX '09

căpătui

  • 1. A(-și) face un rost, o situație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: parveni attach_file 2 exemple
    exemple
    • Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287.
      surse: DLRLC
    • Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.
      surse: DLRLC
    • 1.1. familiar A (se) căsători.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: așeza căsători attach_file un exemplu
      exemple
      • Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Capăt + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09